Contract nenumit. Constatarea nulităţii clauzelor care contravin dispoziţiilor legii


Reclamanta a solicitat a se constata nulitatea absolută a clauzelor formulate sub pct. 2.7 din contractul pentru o staţie de benzină şi a celor înscrise la Secţiunea 5.04 pct. a) – „costuri de întreţinere”. Clauzele formulate sub pct. 2.7 din contractul pentru o staţie de benzină încheiat la data de 30 august 2002 sunt următoarele: „Costurile pentru funcţionarea staţiei de benzină şi a anexelor ei. impozitele (excluzând impozitul pe teren şi pe clădire) şi taxele vor fi suportate de partener sau vor fi decontate O.M.V. pe bază de factură. Costurile legate de existenţa staţiei de benzină şi a anexelor (de exemplu, impozitul pe teren şi clădire), întreţinerea şi costurile necesare pentru punerea în stare de funcţionare, precum şi cele pentru procurarea pieselor de schimb vor fi suportate de O.M.V., dacă nu s-a hotărât altfel prin acest contract sau în contractele secundare aparţinând acestuia şi în ghidul staţiilor de benzină. Costurile pentru îngrijirea şi întreţinerea unui sistem de încălzire. în special a arzătorului, precum şi pentru înlocuirea pieselor consumabile (de exemplu, becuri, tuburi luminiscente. siguranţe) vor fi suportate de partener, carc va executa în contul său şi eventualele lucrări de zugrăvire a spaţiilor interioare. Partenerul este răspunzător pentru curăţirea şi întreţinerea instalaţiilor pentru ape uzate, inclusiv analizele executate de cei autorizaţi, el are în grijă completarea cu ulei şi evacuarea apei de consens din compresor şi punerea la dispoziţie a sculelor şi mijloacelor ajutătoare necesare pentru serviciile asigurate de staţia de benzină. Partenerul va încheia cu o firmă specializată stabilită de O.M.V. un contract de întreţinere pentru instalaţiile de întreţinere şi de ape uzate. Ghidul staţiilor de benzină conţine modul de împărţire a costurilor de funcţionare”.

Clauzele formulate în contractul pentru operarea staţiei de distribuţie carburanţi din 3 noiembrie 2003, Secţiunea 5.04, costuri de întreţinere pct. a), sunt următoarele: „partenerul va furniza, pe costul său: plata facturilor de telefon pentru telefoanele instalate în clădirea magazinului şi unitatea de spălătorie auto (dacă este cazul), atâta timp cât această plată va fi făcută companiei telefonice în avans de către comitent, iar comitentul va factura partenerul pentru aceste costuri; plata a 10% (zece la sută) din electricitatea consumată de staţia de distribuţie carburanţi, iar 90% (nouăzeci la sută) din electricitatea consumată pe lună va fi achitată de către comitent, în măsura în care comitentul va plăti furnizorului de utilităţi această sumă, iar comitentul va factura partenerul pentru aceste costuri; plata cheltuielilor legate de îndeplinirea obligaţiilor sale în cadrul Secţiunii 5.03 lit. d) pct. iii) a prezentei convenţii, adică asigurarea de zone verzi, copaci şi alte zone de vegetaţie la staţia de distribuţie carburanţi pe întreg parcursul anului, iar comitentul va suporta doar cheltuielile pentru prima dată când este tunsă iarba şi formarea zonei verzi la finalul iernii. în cazul în care partenerul nu plăteşte cheltuielile stipulate în prezentul paragraf, comitentul este autorizat să facă el însuşi aceste cheltuieli şi să le factureze partenerului; plata a douăzeci şi cinci la sută (25%) din cheltuielile cu consumabilele la staţia de distribuţie carburanţi (inclusiv, dar fără a se limita la şerveţele, tacâmuri de unică folosinţă, materiale sanitare, materiale pentru curăţenie, becuri etc.), atâta timp cât această plată este făcută furnizorului respectiv de către comitent, iar comitentul va factura partenerul pentru aceste costuri şi orice alte plăţi care. prin această convenţie sau prin instrucţiunile date de comitent prin prezenta, reprezintă responsabilitatea partenerului”.

Reclamanta a susţinut că aceste clauze contravin următoarelor dispoziţii legale:

– art. 10 lit. a) din O.G nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, în vigoare la data încheierii contractului şi care are următorul conţinut „în vederea determinării venitului net ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile aferente deductibile, pentru cheltuieli se

aplică următoarele reguli: a) cheltuielile aferente venitului sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării acestuia, justificate prin documente (…)”. Reclamanta a invocat şi dispoziţiile art. 21 C. fisc., care preiau dispoziţiile art. 10 lit. a) din O.G nr. 7/2001, dar dispoziţiile Codul fiscal au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004. adică ulterior încheierii celor două contracte, ele neputându-se aplica pentru trecut;

– art. 1547 C. civ., carc prevede că „Mandantul trebuie să dezdăuneze pe mandatar de anticipaţiile şi spezele făcute pentru îndeplinirea mandatului şi să-i plătească onorariul, dacă i s-a promis”;

– art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, în vigoare la data închiderii contractclor şi carc prevede că constituie infracţiune c) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în acte contabilc sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operaţiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuţia”;

dispoziţiile Legii nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi.

Or. comparând clauzele formulate în cele două contractc sub pct. 2.7, rcspectiv Secţiunea 5.04 pct. a) cu textele legale ce au fost invocate, s-a constatat că nu există nicio „contradicţie flagrantă” între aceste clauze (a căror nulitate absolută se cere a se constata) şi textele de lege ce se pretinde că au fost încălcate prin clauzele menţionate.

într-adevăr. părţile au înţeles să încheie un contract nenumit, chiar dacă prin acţiunea formulată se invocă prevederi legale privind contractul de comision, contractul de mandat şi contractul de agenţie. Or. împrejurarea că părţile au înţeles să îşi reglementeze, aproape în cxecs, drepturile şi obligaţiile şi să prevadă că sunt în sarcina partenerului unele cheltuieli de exploatare a staţiei care, în mod obişnuit, sunt în sarcina proprietarului nu înseamnă că s-au încălcat dispoziţii ale legii fiscale în vigoare la data încheierii contractului, relative la impozit şi cheltuielile deductibile, legea fiscală nesancţionând cu nulitatea actele juridice prin carc cheltuielile declarate deductibile sunt suportate de către o terţă persoană, şi nu de către cel ce realizează profitul, sancţiunea în acest caz fiind doar aceea a ncincludcrii acestor cheltuieli în categoria cheltuielilor deductibile şi în raport de care se stabileşte profitul impozabil. In plus, este de observat că, pentru ipoteza în care reclamanta ar fi suportat cheltuieli ori ar fi făcut plăţi ce nu erau ori nu trebuiau să fie în sarcina sa, aceasta nu constituie motiv de nulitate a contractului, ci eventual de acţiune în restituirea sumelor astfel plătite.

Nici împrejurarea că prin celc două convenţii şi clauzele a căror nulitate se cerc a se constata reclamanta a acceptat elauze în temeiul cărora s-a pus în raporturi de subordonare cu pârâta ori a putut să fie tratată ca un subordonat al pârâtei nu constituie motiv de nulitate a menţionatelor elauze, pentru că nici pe acest aspect clauzele în discuţie nu intră în „contradicţie flagrantă” cu vreuna dintre dispoziţiile legale citate de parte. De altfel. Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi, invocată de către pârâtă, reglementând raporturile dintre agenţii comerciali permanenţi şi comitenţii acestora, nu sancţionează cu nulitatea clauzele prin care se stabilesc raporturi de genul celor încheiate de părţile din litigiul de faţă. iar potrivit art. 5 alin. (3) lit. 0 din această lege. agentul este obligat „să îndeplinească oriec altă obligaţie carc îi revine potrivit contractului şi dispoziţiilor legale”.

Tot astfel, este de remarcat faptul că, şi dacă ar fi existat o „contradicţie flagrantă” între menţionatele clauze din cele două convenţii şi dispoziţiile legale citate, situaţia ar li imputabilă, în egală măsură, şi părţii carc a înţeles să contracteze în acestc condiţii. într-o astfel de situaţie, pârâta şi-ar invoca propria culpă în încheierea contractului, or. aceasta nu poate duce la desfiinţarea lui.

Aşa fiind, Tribunalul arbitral a reţinut că acţiunea promovată de reclamantă este neîntemeiată şi a dispus respingerea ei.

Sentinţa arbitrală nr. 148 din 19 iunie 2009