C. civ., art. 1169 C. com., art. 36, art. 46
Nu se face dovada cu niciun act că marfa a fost livrată în condiţiile unor relaţii contractuale chiar şi în forma simplificată a comenzii urmate de livrarea imediată, marfa nefiind primită şi nici recunoscută a fi comandată de reprezentanţii legali ai societăţii pârâte.
C.A. Bucureşti, Secţia a V-a comercială, decizia nr. 711 din 21 aprilie 2003, în R.R.D.A. nr. 11-12/2003, p. 173
Prin sentinţa civilă nr. 1720 din 11 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială, s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA împotriva pârâtei SC A.R.B. SNC pentru pretenţii în sumă de 58.120.334 lei, reprezentând
contravaloare apă minerală, efectiv livrată şi neachitată de pârâtă. In motivarea acestei sentinţe s-a reţinut, în esenţă, că recurenta nu a făcut dovada existenţei unor raporturi contractuale derivate din încheierea valabilă a unui contract de vânzare-cumpărare în formă scrisă sau chiar verbală, cu pârâta, aşa cum cer prevederile art. 1169 C. civ.
S-a pronunţat astfel sentinţa de mai sus.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC C. SA, criticând sentinţa atacată, pe care o consideră ca netemeinică şi nelegală, solicitând instanţei de control judiciar să anuleze cauza sub toate aspectele, în baza dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
Recurenta face apărări pe fond, arătând că pârâta i-a cerut la 20 iunie 2000 livrarea unor cantităţi de apă minerală, solicitare pe care a şi onorat-o, livrând într-o primă tranşă marfa solicitată, aşa cum dovedeşte cu factura fiscală nr. 491178 din 20 iunie 2000, care a şi fost achitată de pârâtă, situaţie în care a trecut la livrarea şi altor comenzi, aşa cum dovedeşte cu cele trei facturi a căror contravaloare a cerut-o prin acţiune.
Consideră ca netemeinică afirmaţia instanţei care arată că nu ar fi dovedit existenţa raporturilor contractuale, de vreme ce nu i-a fost admisă proba cu interogatoriu, pe lângă proba cu înscrisuri. Mai mult, consideră că înscrisurile depuse fac dovada susţinerilor sale şi că afirmaţiile pârâtei că marfa nu ar fi fost comandată cu acordul asociaţilor societăţii, că salariata care ar fi comandat apa minerală în discuţie şi-a depăşit mandatul, nu sunt de natură s-o exonereze pe pârâtă de plata contravalorii mărfii comandate sub semnătura salariatului său şi ştam
pila societăţii, în acest caz angajarea societăţii fiind perfect valabilă din punctul său de vedere, contractul încheiat în atare condiţii fiind încheiat cu bună-credinţă, în condiţiile art. 1554 C. civ., iar pârâta nu poate invoca astfel depăşirea mandatului de către salariata sa. Cere, astfel, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
La 7 aprilie 2003 pârâta formulează apărări, denumite considerente, în care cere motivat respingerea recursului, ca nefondat.
Recursul este nefondat. Faţă de cele de mai sus şi având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată şi reţine următoarele:
Soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, recurenta neputând dovedi la fond şi nici în recurs că marfa s-a livrat în baza unui contract valabil încheiat cu societatea pârâtă.
La dosarul cauzei, atât în fond, cât şi în recurs nu se face dovada cu niciun act că marfa a fost livrată în condiţiile unor relaţii contractuale chiar şi în formă simplificată, comandă urmată de livrare imediată, marfa nefiind primită şi nici recunoscută a fi comandată de reprezentanţii legali ai societăţii pârâte.
Actul depus la dosarul de fond, semnat de reprezentanta pârâtei, la care se referă recurenta, respectiv procesul-verbal din 11 iulie 2000, nu are nicio legătură cu cauza, referindu-se doar la primirea autoturismului Dacia, care era în bună stare de funcţionare şi nici vorbă de apă minerală livrată sau comandată de aceasta.
Livrarea mărfii fară o comandă scrisă, fară semnătura reprezentantului şi ştampila unităţii la care face adesea referire reclamanta-recu-rentă, nu face dovada că cele susţinute corespund realităţii şi nici că în cauză ar fi vorba de un mandat valabil acordat de pârâtă reprezentantului său.
In atare situaţie, în mod corect şi legal, instanţa de fond a reţinut că livrarea în cauză nu s-a făcut în condiţiile legale cerute de art. 46 şi art. 36 C. com., astfel că pentru o livrare necomandată şi neacceptată la data livrării ei în atare condiţii de către pârâtă, nu poate fi achitată de către aceasta, ştiut fiind că, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei
revine reclamantului, care nu a putut dovedi contrariul. In ce priveşte probatorii le, instanţa apreciază oportunitatea admiterii lor.
Astfel fiind, faţă de cele de mai sus, Curtea reţine că, în lipsa unor probe care să dovedească pretenţiile sale, în mod legal instanţa de
fond a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată. In consecinţă, recursul reclamantei, care nu aduce nimic nou faţă de cele susţinute în faţa instanţei de fond, urmează a fi respins, ca nefondat.
