Reclamanta intimată ar fi putut acţiona cărăuşul numai în situaţia în care ar fi făcut dovada, potrivit art.31 din Convenţia CIM, că destinatarul mărfii a făcut modificarea contractului de transport, indicând ca destinatar al mărfii pe reclamanta intimată.
Reclamanta intimată ar fi putut acţiona cărăuşul numai în situaţia în care ar fi făcut dovada, potrivit art.31 din Convenţia CIM, că destinatarul mărfii a făcut modificarea contractului de transport, indicând ca destinatar al mărfii pe reclamanta intimată.
Această modificare nu poate să fie prezumată, ci trebuie să fie certă, dovedită prin completarea, de către destinatarul iniţial al mărfii, a Anexei 14b din Prescripţii Internaţionale pentru mărfuri.
(Secţia comercială, decizia nr.582/18.05.1993)
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5.319/20.04.1992 la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamanta S.C. “PI.” – S.A. Vaslui a solicitat obligarea pârâtelor S.N.C.F.R. Bucureşti sau S.C. “M” – S.A. Bucureşti, în raport de culpa fiecăreia, la plata sumei de 5.740,80 lei, plus 384 lei, cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. din 20.10.1992 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a admis acţiunea reclamantei faţă de pârâta S.N.C.F.R. Bucureşti, care a fost obligată la plata sumei de 5.740,80 lei, daune plus 384 lei, cheltuieli de judecată, respingându-se acţiunea faţă de pârâta S.C. “M” – S.A. Bucureşti, iar, pe cale de consecinţă, s-a respins şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. “M” – S.A. Bucureşti faţă de S.C. “P” – S.A. Bucureşti.
împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta S.N.C.F.R. Bucureşti, criticând-o ca nelegală şi. netemeinică.
în principal, se susţine că, potrivit Convenţiei CIM, reclamanta nu şi-a legitimat calitatea procesuală activă, reclamaţia administrativă fiind respinsă pentru lipsa actelor necesare cercetării ei, respectiv: – scrisoarea de trăsură internaţională; – procesul verbal comercial întocmit în staţia de destinaţie; – factura furnizorului extern.
Recursul este întemeiat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar, instanţa constată că reclamanta intimată nu a făcut dovada existenţei raporturilor contractuale cu pârâta recurentă S.N.C.F.R. Bucureşti.
Această modificare a contractului de transport nu poate să fie prezumată, ea trebuie să fie certă, dovedită prin completarea, de către destinatarul iniţial al mărfii, a Anexei 14b din Prescripţii Internaţionale pentru mărfuri.
împrejurarea că marfa i-a fost eliberată în gara de destinaţie nu poate înlocui dispoziţia de modificare a contractului de transport în forma prevăzută în Convenţia CIM, şi, ca atare, în mod greşit, instanţa de fond a considerat că reclamanta are calitate procesuală de a pretinde despăgubiri.
în consecinţă, în temeiul art.312 pct.2 lit.l Cod proc. civilă, instanţa urmează a admite recursul şi a modifica sentinţa recurentă, în sensul că va respinge acţiunea.
Notă: Cu privire la Convenţia CIM, a se vedea nota de la speţa nr. 230.
