Contract de transport feroviar de mărfuri. Preluarea mărfii fără obiecţiuni. încetarea răspunderii cărăuşului.


Preluarea, fără obiecţiuni, de către beneficiar a transportului are drept consecinţă încetarea răspunderii cărăuşului din momentul eliberării vagonului.

Pentru neregulile produse între momentul eliberării şi până în momentul descărcării vagonului, nu poate fi angajată răspunderea cărăuşului.

(.Secţia comercială, decizia nr.199/23.02.1993)

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 6.799/1992, la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamanta S.C. “B” S.A. Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei R.C.F.B. la plata sumei de 18.564 Iei, daune, reprezentând spărturi pe timpul transportului, plus 1.154 lei, cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 9.577 din 4.12.1992 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a admis acţiunea reclamantei, aşa cum a fost formulată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la recepţia efectuată în prezenţa delegatului neutru şi în absenţa delegatului cărăuşului, care, deşi invitat, nu s-a prezentat, a constatat spargerea a 238 borcane din lotul de marfă livrat de I.P.I.L.F. Constanţa.

împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, întrucât, în mod eronat, s-a reţinut culpa cărăuşului, care nu a trimis delegat la recepţia efectuată de reclamantă în depozitul său.

Recursul este întemeiat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar, instanţa constată şi reţine următoarele:

Prin acţiune se solicită cu titlu de daune, contravaloarea a 238 bucăţi borcane gem, constatate sparte la destinaţie pentru transportul însoţit de S.T. nr. 721.947 şi A.E. nr. 46.996/1991 şi care a fost predat destinatarei fără obiecţiuni.

Actele depuse nu fac dovada culpei cărăuşului, în înţelesul dispoziţiilor art.66 din Regulamentul de transport aprobat prin H.C.M. nr. 941/1959, ele fiind încheiate în depozitul beneficiarei transportului.

Preluând transportul fără obiecţiuni, răspunderea cărăuşului încetează, iar dacă s-au constatat anumite nereguli comerciale la descărcare, acestea s-au produs din momentul eliberării până în momentul descărcării vagonului.

Potrivit art.86 Regulamentul de transport CFR din 1929, art.48 din Regulamentul de transport aprobat prin H.C.M. nr.941/1959, precum şi potrivit art.440 Cod comercial, răspunderea cărăuşului încetează pentru integritatea acestuia, din momentul eliberării transportului.

în consecinţă, având în vedere dispoziţiile art.312 pct.2 lit.a Cod proc. civilă, instanţa urmează a admite recursul şi a modifica sentinţa, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantă.

Notă: Cu privire la H.C.M. nr. 941/1959, a se vedea nota de la speţa nr. 24.