Potrivit art. 85 din Regulamentul de transport, dreptul la acţiune împotriva căii ferate aparţine destinatarului, din momentul în care acesta a aderat la contractul de transport.
Răspunzătoare de eventuale daune este calea ferată de destinaţie.
(Secţia comercială, decizia nr. 283/30.03.1992)
S.C. „C.” S.A. Bârlad a solicitat obligarea S.N.C.F.R., R.C.F.I., S.C. „R.” S.A. – Agenţia Oradea la plata sumei de 41.331,84 lei, daune, motivând că a predat staţiei C.F.R. Bârlad cantitatea de 2.000 buc. cămăşi (art. „Lelia”), beneficiar fima G. – Anglia, marfa fiind însoţită de scrisoarea de trăsură locală nr. 594.793/8.01.1991.
întrucât s-au constatat lipsuri în staţia C.F.R. Mărăşeşti, unde vagonul a fost depistat cu sigiliile violate, iar marfa sustrasă a fost înlocuită de furnizor, în vederea completării lotului pentru export, s-a solicitat, prin acţiune, obligarea uneia din pârâtele chemate în judecată la plata de despăgubiri, în echivalentul mărfii înlocuite.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 303/15.01.1992, a respins acţiunea, reţinând că reclamanta nu are calitate procesuală activă, întrucât nu figurează în documentul de transport internaţional.
A mai reţinut că I.C.E.R. nu putea cesiona dreptul la acţiune împotriva cărăuşului internaţional, întrucât, potrivit legii, nu deţinea drepturi care să derive din contractul de transport internaţional (scrisoarea de trăsură internaţională).
Faţă de R.C.F.I. s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 4.260/1991, pronunţată de Judecătoria Galaţi, a fost respinsă acţiunea pentru plata de despăgubiri introdusă de S.C. „C.” – S.A. Bârlad.
Prin recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 303/15.01.1992, pronunţată de Judecătoria sectorului 1, au fost formulate critici pe motive de netemeinicie şi nelegalitate, constând, în esenţă, în neanalizarea probelor aflate la dosar, din care se putea observa că S.C. „C.” – S.A. Bârlad are calitate procesuală activă, motivat de faptul că transportul s-a derulat prin C.B., potrivit contractului de comision nr. 10/1991, în care, la art. 13, s-a prevăzut obligaţia comisionarului de a întocmi documentele necesare expediţiei şi vămuirii mărfii.
în acelaşi sens, a arătat că în scrisoarea de transport nr. 594.793/8.01.1991, la rubrica predător, este înscrisă I.C. Bârlad, aşa încât, ţinând seama de adresele R. Oradea, prin care i s-a cesionat dreptul la acţiune, era în drept să-şi valorifice pretenţiile pentru plata de despăgubiri.
în sprijinul susţinerilor privind obligaţiile ce revin comisionarului, printre care şi cele referitoare la întocmirea şi obţinerea dispoziţiilor de transport şi vămuire a mărfurilor, la cererea de recurs a fost anexat contractul de comision încheiat cu S.C. „C.” S.A.
Prin întâmpinare, intimata R. a arătat că transportul a sosit cu scrisoare de transport locală, şi ţinând seama de conţinutul procesului verbal de constatare nr. 1/11.01.1991, a cesionat furnizorului dreptul la acţiune împotriva cărăuşului, în vederea obţinerii despăgubirilor.
Recursul este nefondat.
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, în raport de criticile formulate de recurent, se reţine că, potrivit contractului de comision încheiat cu S.C. „C” S.A., recurenta s-a obligat să livreze cămăşi (art. „Lelia”), pentru firma G. din Anglia.
Furnizorul intern, S.C. „C.” S.A. Bârlad, a însoţit marfa destinată exportului de avizul 468.859, procesul verbal de autorecepţie 248/8.01.1991, factura internă 194.522/28.01.1991 şi scrisoarea de transport local nr. 594.793, în care, la rubrica „destinatar”, a fost trecut R.E.B. Oradea, iar la expeditor, I.C. Bârlad.
Pe parcursul derulării transportului intern s-au produs lipsuri, constatate în staţia C.F.R. Mărăşeşti, conform procesului verbal tip C.F.R. nr. 1/11.01.1991.
Cum marfa lipsă a fost înlocuită, în patrimoniul reclamantei s-a produs un prejudiciu echivalent cu valoarea mărfii expediată pentru completarea lotului de marfă pentru export, valoarea despăgubirii fiind determinată de preţul din factura internă.
R. – Agenţia Oradea, aderând la contractul de transport intern, a transmis procesul verbal de constatare tip C.F.R., încheiat în staţia C.F.R. Mărăşeşti, şi duplicatul scrisorii de trăsură, furnizorului, în vederea valorificării dreptului de a obţine despăgubiri de la cărăuş, care răspunde de integritatea mărfii pe întregul parcurs.
Legitimându-se cu scrisoarea de transport locală, furnizoarea a introdus acţiune împotriva R.C.F.I., pe raza căreia se află staţia de expediţie, acţiune care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin hotărârea Judecătoriei Galaţi (nr. 4.018/4.07.1991).
Potrivit Regulamentului de transport (art. 85), dreptul la acţiune împotriva căii ferate aparţine destinatarului, din momentul în care acesta a aderat la contractul de transport.
în speţă, recurenta, având în vedere că marfa a circulat însoţită de scrisoare de transport locală până la Oradea, a calificat transportul drept local şi, ca atare, pe baza actului de constatare, a introdus acţiune împotriva cărăuşului, fără să distingă însă asupra unui aspect esenţial, şi anume acela că răspunzătoare de eventuale daune este calea ferată de destinaţie, aflată pe raza R.C.F.C.
Cu sublinierea că acţiunea împotriva căii ferate de expediţie nu poate fi introdusă de predător decât în condiţiile în care destinatarul nu a aderat la contractul de transport, prima instanţă a respins corect pretenţiile faţă de R.C.F.I., omiţând însă să constate autoritate de lucru judecat, ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 4.018/4.07.1991, în considerentele căreia se reţine că acţiunea S.C. „C” S.A. pentru plata sumei de 41.331,84 lei a fost greşit îndreptată împotriva R.C.F.I.
Având în vedere acelaşi raţionament, care duce la calificarea transportului drept transport local, corect au fost respinse şi pretenţiile faţă de R., care a transmis documentaţia necesară recurentei pentru a se legitima faţă de cărăuş, în vederea obţinerii de despăgubiri, dat fiind evidenţa faptului că lipsa s-a produs în timpul derulării transportului.
I.C.E.R. nu ar putea să răspundă faţă de recurentă decât pentru culpă proprie, constând în neîndeplinirea unor obligaţii derivând din aceleaşi raporturi juridice, dacă ar fi pusă în imposibilitatea să-şi valorifice dreptul de a obţine despăgubiri.
în ce priveşte pretenţiile formulate faţă de S.N.C.F.R. Bucureşti, este de reţinut că din actele aflate la dosar nu rezultă că transportul a trecut frontierea şi nici că a fost însoţit pe tot parcursul de scrisoare de transport internaţională, pentru a se aprecia, potrivit Convenţiei CIM, sub incidenţa căreia s-a derulat transportul, asupra contractului internaţional şi a se angaja răspunderea pentru plata de despăgubiri, calculate potrivit datelor din factura externă.
Contractul de comision (anexat la cererea de recurs) prevede obligaţii în sarcina comisionarului, în ce priveşte întocmirea documentelor de transport şi vămuire, precum şi alte obligaţii care ţin de derularea transportului, însă acesta nu este de natură să suplinească probele pe care recurenta trebuia să le opună intimatei S.N.C.F.R., pe de o parte, pentru a dovedi că transportul este internaţional, iar, pe de altă parte, că lipsurile s-au produs în împrejurări care atrag răspunderea acestuia, în limitele şi condiţiile prevăzute de Convenţia CIM.
Dacă, în adevăr, comisionarul, care nu este parte în proces, nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, cu consecinţe asupra posibilităţii de valorificare a dreptului la despăgubiri faţă de cărăuş, recurenta are acţiune împotriva acestuia.
Completând considerentele sentinţei în sensul arătat şi având în vedere dispoziţiile art. 312 pct. 1 Cod proc. civilă, recursul se va respinge.
Notă: Cu privire la Convenţia CIM, a se vedea nota de la speţa nr. 230.
