C. civ.. art. 1361
Problema pe care o ridică litigiul este de a stabili dacă reclamanta vânzătoare şi-a îndeplinit obligaţia de livrare a mărfii, iar pârâta cumpărătoare şi-a îndeplinit prestaţia caracteristică de plată a preţului. Avizul de însoţire a mărfii nr. 403X254 din 22 martie 2005 şi nccontestarea de cătrc pârâta cumpărătoare a primirii mărfii îndreptăţesc Tribunalul arbitral să aprecieze că prestaţia caracteristică de livrare a mărfii a fost îndeplinită de reclamanta vânzătoare. Dar dacă aceasta din urmă a făcut dovada predării mărfii, pârâta – care a primit marfa – nu a tăcut dovada – deşi a avut posibilitatea – că a plătit-o. Nu a putut fi reţinută apărarea pârâtei în sensul că necmiterea facturilor fiscale reprezintă premisa ncexigibilităţii obligaţiei de plată a preţului, dar şi a imposibilităţii beneficierii de regimul deducerilor fiscale. Potrivit art. 3 din contractele de vânzare-cumpărare litigioase, plata preţului mărfii contractate se efectuează în trei rate şi la termenele (scadenţele) convenite. Obligaţia de plată a preţului este exigibilă la termenele convenite, nefiind condiţionată de obligaţia contractuală de emitere a facturii. Obligaţia de emitere a facturii are caracter legal şi implică un raport de drept public (fiscal) între contribuabil şi statul român. A susţine că executarea obligaţiei de plată a preţului este condiţionată de emiterea facturii, în condiţiile în care părţile nu au prevăzut nimic în acest sens, echivalează cu subminarea puterii obligatorii a contractului (pactu sunt servanda), inclusiv a puterii obligatorii a contractelor de vânzare-cumpărare litigioase.
Apărarea pârâtei raportată la invocarea unui „precedent” arbitral (sentinţa arbitrală nr. 67 din 27 martie 2008) ignoră circumstanţele speţei soluţionate prin respectiva sentinţă arbitrală. Reţinerea Tribunalului arbitral din conţinutul sentinţei arbitrale precizate [„(…) pentru utilizator, obligaţia de plată se naşte după emiterea de către finanţator a facturilor pentru sumele datorate conform contractului (…)”] nu operează în prezentul litigiu. întrucât contextul contractual este diferit. în conţinutul contractului de leasing financiar ce a generat litigiul soluţionat prin sentinţa arbitrală nr. 67 din 27 martie 2008 a fost stabilită prerogativa finanţatorului de a rezilia unilateral contractul dacă utilizatorul nu execută culpabil obligaţia de plată a preţului. în respectivul litigiu însă, obligaţia de emitere a facturii a căpătat şi caracter contractual. Cu alte cuvinte, părţile au condiţionat, în temeiul art. 969 C. civ.. executarea obligaţiei de plată de emiterea facturii. Or. în prezentul litigiu, aşa cum am menţionat mai sus, o asemenea condiţionare nu există, pentru
că părţile nu au convenit în acest sens. Mai mult, potrivit unei practici arbitrale constante, neemiterca sau emiterea cu întârziere a facturii fiscale influenţează doar data de la carc se calculează, eventual, penalităţi, nu şi executarea obligaţiei de plată a penalităţilor. A fortiori, acest raţionament este valabil în ipoteza executării obligaţiei principale de plată a preţului, cum este cazul în prezentul litigiu. Emiterea unor bilete la ordin, chiar transmise creditorului, nu înseamnă plată, ci doar intenţia de plată.
Drept urmare, prestaţia caracteristică de plată a preţului nu a fost executată. Caracterul culpabil al necxecutării obligaţiei de plată a preţului a îndreptăţit Tribunalul arbitral să dispună. în temeiul art. 969, art. 1361 C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 31.603.5 dolari SUA. în echivalent Ici la cursul oficial de schimb B.N.R. din ziua plăţii.
Sentinţa arbitrală nr. 132 din 2 iunie 2009
