Dispoziţiile art. 46 alin. (1) din privind procedura insolvenţei nu disting după cum actele ce intră în sfera sa de reglementare au fost încheiate după pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei sau în intervalul de timp dintre pronunţare şi publicarea hotărârii în Buletinul procedurilor de , toate aceste acte fiind nule. Nu sunt întrunite condiţiile principiului aparenţei în drept, pârâta nefăcând dovada erorii comune, invincibile în care s-a aflat, respectiv a bunei sale credinţe mai presus de orice îndoială.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 305 din 11 februarie 2011
Administratorul judiciar al debitoarei SC C.D.P.C. SRL a solicitat în dosarul având ca obiect procedura insolvenței împotriva acestei debitoare, înregistrat la nr. 1301/114/2009 pe rolul Tribunalului Buzău, în contradictoriu cu pârâta I.L.A., anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care, după data deschiderii procedurii și după ridicarea dreptului de a-și administra bunurile, debitoarea a perfectat contractul de vânzare-cumpărare a unui apartament.
S-a arătat că acest contract de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, motivat de faptul că fostului administrator al societății vânzătoare i se ridicase dreptul de administrare a bunurilor societății și de a dispune de ele, prețul înscris în contractul de vânzare-cumpărare nu este real, pe de altă parte, deși prețul a fost achitat integral la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, acesta nu a fost achitat creditorilor, situație față de care administratorul judiciar al societății debitoare a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006, modificată.
Prin sentința nr. 981/30.09.2010, Tribunalul Buzău, Secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea completată privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat.
Tribunalul a apreciat ca fiind aplicabil în cauză principiul validității aparenței în drept, pârâta aflându-se neîndoielnic în eroare cu privire la stare de insolvență a societății vânzătoare. S-a avut în vedere faptul că notarul public care a întocmit și autentificat contractul i-a furnizat acesteia un certificat constatator eliberat la data de 22.06.2009 (cu o zi anterior semnării contractului a cărui anulare se solicită) de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău din care rezultă faptul că vânzătoarea era în funcțiune și era reprezentată legal de persoanele care au participat la semnarea contractului.
Ținând seama de faptul că potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990 nu pot fi supuse terților (categorie din care face parte și pârâta) acte sau fapte neînregistrate, că nu existau mențiuni în cartea funciară a imobilului cu privire la deschiderea procedurii insolvenței, că sentința de deschidere a procedurii nu fusese publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență la data încheierii contractului, a concluzionat instanța de fond că, oricâte diligențe ar fi depus pârâta cumpărătoare, nu ar fi putut avea cunoștință de starea de insolvență a cocontractantei sale.
Nulitatea întemeiată pe prevederile art. 80 lit. b) din Legea nr. 85/2006 nu este incidentă în cauza dedusă judecății, domeniul de aplicare al acestuia fiind limitat la actele juridice încheiate anterior deschiderii procedurii insolvenței.
Cauza de nulitate derivată din pretinsa lipsă a capacității de exercițiu a persoanei juridice vânzătoare la momentul încheierii contractului invocată de administratorul judiciar nu-și poate găsi aplicarea, întrucât în ceea ce privește persoanele juridice sfârșitul capacității de exercițiu este marcat de momentul încetării capacității de folosință care este acela al încetării ființei persoanei juridice însăși.
Tribunalul a mai reținut că actele încheiate cu terții de bună-credință sunt valabile și opozabile mandantului, chiar dacă mandatarul ar fi cunoscut cauza de încetare a mandatului în condițiile mandatului aparent (art. 1554 raportat la art. 1558 C.civ.).
Cât privește susținerea pârâtei privind simularea contractului, din expertiza efectuată în cauză a rezultat că operațiunea de vânzare a fost reflectată în contabilitatea societății debitoare la prețul de 94.500 lei, conform facturii fiscale seria BZ PRO nr. 102/23.06.2009.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs administratorul judiciar al SC C.D.P.C. SRL, iar prin decizia nr. 2224/16.12.2010, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de debitoare și a modificat în parte sentința în sensul că a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat.
împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea I.L.A., iar prin decizia nr. 59/14.01.2011, Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația în anulare, a anulat decizia și a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 4.02.2011.
Curtea a constatat că, în cauză, contestatoarea nu a figurat în calitate de intimată, nefiind citată pe parcursul soluționării recursului declarat de societatea debitoare, astfel că soluționarea recursului a avut loc cu nerespectarea dispozițiilor legale privind citarea părților în procesul civil, respectiv art. 85 C.proc.civ., art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și art. 308 alin. (1) C.proc.civ. Rejudecând recursul, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
în fapt, la data de 30.03.2009, împotriva debitoarei SC C.D.P.C. SRL a fost introdusă o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, de către creditoarea SC D.E. SRL, pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de 18915,8 lei reprezentând contravaloarea produse livrate și neachitate.
Prin sentința nr. 727/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei, dispunându-se și ridicarea dreptului de administrare, respectiv dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de ele.
La 5 zile după pronunțarea sentinței menționate, debitoarea, reprezentată de asociații P.D. și C.C., în calitate de vânzătoare, a încheiat cu pârâta I.L.A., în calitate de cumpărătoare, contractul de vânzare-cumpărare autentificat având ca obiect apartamentul proprietatea societății, prețul înscris în contract, încasat de vânzătoare la momentul încheierii actului, a fost de 94.500 lei.
Prin cererea de chemare în judecată, administratorul judiciar a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare menționat, în temeiul dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 85/2006, fiind încheiat ulterior deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare.
Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
Sunt exceptate de la sancțiunea nulității actele încheiate de debitoarea aflată în insolvență, autorizate de către judecătorul sindic, respectiv actele încheiate în perioada de observație, în cadrul activităților curente, fie sub supravegherea administratorului judiciar (dacă debitoarea a solicitat reorganizarea și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare), fie sub conducerea administratorului judiciar (dacă debitoarei i-a fost ridicat dreptul de administrare). Curtea a constatat că instanța de fond, respingând acțiunea, a făcut aplicarea principiului aparenței validității aparenței în drept – error communis facit ius – regulă de drept menită să înlăture efectele nulității actului juridic civil încheiat într-o situație de eroare comună, obștească, a apreciat instanța de fond faptul că pârâta s-a aflat în eroare cu privire la starea de insolvență a societății vânzătoare, de natură să înlăture nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Curtea a constatat că instanța de fond a aplicat eronat dispozițiile articolului 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței la situația de fapt stabilită.
Astfel, din simpla lectură a textului de lege menționat, se observă că acesta nu distinge după cum actele ce intră în sfera sa de reglementare au fost încheiate după pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței sau în intervalul de timp dintre pronunțare și publicarea hotărârii în Buletinul procedurilor de insolvență, toate aceste acte fiind nule. O asemenea distincție nici nu ar fi justificată dacă avem în vedere scopul introducerii acestei sancțiuni, respectiv pentru a împiedica debitoarea ca, prin încheierea unor asemenea acte, să prejudicieze creditorii.
Deschiderea procedurii insolvenței este definită de art. 3 pct. 4 lit. b) din Legea nr. 85/2006, ca fiind data pronunțării sentinței judecătorului sindic, în cazul în care cererea de deschidere a procedurii a fost formulată de un creditor, situație ce se regăsește în prezenta cauză, și nu data publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, a efectuării mențiunilor în Registrul Comerțului ori a comunicării hotărârii către debitoare.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile principiului aparenței în drept, pârâta nefăcând dovada erorii comune, invincibile în care s-a aflat, respectiv a bunei sale-credințe mai presus de orice îndoială.
în acest sens, în doctrina juridică s-a menționat faptul că persoana ce invoca acest principiu, trebuie să fi fost într-o „eroare legitimă” în care ar fi putut să se afle orice persoană rezonabilă, în aceeași situație sau o „eroare comună”, invincibilă. Aparența a fost definită ca existență a unor semne exterioare de natură să inducă terților credința în realitatea unor situații juridice, determinând, în condițiile legii, preeminența acelei situații față de realitate.
în cadrul elementului material al ideii de aparență, este necesar să nu existe nici o îndoială în privința bunei-credințe a celui avantajat de ideea de aparență. Mai mult, aparența trebuie să fie în măsură, din punct de vedere psihologic, să creeze credința oricărui subiect de drept prudent că este vorba de legitimitatea dreptului celui cu care se dorește să se intre într-un raport juridic, credință formată în baza unui riguros examen al circumstanțelor situației juridice.
Curtea a constatat că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, notarul public a prezentat pârâtei un certificat constatator eliberat la data de 22.06.2009 de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, ce atesta faptul că societatea vânzătoare era în funcțiune și era reprezentată legal de persoanele care au participat la încheierea contractului, respectiv un extras de carte funciară, eliberat de OCPI Buzău, care nu cuprindea mențiuni cu privire la starea de insolvență a vânzătoarei.
Această împrejurare nu este de natură, însă, a conduce la concluzia erorii invincibile în care s-a aflat pârâta, prudența necesară înainte de a intra într-un raport juridic presupunând efectuarea tuturor verificărilor posibile pentru a stabili situația juridică reală a societății vânzătoare. Or, o simplă verificare a evidențelor tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul societatea vânzătoare ar fi relevat deschiderea procedurii insolvenței față de această societate, cu consecința interdicției de a înstrăina activele sale către terțe persoane.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că în mod eronat instanța de fond a aplicat principiul validității aparenței în drept, nefiind îndeplinite condițiile acestei reguli de drept de natură a înlătura nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Față de aceste considerente, susținerile părților privind caracterul real, respectiv simulat al prețului stipulat în contract ori lipsa capacității de exercițiu a persoanei juridice vânzătoare la momentul contractării sunt lipsite de relevanță, contractul de vânzare-cumpărare fiind lovit de nulitatea prevăzută expres de dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, independent de orice altă cauză de nulitate.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 și 3041 C.proc.civ., Curtea a admis recursul, a modificat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea și în temeiul dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat.
(Judecător Adriana Florina Secrețeanu)
