Contract internaţional de transport feroviar de mărfuri. Răspunderea cărăuşului. Reclamaţia administrativă.


Pentru transporturile care se derulează sub incidenţa Convenţiei CIM, reclamaţia administrativă nu este obligatorie, pentru a-l legitima procesual pe cel care este păgubit, ca urmare a nerespectării contractului de transport.

(Secţia comercială, decizia nr. 593/20.05.1993)

Prin sentinţa civilă nr. 3.369/8.05.1992, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, s-a admis acţiunea reclamantei S.C. “S” – S.A. Craiova, pârâta S.N.C.F.R. Bucureşti fiind obligată la plata sumei de 30.112 lei, daune şi 1.949 lei, cheltuieli de judecată, reţinându-se că paguba s-a produs pe timpul transportului, răspunderea fiind angajată în conformitate cu prevederile Convenţiei CIM, sub incidenţa căreia s-a desfăşurat transportul.

Faţă de pârâta S.C. “M” – S.A. Bucureşti, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta S.N.C.F.R. Bucureşti.

Prin criticile formulate, a susţinut că reclamanta-intimată nu a formulat o reclamaţie administrativă la S.N.C.F.R., situaţie în care nu şi-a legitimat vocaţia la despăgubiri faţă de cărăuş, că destinatara, în scrisoarea de trăsură, a fost S.C. “M” – S.A., care însă nu a reclamat daune privind transportul în litigiu, în termenul de prescripţie care s-a împlinit la 25.02.1992.

Recurenta a mai susţinut că întocmirea scrisorii interne de transport nu valorează modificare de contract, în sensul CIM.

Recursul este nefondat.

Analizând actele aflate la dosar, în raport de criticile formulate de recurentă, care pot fi grupate în nelegitimarea procesuală activă a intimatei-reclamante într-o acţiune în despăgubire împotriva căii ferate, prin faptul neformulării unei reclamaţii valabile, şi în nerespectarea prevederilor Convenţiei, în ce priveşte o eventuală modificare a contractului de transport, tribunalul reţine că pentru transporturile care se derulează sub incidenţa Convenţiei CIM, reclamaţia administrativă nu este obligatorie pentru a-1 legitima procesual pe cel care este păgubit, ca urmare a neexecutării contractului de transport, potrivit obligaţiilor asumate, printre care se înscrie şi păstrarea integrităţii mărfii până la predarea acesteia către destinatar.

Faţă de această precizare, rezultă că celelalte cerinţe ale Convenţiei CIM privind termenul în care se pot pretinde despăgubirile pe cale judecătorească şi dovezile privind producerea acestora pe timpul transportului au fost respectate, astfel cum bine a reţinut prima instanţă, care a păşit la analiza cauzelor producerii pagubei, angajând răspunderea cărăuşului.

Şi critica privind nemodificarea contractului de transport este neîntemeiată, întrucât în cauză s-a întocmit scrisoare de transport internă, fără a se schimba caracterul internaţional al acestuia, destinatarul cesionând dreptul de a acţiona calea ferată, cesiune permisă de CIM, care face trimitere la legislaţia internă.

în consecinţă, din procesul verbal de constatare rezultând cauze care privesc pe participanţii la transport (P.K.P. şi M.A.V.), a fost corect angajată răspunderea cărăuşului, care se va îndrepta împotriva căilor ferate pe parcursul cărora nu a fost păstrată integritatea mărfii.

Astfel fiind, în conformitate cu art.312 pct. 1 Cod proc. civilă, recursul se va respinge.

Notă: Cu privire la Convenţia CIM, a se vedea nota de la speţa nr. 230.