Contract de vânzare-cumpărare comercială. Refuz de plată a preţului pentru neprimirea mărfii. Situaţia verigilor intermediare.


Potrivit art. 117 alin. ultim din Normele Băncii Naţionale nr. 2/1980, unităţile intermediare au obligaţia, în cazul refuzului ulterior de plată, să însoţească această operaţiune de refuzul de plată al cumpărătorului.

(Secţia comercială, decizia nr. 537/12.12.1990)

Prin decizia civilă nr. 225 din 11.04.1990 a fost admis recursul declarat de B.A.D.C., sentinţa nr. 5820/15.12.1989 pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti fiind casată, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probatoriilor cu o expertiză contabilă.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. 2 Cod proc. civilă, în sensul că nu au fost administrate probe pentru a se stabili dacă marfa livrată la data de 29 iunie a fost eliberată destinatarului.

Faţă de împrejurarea că recurenta a afirmat că a primit vagonul cu terminaţia nr. 4.556, cu marfă nefacturată de furnizoare, s-a dispus ca expertiza să verifice actele de expediţie şi orice alte înscrisuri aflate în staţia de predare şi staţia de destinaţie, de natură să pună în evidenţă predarea efectivă a mărfii din vagonul nr. 6.501, cu consideraţii şi asupra circuitului documentelor de plată, faţă de faptul că livrarea a avut loc cu clauza „tranzit achitat”.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, se reţine că reclamanta, prin I.T.L.R.P.P.P., a livrat, în tranzit achitat, motorină 15, cu vagonul nr. 6.501, către destinatarul D.L.O. Acest vagon, potrivit constatărilor expertizei, a ajuns la depoul T.M., însoţit de documentele vagonului cu terminaţia nr. 4.556. Factura emisă de furnizoare, cu nr. 18.350/1988, în valoare de 140.887,28 lei, a fost achitată de beneficiara efectivă a mărfii. Vagonul nr. 4.550, expediat de C.PB. pentru D.L.T.M. a ajuns cu documentele vagonului nr. 6501. Pentru marfa din acest vagon s-a emis, de către M.T.Tc., factura nr. 390.331/1988 pentru D.L.C., care a practicat refuz de plată, pe motivul „marfă neprimită”.

în ce priveşte circuitul documentelor bancare emise în vederea decontării preţului mărfii livrate este necesară precizarea că livrarea s-a efectuat de C.D.P.P. PECO, prin furnizorul său I.T.L.R.P.P.P., cu clauza „tranzitului achitat”, situaţie în raport de care veriga intermediară a intervenit în decontarea preţului, mai precis în emiterea facturilor.

Astfel, pentru marfa din vagonul 6.501, destinatar D.L.O., furnizoarea e emis factura nr. 256.131/1988, pe seama B.A.D.-M.T.Tc., iar aceasta din urmă a emis factura pentru marfa din acelaşi vagon pe seama D.L.C. care, justificat, a practicat refuz de plată pe motivul „marfă neprimită”, refuz ce a fost transmis, prin veriga intermediară, furnizorului.

Analizând legalitatea refuzului de plată, tribunalul constată, în ce priveşte D.L.C., că acesta este justificat şi se încadrează în prevederile legale.

La rândul său B.A.D. – M.T.Tc., practicând refuz de plată către furnizor a încălcat dispoziţiile art. 117 alin. ultim din Normele Băncii Naţionale nr. 2/ 1980.

Potrivit acestor dispoziţii, unităţile intermediare au obligaţia, în cazul refuzului ulterior de plată, să însoţească această operaţiune de refuzul de plată al cumpărătorului.

încălcarea acestor dispoziţii nu a permis pârâtei să observe eroarea în facturare, constând în emiterea facturii pe seama altui beneficiar.

Cum D.L.O. a primit marfa în condiţiile arătate mai sus (însoţite de documentele însoţitoare ale altui vagon), însă nu s-a emis pe seama sa documente de încasare (datorită erorilor subliniate mai sus), dauna în echivalentul preţului mărfii înregistrându-se în patrimoniul reclamantei, ca urmare a refuzului ulterior de plată practicat cu încălcarea normelor Băncii Naţionale nr. 2/1980, urmează a se admite acţiunea pentru suma de 136.492 lei.

Este de subliniat că expertiza a propus o regularizare a plăţilor prin stornări de sume, prin intermediul pârâtei, neacceptate de aceasta din urmă.

Faţă de refuzul pârâtei de a face operaţiuni de stornare de sume, tribunalul apreciază că în cauză nu se pune problema regularizării sumelor achitate cu eventualele plăţi care s-ar efectua pe baza propunerii expertizei, întrucât suma reclamată provine dintr-o eroare de facturare.

De subliniat că în cazul sosirii mărfii cu alte documente se încheie acte de constatare, care pot fi opuse cărăuşului sau expeditorului, după caz, şi că, în speţă, riscul înregistrării altei cantităţi de motorină, cu consecinţe asupra valorii mărfii, se suportă de partea în culpă.

în consecinţă, pretenţiile reclamantei vor fi admise pentru suma de 136.492 lei, cu 4.111 lei, cheltuieli de judecată.