intre părţi a intervenit contractul din 28 decembrie 2005 pentru prestarea de către pârâtă. în perioada 3 ianuarie 2006 – 2 ianuarie 2009. a unor servicii de merchandising în spaţiul locativ din C.. b-dul T. nr. 57. unde pârâta îşi desfăşura un comerţ propriu cu produse alimentare, pentru ţigarete fabricate sau importate de către reclamantă. Serviciile ce trebuiau prestate de pârâtă sunt arătate la art. 3.1 din contract, iar preţul acestora şi condiţiile de plată sunt arătate la art. 4.
Pârâta şi-a încetat activitatea proprie (comerţul cu produse alimentare) în spaţiul locativ sus-menţionat. spaţiu pe care l-a închiriat – începând cu 15 februarie 2006 – unei alte persoane juridice (SC D.C.G C. SRL).
Neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţilor prevăzute de art. 6.3 lit. a)-g) permite reclamantei să denunţe unilateral contractul, cu un preaviz de 30 zile, denunţ carc să atragă, conform art. 6.2 şi art. 6.4 din contract. încetarea contractului de plin drept, fără intervenţia instanţei de judecată sau îndeplinirea unei alte formalităţi. Din acest punct de
vedere, scrisoarea reclamantei din 15 mai 2006 – primită de pârâtă doar la 6 iunie 2006 -poate avea acest cfect, contractul dintre părţi încetând de la data de 6 iulie 2006 (la expirarea preavizului de 30 de zile).
Problema care se ridică este însă de a stabili dacă reclamanta are dreptul la despăgubirea de 35.000 curo (şi accesorii), cerută prin acţiune. Din acest punct de vedere, este relevant art. 6.6 din contract, text invocat şi de reclamantă, şi art. 6.7, texte carc au următoarea redactare: .,6.6 în cazul în care compania (adică pârâta – n.n.) se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6.3 lit. a), b) sau d) sau în care compania denunţă în mod unilateral prezentul contract, ftră nicio culpă a P.M.R. (adică a reclamantei – n.n.), P.M.R. va 11 îndreptăţit să solicite companiei, pentru prejudiciul cauzat, daune-interese ce reprezintă echivalentul în RON al de zccc ori sumei anuale de plată (conform art. 4.1 de mai sus), fără TVA”. „6.7 Suma reprezentând daunclc-intercsc mai sus menţionate va deveni exigibilă la data la care compania va primi notificarea din partea PMR (…)”.
Abstracţie făcând de alte aspecte menţionate de textele reproduse mai sus, esenţial în cauză este faptul că daunelc-intcrcsc cu valoare de zccc ori sumele anuale de plată (adică
35.000 curo) sunt datorate pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamantă. Altfel spus. nu ne aflăm în prezenţa unei clauze penale, carc îşi găseşte aplicaţie fără a pune în discuţie existenţa sau nu a unui prejudiciu suferit de cealaltă parte (care nu a beneficiat de prestarea la care era îndreptăţită), ci. în speţă, în prezenţa unei convenţii de limitare a prejudiciului carc poate fi acoperit creditoarei în cazul în care debitorul nu şi-a onorat obligaţiile asumate. Altfel spus. plata sumei de 35.000 curo este limita până Ia care s-ar putea întinde eventuala răspundere a debitorului care nu şi-a onorat obligaţiile asumate. Dar pentru ca această răspundere – ce nu va putea depăşi valoarea de 35.000 curo – să intervină, este necesar ca creditorul să dovedească faptul că a fost prejudiciat şi care este întinderea acestui prejudiciu, iar debitorul este ţinut să acopere prejudiciul pe care l-a cauzat – şi a cărui întindere a fost dovedită de creditoare -, dar fără a depăşi limita de
35.000 curo (în cazul în care, evident, s-ar face dovada că prejudiciul ar fi mai mare).
Trebuie menţionat că înţelegerea părţilor în privinţa răspunderii pentru ncîndcplinirca
unor obligaţii de către debitor este legală, nu numai pentru că, în temeiul principiului libertăţii contractuale, părţile pot conveni limitări sau agravări ale răspunderii contractuale, ci şi pentru că un asemenea text – de limitare a răspunderii la un anumit plafon -obligă pe creditor să aibă o atitudine activă în legătură cu executarea şi evoluţia relaţiilor contractuale, nu să stea la adăpostul unor clauze contractuale favorabile, fără să îl intereseze prea mult ce se întâmplă în relaţiile dintre părţi (teoria mitigation, aplicată frecvent în relaţiile comerciale), ceea ce, de altfel, s-a întâmplat în speţă, unde reclamanta. în loc să încerce legarea unor noi relaţii contractuale cu noul locator al spaţiului din b-dul T. nr. 57, este interesată doar de data la care a fost înştiinţată despre această schimbare (iunie 2006), deşi în realitate ştia acest lucru mai dinainte, inclusiv prin constatările sale la deplasările la respectivul spaţiu pentru a vedea modul în care se execută obligaţiile din contract. Reclamanta nu a vrut să încheie însă contract cu noul locator, deşi a existat această posibilitate, preferând să denunţe contractul şi să ceară despăgubiri.
Despăgubirile depind – potrivit înţelegerii părţilor – de existenţa unui prejudiciu, care fixează, în acelaşi timp. limita la care se poate pune problema răspunderii, dar fiiră a depăşi 35.000 euro. Reclamanta nu a dovedit însă că a suferit vreun prejudiciu. Pe de altă parte, la solicitarea pârâtei de a se cfectua expertiza s-a opus, după cum s-a opus şi la efectuarea unui punctaj comun cu pârâta pentru a stabili volumul vânzărilor de ţigări în 2006. comparativ cu anul anterior. Mai mult. situaţia privind vânzările de ţigări PM. în locaţia b-dul T. nr. 57. în perioada 1 martie 2006 – 31 decembrie 2006 şi I ianuarie 2007 -28 februarie 2007. a fost de 156.636 Ici. în timp ce în perioada anterioară, I martie 2005 –
31 deccmbrie 2005 şi 1 ianuarie 2006 – 28 februarie 2006. vânzarea aceloraşi ţigări a fost de numai 93.575 Ici, adică mult mai puţin decât în cursul anului 2006. în atare situaţie, nu se poate vorbi de vreun prejudiciu suferit de reclamantă, prejudiciu carc să atragă aplicarca răspunderii pârâtei în condiţiile art. 6.6 din contract.
Faţă de cele de mai sus, acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată şi a fost respinsă.
Sentinţa arbitrală nr. 170 din 30 iulie 2007
