Faptul că ştampilele ce atestă pătrunderea în incinta unităţii a autovehiculelor care au transportat marfa, au fost aplicate de portar şi nude gestionar şi că în evidenţele de la poartă nu s-a consemnat ieşirea autovehiculelor din incintă, reprezintă o deficienţă în organizarea activităţii societăţii cumpărătoare, astfel că aceasta nu poate invoca propria culpă pentru câştigarea unui drept.
(Secţia comercială, decizia nr. 22/11.01.1996).
Prin sentinţa civilă nr. 6.484/22.06.1995 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. “P.” – S.A.
Bucureşti împotriva pârâtei S.C. “C.” – S.A. Bucureşti şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la plata sumei de 731.871 lei, contravaloare marfă, la 630.782 lei, penalităţi de întârziere şi 10.000 lei, cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, considerând-o netemeinică şi nelegală.
în motivarea apelului, pârâta a arătat că aplicarea, de către portarul unităţii sale, a ştampilei de pătrundere în incinta unităţii a autovehiculelor ce au transportat marfa nu poate constitui dovada predării efective a mărfii, atâta timp cât nu a fost atestată sub semnătura de primire în gestiunea beneficiarului. Mai mult, în evidenţele de poartă ale unităţii nu este consemnată ieşirea din incintă, fără marfă, a respectivelor autovehicule.
Neîntemeiat, constată instanţa de fond, şi recunoaşterea indirectă a primirii mărfii, prin plată parţială, atâta timp cât o asemenea împrejurare nu rezultă din nici un fel de înscris, iar plăţile efectuate vizează alte transporturi decât cele în litigiu.
în final, pârâta apelantă a arătat că, referitor la obligarea sa la plata de penalităţi de întârziere, instanţa de fond nu a făcut nici un fel de analiză a cuantumului acestora, respectiv a legalităţii procentelor aplicate, precum şi a perioadei pentru care sunt calculate. Apelul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată că pe documentele care au însoţit marfa în litigiu, respectiv avizele de expediţie nr. 20.444/8.11.1993 şi 26.924/11.04.1994 există aplicată ştampila pârâtei apelante, din care rezultă că această marfă i-a fost livrată.
Faptul că ştampilele respective au fost aplicate de portar şi nu de gestionar şi că în evidenţele de la poartă nu s-a consemnat ieşirea autovehiculelor care au transportat marfa din incintă, reprezintă o deficienţă în organizarea activităţii pârâtei apelante, astfel că aceasta nu poate invoca propria culpă pentru câştigarea unui drept.
Cu privire la penalităţi, invocat ca al doilea motiv de apel, tribunalul constată că la dosarul de fond există un borderou cu calculul penalităţilor de întârziere pentru cele două facturi, cu perioada pentru care s-a calculat procentul pentru fiecare, care nu a fost contestat de pârâta apelantă, iar în apel se exprimă un punct generic, în condiţiile în care nu se demonstrează, cel puţin prin calcul, perioada pentru care se consideră că se datorează penalităţi şi coeficientul acestora.
Faţă de considerente expuse mai sus, apelul va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 296 Cod proc. civilă.
