Prin natura sa juridică, clauza penală este convenţională, neputând fi complinită printr-o reglementare juridică specială, ea fiind expresia voinţei reciproce a părţilor contractante.
Prin natura sa juridică, clauza penală este convenţională, neputând fi complinită printr-o reglementare juridică specială, ea fiind expresia voinţei reciproce a părţilor contractante.
(.Secţia comercială, sentinţa nr. 636/20.02.1997).
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 5175/1996, reclamanta S.C. “T.” – S.A. Mediaş a chemat în judecată pârâta S.C. “L.” -S.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 38.954.068 lei, preţ, la 15.399.505 lei, penalităţi de întârziere, plus cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii se arată că între părţi s-au stabilit raporturi comerciale ca urmare a comenzii din 7.05.1995, pârâta fiind beneficiara unei cantităţi de marfă, refuzând nejustificat achitarea acesteia.
Ulterior, reclamanta, prin precizările scrise depuse, învederează că societatea debitoare a achitat suma de lei 41.435.228, rămânând un rest de plată de 18.840 lei, plus 20.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin reprezentant, la termenul din 20.02.1997 arată că debitul principal a fost achitat integral, iar penalităţile de întârziere în plată nu sunt datorate, neexistând clauză penală, fiind de acord cu plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul, analizând materialul probator administrat, reţine că relaţiile comerciale dintre părţi s-au stabilit în urma comenzii din 7.06.1995, debitoarea fiind beneficiara unor produse livrate.
Se mai constată că pârâta, deşi termenul scadent era împlinit, nu şi-a îndeplinit obligaţia sa de plată a contravalorii mărfii, fiind în culpă, achitarea sumei datorate cu titlu de preţ fiind efectuată în timpul soluţionării pricinii, cum de altfel învederează şi societatea creditoare.
Referitor la capătul de cerere privind penalităţile de întârziere, se apreciază ca fiind neîntemeiate, părţile neînserând o clauză penală în caz de neexecutare a obligaţiunilor juridice asumate.
Astfel fiind, tribunalul apreciază că penalităţile de întârziere în decontare nu sunt fondate, motiv pentru care se va respinge cererea privind debitul principal, ca rămasă fără obiect, şi capătul de cerere privind penalităţile de întârziere în decontare, ca nefondat.
Notă: Cu privire la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de la speţa nr. 12.
