Neconformarea, de către reclamantă, la solicitarea S.N.C.F.R., de completare a documentaţiei necesare soluţionării reclamaţiei administrative echivalează cu neinaintarea reclamaţiei administrative în termenul de 9 luni, prevăzut de art 29 din SMGS, astfel că nu mai avea dreptul să înainteze acţiune în justiţie.
(Secţia comercială, decizia 223/5.02.1998)
Prin sentinţa civilă nr. 12.934/18.02.1996, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti respinge acţiunea în despăgubiri introdusă de reclamanta S.C. „R”-S.A. Bucureşti – Sucursala Aleşd împotriva pârâtelor R.C.F.I., R.C.F.C., S.N.C.F.R. şi „R”-S.A. împotriva sentinţei a declarat apel S.C. „R”-S.A. Bucureşti – Sucursala Aleşd, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, cu motivarea că instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că dreptul de a mai pretinde despăgubiri de la cărăuş a fost pierdut prin depăşirea termenului de 9 luni, prevăzut de art 29 din SMGS pentru formularea reclamaţiei administrative şi, de asemeni, că eronat s-a mai reţinut că acţiunea reclamantei nu poate fi admisă, întrucât prin modul în care aceasta a formulat sesizarea, pârâta S.N.C.F.R. a fost împiedicată să se pronunţe asupra fondului ei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, rezultă următoarele:
Prin acţiunea introdusă de reclamantă s-a solicitat obligarea pârâtelor, respectiv a aceleia dintre ele care va fi găsită în culpă, la plata sumei de 5.662.174,50 lei, cu titlu de despăgubiri, precum şi cheltuieli de judecată. în motivarea acţiunii, s-a arătat că în cursul lunii martie 1994, în baza unei înţelegeri dintre ea şi firma „P” din Rusia, a primit de la aceasta o cantitate de azbest, care a fost transportată în staţia CFR Cristeşti, în 8 vagoane, sub veghea pârâtei S.C. „R”-S.A., iar când marfa a fost descărcată în staţia de destinaţie Aleşd, s-a constatat lipsa unei cantităţi de 13.443 kg, în valoare de 5.662.174,50 lei.
în dovedirea acţiunii s-au depus procesele verbale din 21 şi 26.03.1994, declaraţia vamală, 3 scrisori de trăsură, notificarea, invoice nr. 004 – A -1994 şi reclamaţia administrativă. în baza actelor de la dosar a susţinerilor părţilor, instanţa de fond reţine că acţiunea este nefondată faţă de pârâta S.C. „R” – S.A., întrucât aceasta nu a fost implicată în nici un mod în asigurarea securităţii transportului mărfii în cauză, iar faţă de pârâtele R.C.F.I. şi R.C.F.C. acţiunea s-a respins pentru lipsă de legitimare procesuală pasivă, întrucât, deşi transportul a parcurs teritoriul celor două regionale, convenţia
SMGS prevede expres numai răspunderea S.N.C.F.R. Faţă de pârâta S.N.C.F.R., instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, întrucât reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 29 din SMGS, nemaiavând dreptul să înainteze acţiune în justiţie.
Examinând motivele de apel invocate, în raport de actele dosarului, rezultă că acestea sunt nefondate.
Referitor Ia intimata pârâta S.C. „R”-S.A., rezultă că aceasta nu a fost parte în contractul de transport, iar întocmirea de către aceasta a formalităţilor vamale s-a făcut conform datelor înscrise în documentele prezentate de transportator, neexistând un proces verbal comercial tip SMGS faţă de destinatara mărfii – S.C. „R”-S.A. Marfa din cele două vagoane sosite din import nu a fost transportată de către S.C. „R”-S.A. Ca atare, în mod corect, instanţa a respins pretenţiile apelantei reclamante faţă de această intimată pârâtă, ca neîntemeiate.
Cu privire la intimatele pârâte R.C.F.l. şi R.C.F.C., în mod corect acţiunea a fost respinsă pentru lipsă de legitimare procesuală pasivă, întrucât obiectul litigiului fiind despăgubiri generate de un transport internaţional de mărfuri, sunt aplicabile prevederile art 29 şi urm. din Convenţia SMGS, care prevăd expres numai răspunderea S.N.C.F.R.
Cu privire la intimata pârâtă S.N.C.F.R., în mod corect, instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 25-29 şi urm. SMGS. Art. 29 SMGS prevede obligaţia celui care reclamă daune cărăuşului feroviar să anexeze reclamaţiei administrative, în original, şi procesul verbal comercial SMGS. Reclamaţia administrativă nr. 3.545/1994, formulată de S.C. „R”-S.A., fiind respinsă motivat de S.N.C.F.R., nefiind anexate actele originale cerute de părţi, în lipsa cărora nu s-a făcut dovada calităţii de parte în contractul de transport şi nici la despăgubiri, S.N.C.F.R.-ul fiind în imposibilitate de a recupera eventualele daune, în absenţa unei reclamaţii valabile. Apelanta reclamantă, în cazul când ar fi constatat nereguli la primirea transportului, pentru ca pretenţiile sale să fie opozabile căii ferate, trebuia, conform art 18 SMGS, să pretindă întocmirea procesului verbal comercial, ceea ce nu a făcut, marfa fiind primită fără obiecţiuni. Neconformarea la solicitarea S.N.C.F.R., de completare a documentaţiei necesară soluţionării reclamaţiei administrative, echivalează cu neînaintarea reclamaţiei administrative în termenul de 9 luni, prevăzut de art. 29 din SMGS, astfel că nu mai avea dreptul să înainteze acţiune în justiţie.
în raport de considerentele expuse, rezultă că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, sentinţa pronunţată fiind legală şi temeinică, motivele de apel neîntemeiate şi, conform art. 297 Cod proc. civilă, apelul de faţă va fi respins, ca nefondat.
Notă: Cu privire la SMGS, a se vedea nota de la speţa nr. 233.