-art. 46 alin.1 din Legea nr. 85 din 2006
Dispoziţiile articolului 46 alin.1 din Legea nr. 85 din 2006 privind procedura insolvenţei nu disting după cum actele ce intră în sfera sa de reglementare au fost încheiate după pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei sau în intervalul de timp dintre pronunţare şi publicarea hotărârii în Buletinul procedurilor de , toate aceste acte fiind nule.
Nu sunt întrunite condiţiile principiului aparenţei în drept, pârâta nefăcând dovada erorii comune, invincibile în care s-a aflat, respectiv a bunei sale-credinţe mai presus de orice îndoială.
Decizia nr.305 din data de 11 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal
Administratorul judiciar al debitoarei SC CDPC SRL a solicitat în dosarul având ca obiect procedura insolvenţei împotriva acestei debitoare, înregistrat la nr. 1301/114/2009 pe rolul Tribunalului Buzău, în contradictoriu cu pârâta ILA, anularea contractului de vânzare cumpărare prin care, după data deschiderii procedurii şi după ridicarea dreptului de a-şi administra bunurile, debitoarea a perfectat contractul de vânzare cumpărare a unui apartament.
S-a arătat că acest contract de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absolută motivat de faptul că fostului administrator al societăţii vânzătoare i se ridicase dreptul de administrare a bunurilor societăţii şi de a dispune de ele, preţul înscris în contractul de vânzare cumpărare nu este real, pe de altă parte, deşi preţul a fost achitat integral la data perfectării contractului de vânzare cumpărare, acesta nu a fost achitat creditorilor, situaţie faţă de care administratorul judiciar al societăţii debitoare a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 alin. 1 lit. b din modificată.
Prin sentinţa nr.981 din data de 30 septembrie 2010, Tribunalul Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins cererea completată privind anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat.
Tribunalul a apreciat ca fiind aplicabil în cauză principiul validităţii aparenţei în drept, pârâta aflându-se neîndoielnic în eroare cu privire la stare de insolvenţă a societăţii vânzătoare. S-a avut în vedere faptul că notarul public care a întocmit şi autentificat contractul i-a furnizat acesteia un certificat constatator eliberat la data de 22.06.2009 (cu o zi anterior semnării contractului a cărui anulare se solicită) de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău din care rezultă faptul că vânzătoarea era în funcţiune şi era reprezentată legal de persoanele care au participat la semnarea contractului.
Ţinând seama de faptul că potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990 nu pot fi supuse terţilor (categorie din care face parte şi pârâta) acte sau fapte neînregistrate, că nu existau menţiuni în cartea funciară a imobilului cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei, că sentinţa de deschidere a procedurii nu fusese publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă la data încheierii contractului, a concluzionat instanţa de fond că, oricâte diligenţe ar fi depus pârâta – cumpărătoare, nu ar fi putut avea cunoştinţă de starea de insolvenţă a cocontractantei sale.
Nulitatea întemeiată pe prevederile art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006 nu este incidentă în cauza dedusă judecăţii, domeniul de aplicare al acestuia fiind limitat la actele juridice încheiate anterior deschiderii procedurii insolvenţei.
Cauza de nulitate derivată din pretinsa lipsă a capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice vânzătoare la momentul încheierii contractului invocată de administratorul judiciar nu-şi poate găsi aplicarea întrucât în ceea ce priveşte persoanele juridice sfârşitul capacităţii de exerciţiu este marcat de momentul încetării capacităţii de folosinţă care este acela al încetării fiinţei persoanei juridice însăşi.
Tribunalul a mai reţinut că actele încheiate cu terţii de bună credinţă sunt valabile şi opozabile mandantului, chiar dacă mandatarul ar fi cunoscut cauza de încetare a mandatului în condiţiile mandatului aparent.(art. 1554 raportat la art. 1558 Cod civil).
Cât priveşte susţinerea pârâtei privind simularea contractului, din expertiza efectuată în cauză a rezultat că operaţiunea de vânzare a fost reflectată în contabilitatea societăţii debitoare la preţul de 94.500 lei, conform facturii fiscale seria BZ PRO nr. 102 din 23.06.2009.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs administratorul judiciar al SC CDPC SRL, iar prin decizia nr.2224 din data de 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de debitoare şi a modificat în parte sentinţa în sensul că a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatoarea ILA, iar prin decizia nr.59 din data de 14 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia în anulare, a anulat decizia şi a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 4 februarie 2011.
Curtea a constatat că, în cauză, contestatoarea nu a figurat în calitate de intimată, nefiind citată pe parcursul soluţionării recursului declarat de societatea debitoare, astfel că soluţionarea recursului a avut loc cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind citarea părţilor în procesul civil, respectiv art. 85 Cod procedură civilă, art. 7 din Legea nr. 85 din 2006 privind procedura insolvenţei şi art. 308 alin. 1 Cod procedură civilă.
Rejudecând recursul, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În fapt, la data de 30 martie 2009, împotriva debitoarei CDPC SRL a fost introdusă o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, de către creditoarea SC DESRL, pentru recuperarea unei creanţe în cuantum de 18915,8 lei reprezentând contravaloarea produse livrate şi neachitate.
Prin sentinţa nr. 727, pronunţată de Tribunalul Buzău la data de 18 iunie 2009, s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei, dispunându-se şi ridicarea dreptului de administrare, respectiv dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele.
La 5 zile după pronunţarea sentinţei menţionate, debitoarea, reprezentată de asociaţii PD şi CC, în calitate de vânzătoare, a încheiat cu pârâta ILA, în calitate de cumpărătoare, contractul de vânzare-cumpărare autentificat având ca obiect apartamentul proprietatea societăţii, preţul înscris în contract, încasat de vânzătoare la momentul încheierii actului, a fost de 94.500 lei.
Prin cererea de chemare în judecată, administratorul judiciar a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare menţionat, în temeiul disp. art. 46 din Legea nr. 85 din 2006, fiind încheiat ulterior deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin.1 din Legea nr. 85 din 2006, în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
Sunt exceptate de la sancţiunea nulităţii actele încheiate de debitoarea aflată în insolvenţă, autorizate de către judecătorul sindic, respectiv actele încheiate în perioada de observaţie, în cadrul activităţilor curente, fie sub supravegherea administratorului judiciar (dacă debitoarea a solicitat reorganizarea şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare), fie sub conducerea administratorului judiciar (dacă debitoarei i-a fost ridicat dreptul de administrare).
Curtea a constatat că instanţa de fond, respingând acţiunea, a făcut aplicarea principiului aparenţei validităţii aparenţei în drept – error communis facit ius – regulă de drept menită să înlăture efectele nulităţii actului juridic civil încheiat într-o situaţie de eroare comună, obştească, a apreciat instanţa de fond faptul că pârâta s-a aflat în eroare cu privire la starea de insolvenţă a societăţii vânzătoare, de natură să înlăture nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Curtea a constatat că instanţa de fond a aplicat eronat dispoziţiile articolului 46 alin.1 din Legea nr. 85 din 2006 privind procedura insolvenţei la situaţia de fapt stabilită.
Astfel, din simpla lectură a textului de lege menţionat, se observă că acesta nu distinge după cum actele ce intră în sfera sa de reglementare au fost încheiate după pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei sau în intervalul de timp dintre pronunţare şi publicarea hotărârii în Buletinul procedurilor de insolvenţă, toate aceste acte fiind nule. O asemenea distincţie nici nu ar fi justificată dacă avem în vedere scopul introducerii acestei sancţiuni, respectiv pentru a împiedica debitoarea ca, prin încheierea unor asemenea acte, să prejudicieze creditorii.
Deschiderea procedurii insolvenţei este definită de art. 3 pct.4 lit.b din Legea nr. 85 din 2006, ca fiind data pronunţării sentinţei judecătorului sindic, în cazul în care cererea de deschidere a procedurii a fost formulată de un creditor, situaţie ce se regăseşte în prezenta cauză, şi nu data publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă, a efectuării menţiunilor în ori a comunicării hotărârii către debitoare.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile principiului aparenţei în drept, pârâta nefăcând dovada erorii comune, invincibile în care s-a aflat, respectiv a bunei sale-credinţe mai presus de orice îndoială.
În acest sens, în doctrina juridică s-a menţionat faptul că persoana ce invoca acest principiu, trebuie să fi fost într-o „eroare legitimă” în care ar fi putut să se afle orice persoană rezonabilă, în aceeaşi situaţie sau o „eroare comună”, invincibilă. Aparenţa a fost definită ca existenţă a unor semne exterioare de natură să inducă terţilor credinţa în realitatea unor situaţii juridice, determinând, în condiţiile legii, preeminenţa acelei situaţii faţă de realitate.
În cadrul elementului material al ideii de aparenţă, este necesar să nu existe nicio îndoială în privinţa bunei-credinţe a celui avantajat de ideea de aparenţă. Mai mult, aparenţa trebuie să fie în măsură, din punct de vedere psihologic, să creeze credinţa oricărui subiect de drept prudent că este vorba de legitimitatea dreptului celui cu care se doreşte să se intre într-un raport juridic, credinţă formată în baza unui riguros examen al circumstanţelor situaţiei juridice.
Curtea a constatat că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, notarul public a prezentat pârâtei un certificat constatator eliberat la data de 22.06.2009 de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău, ce atesta faptul că societatea vânzătoare era în funcţiune şi era reprezentată legal de persoanele care au participat la încheierea contractului, respectiv un extras de carte funciară, eliberat de OCPI Buzău, care nu cuprindea menţiuni cu privire la starea de insolvenţă a vânzătoarei.
Această împrejurare nu este de natură, însă, a conduce la concluzia erorii invincibile în care s-a aflat pârâta, prudenţa necesară înainte de a intra într-un raport juridic presupunând efectuarea tuturor verificărilor posibile pentru a stabili situaţia juridică reală a societăţii vânzătoare. Or, o simplă verificare a evidenţelor tribunalului în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea vânzătoare ar fi relevat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de această societate, cu consecinţa interdicţiei de a înstrăina activele sale către terţe persoane.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că în mod eronat instanţa de fond a aplicat principiul validităţii aparenţei în drept, nefiind îndeplinite condiţiile acestei reguli de drept de natură a înlătura nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Faţă de aceste considerente, susţinerile părţilor privind caracterul real, respectiv simulat al preţului stipulat în contract ori lipsa capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice vânzătoare la momentul contractării sunt lipsite de relevanţă, contractul de vânzare-cumpărare fiind lovit de nulitatea prevăzută expres de dispoziţiile art. 46 alin.1 din Legea nr. 85 din 2006, independent de orice altă cauză de nulitate.
