de la furnizor la beneficiar. Răspunderea cărăuşului. Condiţii.
Potrivit art. 23 şi37 din Legea nr. 3/1988, în cazul expedierii produselor de către furnizor, dreptul de proprietate trece la beneficiar pe data preluării produselor de la cărăuş. Pe tot timpul transportului, produsele rămân în proprietatea furnizorului expeditor, care suportă şi riscurile.
Pentru lipsurile cantitative sau calitative survenite pe timpul transportului, răspunderea cărăuşului se angajează faţă de expeditor, conform art. 37 alin. ultim din Legea nr. 3/1988.
(Secţia comercială, decizia nr. 494/12.11.1990)
Prin acţiunea introdusă la 15.12.1989 de I.C.R.RA.P împotriva R.C.F.B. s-a solicitat obligarea pârâtei la 12.611,52 lei, daune şi la 189 lei, cheltuieli de judecată.
Reclamanta şi-a motivat pretenţiile arătând că I.U.S. i-a livrat marfa din
avizul nr. 1596/1989 în vagonul…..413-0, ST nr. 72845/1989, care a sosit cu
raport de eveniment, iar la preluarea transportului a constatat că 382 sticle cu ulei din floarea soarelui şi 493 sticle cu ulei GP erau sparte, în condiţiile menţionate în procesul-verbal nr. 30.424 din 28.03.1989, încheiat cu participarea delegatului neutru şi al staţiei de destinaţie, cu precizarea că reclamaţia administrativă nr. 47.259 din 26.05.1989 n-a fost rezolvată până la data sesizării instanţei.
Prin încheierea şedinţei de judecată de la 15.03.1990 s-a extins cadrul litigiului, prin introducerea în cauză a copârâtei I.U.S., care a susţinut că sticlele cu ulei au circulat în boxpaleţi PFL între rânduri, potrivit celor convenite de forul său tutelar – Ministerul Transporturilor – cu Ministerul Comerţului Interior.
Litigiul a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1.616 din 13.08.1990, acţiunea fiind admisă aşa cum a fost formulată împotriva R.C.F.B., în temeiul art. 38 şi 46 din Regulamentul de transport CF, reţinându-se culpa cărăuşului pentru dauna produsă prin manevrarea necorespunzătoare a vagonului, contrar avertizării prin eticheta „Fragil”, aplicată de furnizoare.
Totodată, au fost respinse pretenţiile îndreptate împotriva copârâtei I.U.S., în sarcina căreia nu s-a reţinut vreo culpă în producerea prejudiciului dedus judecăţii.
împotriva acestei hotărâri R.C.F.B. a declarat recurs, prin care a criticat sentinţa pentru nelegalitate, invocând inadmisibilitatea acţiunii formulată de o unitate lipsită de calitate procesuală activă.
Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 23 şi 37 din Legea nr. 3/1988 (în vigoare la data executării contractului de transport) în cazul expedierii produselor de către furnizor, dreptul de proprietate trece la beneficiar pe data preluării produselor de la cărăuş. Pe tot timpul transportului, produsele rămân în proprietatea furnizorului expeditor, care suportă şi riscurile.
Deci, pentru lipsurile cantitative sau calitative survenite pe timpul transportului, răspunderea cărăuşului se angajează faţă de expeditor, conform art. 37 alin. ultim din Legea nr. 3/1988, acesta având legitimare procesuală activă împotriva cărăuşului.
Totodată, conform art. 23 din Legea nr. 3/1988, beneficiarul destinatar are obligaţia să verifice produsele la primirea de la cărăuş şi să preia în proprietate numai cantitatea efectiv primită, pentru lipsuri cantitative şi calitative, urmând să refuze plata preţului, transmiţând expeditoarei unicatul scrisorii de trăsură şi actele de constatare, pentru a-şi valorifica drepturile faţă de cărăuş.
Neprocedând astfel, deşi prejudiciul s-a datorat culpei cărăuşului, reclamanta-destinatară a lipsit-o pe furnizoarea-pârâtă de dovezile necesare de introducerea reclamaţiei administrative şi/sau acţiunii împotriva unităţii de transport, în termenul prevăzut de art. 4 lit. e din Decretul nr. 167/1958, urmând să suporte prejudiciul, neputând să-şi valorifice propria culpă.
Cum în speţă cererea a fost promovată de beneficiara-destinatară, care nu are drept material la acţiune, soluţia primei instanţe este nelegală, urmând ca, admiţându-se recursul, în baza art. 312 pct. 2 lit. a Cod proc. civilă, să se modifice sentinţa în consecinţă.
Notă: Referitor la Legea nr. 3/1988 şi Decretul nr. 167/1958, a se vedea nota
de la speţa nr. 24.
