Contract de vânzare-cumpărare. Invocarea forţei majore. Obligarea la restituirea sumei finanţate


C. civ., art. 969. art. 1335

Pretenţiile reclamantei pentru plata sumei de 40896.76 lei noi şi a dobânzii legale până la chita achitării integrale a debitului restant sunt întemeiate pe dispoziţiile contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1001/0163 din 1 aprilie 2003 şi nr. 1040 din 12 aprilie 2003.

Sub raportul existenţei forţei majore. Tribunalul arbitral a reţinut că în clauza 12 din contractele de vânzare-cumpărare încheiate între părţi s-a prevăzut că „Sunt considerate cazuri de forţă majoră acele evenimente imprevizibile, inevitabile sau care nu pot fi controlate de niciuna dintre părţi, care au loc după intrarea în vigoare a prezentului contract şi care împiedică, total sau parţial, partea care le invocă să îşi îndeplinească obligaţiile asumate. Cazurile de forţă majoră vor include, fără a se limita la acestea, incendii, inundaţii, revolte, conflicte de muncă, greve, intervenţii guvernamentale, conflicte militare sau embargouri. Cazurile de forţă majoră trebuie să fie aduse la cunoştinţa celeilalte părţi de către partea care le invocă, în tennen de 10 zile de la apariţie. înştiinţarea încetării cazului de forţă majoră trebuie să fie însoţită de dovezi confirmate de o autoritate competentă. Absenţa înştiinţării referitoare la apariţia cazului de forţă majoră privează partea care o invocă de dreptul de a fi exonerată de răspundere. Cu toate acestea, niciun eveniment de forţă majoră nu va exonera, în nicio situaţie, vânzătorul de obligaţia sa de a rambursa CARGILL întreaga sumă finanţată sau oricare parte din aceasta”.

Pârâta a depus la dosar un set de acte constatatoare a cazului de forţă majoră de cătrc o comisie legal constituită, prin care se confirmă că întreaga cultură de floarea soarelui a fost calamitată din cauza factorului „secetă excesivă” în proporţie de 100%.

Când seccta este excesivă, persistentă în timp şi se produce pe arealc extinse, determinând perturbări în starea de vegetaţie a plantelor, care duc la scăderea cantitativă a recoltelor şi chiar la compromiterea parţială sau totală a acestora, ea constituie o forţă majoră gravă, calificată de Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură şi de Normele metodologice de aplicare a ei drept „calamitate naturală”.

Seccta excesivă constatată şi consemnată în proceselc-vcrbalc depuse la dosar îmbracă acest caracter de calamitate naturală, astfel cum a fost definită de legai sus-menţionată. Tribunalul arbitral a reţinut însă că. potrivit art. 12.3 din contractele de vânzare-cumpărare încheiate între părţi, niciun eveniment de forţă majoră nu va exonera, în nicio situaţie, vânzătorul de obligaţia de a rambursa cumpărătorului întreaga sumă finanţată sau oricarc parte din această sumă şi a apreciat că prin apariţia unui caz de forţă majoră pârâta este exonerată de răspundere doar în cea ce priveşte executarea obligaţiei de livrare a cantităţii de floarea soarelui stipulate în contract şi numai în condiţiile în carc cauza de forţă majoră era adusă la cunoştinţa reclamantei în termen de 10 zile de la apariţie. Or, reclamanta a fost înştiinţată despre calamitate abia în luna noiembrie 2003, deşi constatarea şi evaluarea pagubelor fuseseră făcute în luna iunie 2003. Cu toate acestea, neîndeplinirea acestei cerinţe contractuale de cătrc pârâtă nu răpeşte caracterul de forţă majoră evenimentului invocat (secetă prelungită).

Dc asemenea. Tribunalul arbitral a constatat că între părţi s-au închciat şi două contracte de gaj pentru a garanta rambursarea de către vânzător a sumei finanţate, prin care vânzătorul s-a obligat să instituie un drept de garanţie mobiliară asupra recoltei în condiţiile Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice. Dar, in ceea ce priveşte aceste contracte, atâta timp cât recolta de floarea soarelui a fost calamitată în proporţie de 100%, aşa cum reiese din proceselc-vcrbalc sus-menţionatc, a considerat că reclamanta nu mai avea cum să urmărească recolta şi cu atât mai puţin produsele obţinute în urma valorificării acesteia, aşa cum susţine pârâta prin întâmpinare.

Or, pârâta nu a restituit în întregime suma finanţată şi, în raport cu dispoziţiile art. 969 şi art. 1335 C. civ., a fost obligată la plata sumei de 28.769,25 RON. întrucât creanţele comerciale sunt producătoare de dobânzi (art. 43 C. com.), pentru plata cu întârziere a acestei sume pârâta datorează dobânda legală prevăzută de O.G nr. 9/2000. dobândă care, calculată până la data de 13 noiembrie 2006. aşa cum este formulat acest capăt de cerere, însumează 12.127,5 RON.

De asemenea, pârâta a fost obligată şi la plata dobânzii legale, ce va fi calculată de la data de 13 noiembrie 2006 până la data achitării integrale a acesteia, precum şi la plata cheltuielilor arbitrale suportate de reclamantă.

Sentinţa arbitrală nr. 96 din 10 mai 2007