Contract de vânzare-cumpărare. Culpa în stabilirea parametrilor tehnici ai utilajului. Consecinţe


La data de 3 mai 2006. între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul privind vânzarca-cumpărarca unei maşini de baxat. model SF-01. prezentată în anexele contractului, în anexa 8 („Caracteristicile tehnice”), mcnţionându-se că maşina are o capacitate productivă de aproximativ 600 de baxuri/oră, la o dimensiune a baxului de „H=40 cm. L=45 cm”. Din contract nu rezultă că reclamanta ar fi intenţionat să cupleze utilajul cumpărat la un altul (linia MELEGARI).

Ulterior livrării maşinii, s-a constatat că are o serie de deficienţe, însă motivul pentru care aceasta consideră că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală este productivitatea utilajului care a tăcut obiectul contractului, care este mai mică decât cea prevăzută în anexa la contract, lucru recunoscut, de altfel, şi de pârâtă în răspunsul la întrebarea nr. 14 din interogatoriu.

In legătură cu această chestiune, expertiza tehnică efectuată în cauză a constatat că „maşina de baxat arc o capacitate orară de 198 de baxuri a câte 6 sticle tip pct de 1 litru/bax”, iar anexa la contract privind caracteristicile tehnice „menţionează o capacitate productivă de 600 de baxuri/oră, fără însă a se menţiona capacitatea baxului şi conţinutul acestuia (ce fel de peturi trebuie baxate, câte peturi conţine un bax şi ce capacitate au petunie)”, concluzionând că „oferta pârâtei şi cererea reclamantei nu fac o referire clară la capacitatea productivă a maşinii de baxat”.

Rezultă, aşadar, că parametrii tehnici ai maşinii nu au fost stabiliţi în mod corespunzător în eontract. deoarece capacitatea de producţie nu a fost raportată în mod concret la tipul şi dimensiunile pet-urilor pe care urma să le ambaleze în baxuri, iar dimensiunea baxului nu a fost corect menţionată, fiind prevăzute doar două elemente ale acesteia (II şi L). insuficiente pentru a detennina volumul unui bax.

Faţă de această situaţie de fapt, singurul element concret de identificare a maşinii rămâne indicativul acesteia (SF-01), menţionat ca atare în contract şi necontestat de părţi. Concluzia care se impune în aceste condiţii este că reclamanta a comandat un utilaj ai căror parametri tehnici i-a fixat în mod defectuos, iar împrejurarea că utilajul nu corespunde acestor parametri nu poate fi imputată pârâtei şi nu constituie o neexecutare a contractului, care să justifice rezoluţiunea acestuia.

Faptul că reclamanta a comandat un utilaj ale cărui caracteristici le-a fixat în mod defectuos rezultă şi din împrejurarea că nu a menţionat în contract necesitatea ca acesta să fie cuplat la o altă instalaţie (linia MELELGARI), ceea ce a impus ulterior o serie de modificări ale utilajului, realizate de pârâtă.

De altfel. Tribunalul arbitral a pus în discuţia reclamantei dacă nu înţelege să invoce alte temeiuri pentru rezoluţiune. respectiv eroarea sau existenţa unor vicii ascunse ale utilajului, dar reclamanta a arătat expres că înţelege să menţină temeiul juridic al acţiunii.

Aşa fiind, condiţiile rezoluţiunii convenţionale (care includ neexecutarea culpabilă a contractului) nu sunt îndeplinite, astfel încât cererea privind constatarea rezoluţiunii, formulată de reclamantă, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Sentinţa arbitrală nr. 35 din 21 februarie 2008