Contract de vânzare-cumpărare. Plata parţială a preţului. Consecinţe


Contractul de vânzare-cumpărare nr. 232 din 27 februarie 2003 încheiat între părţi a prevăzut o perioadă de valabilitate de 12 luni, cu începere de la I martie 2003, cu posibilitatea prelungirii sale automate pe noi perioade de câtc 12 luni. prin „tacita recon-ducţiunc”, dacă niciuna dintre părţi nu solicită modificarea sau denunţarea lui într-un anumit termen (art. 2.1).

in fapt. contractul s-a prelungit şi pentru anii 2004-2006. deoarece, astfel cum rezultă din situaţia facturilor emise de reclamantă şi a plăţilor efectuate de pârâtă, depusă de reclamantă, reclamanta a efectuat, pe baza comenzilor pârâtei în cadrul aceluiaşi contract, livrări de filme radiologice şi în anii 2005-2006.

Din această situaţie rezultă că, în perioada 19 mai 2004 – 31 decembrie 2006. reclamanta a efectuat livrări în valoare totală de 119.073,29 RON, iar pârâta a achitat numai o sumă de 4.250,03 RON, debitul total datorat pentru livrările efectuate în cei doi ani (2004-2005) fiind de 114.823.26 RON. Această sumă este menţionată expres şi în notificarea trimisă de reclamantă pârâtei prin scrisoarea nr. 545 din 23 martie 2007.

Cu toate acestea, reclamanta şi-a limitat obiectul pretenţiilor sale numai la sumele care reprezintă contravaloarea totală a celor trei facturi emise în anul 2004 şi specificate expres în acţiune, respectiv 23.720.05 RON.

Determinarea în acest mod a pretenţiilor este conformă cu principiul disponibilităţii, consacrat de Codul de proccdură civilă [art. 109 alin. (1) combinat cu art. 112 pct. 3]. Astfel fiind, învestirea Tribunalului arbitral este limitată la pretenţiile deduse judecăţii, art. 129 alin. (6) C. proc. civ. consacrând obligaţia judecătorilor ca. în toate cazurile, să hotărască numai asupra obiectului cererii dedusă judecaţii.

Sub acest aspect, Tribunalul arbitral a constatat că din situaţia livrărilor reclamantei şi a plăţilor efectuate de pârâtă rezultă că, în ceca ce priveşte prima factură – nr. 7593939 din 19 mai 2004, în valoare de 9.958.12 RON -, pârâta a efectuat, la 20 septembrie 2006. o plată parţială în sumă de 4.067.06 Ici. astfel încât restul sumei datorate de pârâtă pentru această factură este de 5891.06 lei. De aceea. Tribunalul arbitral a considerat că reclamanta este îndreptăţită să pretindă numai această sumă. şi nu valoarea iniţială a facturii emise (9958.12 lei), indicată în acţiune.

in acest context. Tribunalul a reţinut că recunoaşterea de cătrc pârâtă a pretenţiilor reclamantei nu este de natură să afecteze concluzia Tribunalului, dcoarece această recunoaştere a avut ca obiect totalul sumelor datorate pe perioada 2004-2006 şi care nu constituie obiectul acţiunii arbitrale. Recunoaşterea nu a privit suma datorată aferentă fiecărei facturi emise de reclamantă în aceasta perioadă şi cu atât mai puţin debitul aferent primei facturi, a cărei plată parţială este dovedită de însăşi situaţia livrărilor/încasărilor depusă la dosar de reclamantă.

Astfel fiind, acţiunea reclamantei este admisibilă în parte, pentru suma de 19.652,99 Ici. compusă din 5891,06 – rest neplătit din prima factură la care se adaugă valoarea integrală a celorlalte două facturi menţionate în acţiune (7612,50 + 6149,43 lei).

Apărarea pârâtei. în sensul că nu a avut fondurile necesare, deoarece, potrivit actcior normative invocate. Ministerul Sănătăţii nu i-a asigurat aceste fonduri, nu a putut fi reţinută ca fiind cxoneratoarc de obligaţia de plată. Prin O.U.G nr. 72/2006, prin care s-a modificat şi completat Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, s-a prevăzut, într-adevăr, că, pentru stingerea obligaţiilor de plată ale spitalelor înregistrate până la data de 31 decembrie 2005 faţă de furnizorii de medicamente, materiale sanitare şi alţi furnizori de bunuri şi servicii, plata se face eşalonat din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii şi în completare de la bugetul de stat. Textul precizează, de asemenea, că modalitatea de stingere a acestor obligaţii urmează să fie stabilită prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al preşedintelui C.N.A.S. Un asemenea ordin nu s-a depus la dosar de pârâtă, astfel încât reclamanta a avut şi are interesul legitim de a-şi conserva dreptul de creanţă de incidenţa prescripţiei extinctive carc ar putea 11 invocată ulterior de pârâtă, în cazul în care pretinderea sumelor în cauză s-ar face ulterior, după împlinirea termenului de 3 ani de la data ultimei recunoaşteri a debitului.

Independent de aceasta, spitalul, ca instituţie de interes public, care este finanţată în principal de la bugetul de stat. a avut obligaţia ca. în prealabil atât încheierii contractului, cât şi, îndeosebi, lansării comenzilor către reclamantă, să se asigure că are alocate în bugetul propriu fondurile necesare achitării acestor comenzi.

Această apreciere a Tribunalului se sprijină şi pe dispoziţiile art. 5.1 din contract, potrivit căruia derularea contractului se va efectua ţinând seama de eventualele modificări intervenite în legislaţia românească în domeniu. Această clauză impunea obligaţia, pentru conducerea spitalului, de a se asigura, anterior lansării comenzilor, de existenţa unor fonduri disponibile care să permită executarea obligaţiilor care vor decurge din lansarea comenzilor, astfel încât apărarea pârâtei nu a putut fi reţinută ca având vreo incidenţă asupra obligaţiei de plată asumate în cadrul contractului.

in acest sens. astfel cum rezultă din situaţia livrărilor şi încasărilor depuse de reclamantă înainte de introducerea acţiunii de faţă. la data de 8 martie 2007 reclamanta a efectuat livrări pe parcursul celor 3 ani (2004-2006), în valoare de 119.073.29 lei. din care s-a achitat parţial doar o sumă de 4250.03 Ici. fiind obligată în consecinţă la plata diferenţei de preţ.

Sentinţa arbitrală nr. 178 din 24 septembrie 2007