Prin sentinţa civilă nr. 1528/COM/lO.l 1.1998 a Tribunalului Constanţa, s-a admis acţiunea reclamantei şi a fost obligată pârâta la plata sumei pretinse prin cererea de chemare în judecată.
Instanţa de fond a înlăturat apărarea pârâtei, care a invocat forţa majoră ca temei al neexecutării obligaţiei sale contractuale, constând în greva salariaţilor săi. în esenţă, tribunalul a reţinut, fără trimitere la textul de lege. aplicabil, că greva generală a salariaţilor nu poate constitui o împrejurare imprevizibilă şi de neînlăturat şi că pârâta era datoare a întreprinde măsuri concrete pentru înlăturarea efectelor grevei generale, de care a avut cunoştinţă înainte de declanşarea acesteia.
Prin decizia civilă nr. 214/COM din 30.03.1999, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul pârâtei şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată.
In motivarea deciziei, s-a arătat că între părţi s-a încheiat un contract comercial de transport, pârâta apelantă având calitatea de destinatar şi obligaţia de a descărca marfa primită în termenul liber tarifar.
Această obligaţie nu a fost îndeplinită în perioada 18-24.06.1998, fapt care a generat imobilizarea vagoanelor încărcate cu marfă şi cererea reclamantei pentru plata taxelor impuse prin contract şi T.L.M., pentru depăşirea termenului liber tarifar.
Potrivit art. 1083 Cod civil, “nu poate fi loc de daune-interese când din o forţă majoră sau dintr-un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau de a face aceea la care se obligase sau a făcut aceea ce îi era oprit”.
Forţa majoră desemnează acel fapt ori acea situaţie, intervenite dintr-o cauză exterioară, care constituie un obstacol imprevizibil şi de neînlăturat în executarea obligaţiei asumate. Principalul efect imediat şi constant al cauzei de faţă majoră care împiedică executarea obligaţiei asumate este de a scuti pe debitor de a plăti daune-interese.
Aşadar, pentru a fi şi eficient cazul de forţă majoră, este necesar ca acesta să fie un eveniment străin-exterior conduitei părţilor, imprevizibil şi de neînlăturat, iar, pe de altă parte, cel care îl invocă să fi luat toate măsurile pentru a-1 putea înlătura ori a-i limita efectele.
în speţă, nu se poate înlătura caracterul intempestiv al grevei generale, chiar dacă sindicatul a înştiinţat patronatul asupra declanşării acesteia, cât timp ea a început în timpul negocierilor, care au continuat şi în perioada grevei.
Totodată, nu se poate susţine că societatea a manifestat pasivitate faţă de grevă, încercând prin continuarea negocierilor oprirea acesteia şi a formulat acţiune la Judecătoria Constanţa, care a declarat greva ilegală şi a dispus încetarea ei.
De asemenea, societatea pârâtă a înştiinţat, imediat, atât pe reclamantă, cât şi pe ceilalţi transportatori, invocând greva ca un caz de forţă majoră.
Prin urmare, se poate conchide că apelanta a luat toate măsurile concrete posibile pentru a evita greva şi a-i limita efectele.
Fără a ignora caracterul strict al conceptului de forţă majoră, în dreptul comercial, o astfel de situaţie întruneşte elementele cerute de art. 1083 (textul este incident şi în cazul obligaţilor comerciale, întrucât sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 Cod comercial).
Nu este irelevantă nici prevederea art. 7.2.3.8. din Regulamentul de transport pe calea ferată, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 (M. Of. nr. 220/1997), care introduce între evenimentele străine de exonerare de răspundere şi greva, pentru raporturile comerciale în care se află calea ferată.
în acest sens, atât doctrina, cât şi jurispundenţa relevă necesitatea îndeplinirii următoarelor cerinţe pentru a opera exonerarea de răspundere:
împrejurările care blochează executarea contractului să fie independente de voinţa părţii care le invocă, adică să fie exterioare, să nu poată fi controlate de ea şi să rămână în afara sferei sale de influenţă;
piedica survenită să nu fi fost, în mod rezonabil, previzibilă la momentul încheierii contractului; obstacolul intervenit şi efectele sale să nu poată fi, în mod rezonabil, prevenite sau depăşite, ceea ce arată că nu este suficient ca evenimentul de forţă majoră să fie imprevizibil; neexecutarea obligaţiei asumate să se datoreze, în mod exclusiv, piedicii invocate de către debitor; intervenţia împrejurării de forţă majoră trebuie să fie notificată neîntârziat de către partea care o invocă celeilalte părţi, pentru ca aceasta să poată acţiona pentru eventuala reducere a prejudiciului.
Evenimentele care apar, cu titlu de exemplu, în cuprinsul clauzelor de forţă majoră din contractele comerciale internaţionale sunt: cataclismele naturale (cutremure, secetă, furtuni, incendii, inundaţii), războaie (declarate sau nedeclarate, războaiele civile), actele de piraterie, sabotajele, conflictele de muncă (greve, lock-out) actele autorităţilor (embargoul, interdicţii la export, raţionalizarea folosirii energiei electrice) şi altele.
Atât Camera de Comerţ Internaţional din Paris, cât şi Comisia de Arbitraj din Bucureşti, consideră că forţa majoră este o dificultate foarte gravă şi serioasă, ce intervine în cursul executării obligaţiilor asumate, fără să se ceară ca această dificultate să fie insurmantabilă, astfel că se observă o anumită relativizare a criteriilor clasice ale forţei majore în materie comercială (decizia civilă nr. 214/COM din 30.03.1999 a Curţii de Apel Constanţa).
