Prin decizia nr. 287/2001, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul formulat de pârâta – societate pe acţiuni şi a modificat sentinţa civilă nr.423/2001, pronunţată de Tribunalul Brăila, în sensul că a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei – societate comercială suma de 1451 USD, în echivalent, la cursul valutar din ziua plăţii efective.
S-a motivat că recurenta – cumpărătoare nu a plătit preţul bunului vândut, împrejurare pentru care părţile au încheiat un protocol de negociere, potrivit contractului. Pârâta urma să returneze o imprimantă şi să plătească eşalonat 2000 USD, cu titlu de penalităţi.
în cazul neplăţii penalităţilor, s-a stabilit în sarcina pârâtei obligaţia de plată a 0,16 USD pe zi de întârziere tot cu titlu de penalităţi.
O astfel de clauză este nelegală astfel că instanţa a înlaturat-o, anatocismul nefiind permis decât în cazuri anume prevăzute de codul civil în materie de dobânzi.
( decizia civilă nr.287/R/2001)