Este necontestat faptul că în art. II şi art. VI din contractul de prestări servicii intervenit între părţi nu s-a prevăzut în mod expres, printre obligaţiile revenind transportatorului (pârâtei C.C.), şi obligaţia de încasare a contravalorii mărfii (coletelor) transportate.
Rcciamanta a susţinut că obligaţia de încasare la destinaţie a preţului mărfii şi a cheltuielilor de transport aferente ar fi implicită, conceptul de ramburs semnificând şi obligaţia încasării contravalorii mărfii predate destinatarului.
Tribunalul a apreciat însă că această prezumţie relativă este infirmată de alte probe ale dosarului, şi anume de borderourilc de prcdarc-primire a mărfurilor depuse de reclamantă. Din aceste înscrisuri rezultă, dimpotrivă, că în procesul de derulare a contractului regula generală privind „modalitatea de plată” a fost aceea a plăţii mărfurilor direct la expeditor, plata la destinaţie fiind o excepţie. în acest sens, toate borderourilc în rubrica
(coloana) nr. 9 (intitulată ..mod plată”) cuprind menţiunea „Exp” (expeditor). Plata la destinaţie – şi deci obligaţia pârâtei de a încasa contravaloarea mărfii – figurează în celc 22 de borderouri din 6 date diferite ale anului 2006.
Tot astfel, cât priveşte costul transportului, în alte borderouri, în ultima coloană, intitulată „Instrucţiuni speciale”, figurează menţiunea „Taxa de transport se achită la destinaţie”, ceea ce, per a contrariu, întăreşte concluzia că regula generală era aceea a plăţii direct către expeditor (reclamanta), sens atestat de cele 16 borderouri din alte 6 date diferite ale anului 2006.
in aceste condiţii. Tribunalul arbitral a considerat întemeiată apărarea pârâtei, care a susţinut că. în măsura în carc a încasat de la destinatarii mărfurilor transportate preţul acestora, l-a retumat după aceea reclamantei. în acest sens, expertiza contabilă efectuată în cauza a stabilit că valoarea totală a rambursărilor datorate de clienţii reclamantei s-a ridicat la suma de 53.751.77 Ici şi că pârâta a predat reclamantei suma de 12.650,80, recunoscută de aceasta.
Inexistenţa în contract a unei elauze carc să prevadă obligaţia expresă a pârâtei de încasare a sumelor de la clienţi şi de remitere a acestora către reclamantă, unite cu o evidenţă contabilă defectuoasă a reclamantei, precum şi concluziile expertizei contabile efectuate în cauză care. verificând contabilitatea ambelor părţi, nu a putut stabili că pârâta C.C. ar 11 încasat de la destinatari o sumă mai marc decât accea remisă reclamantei şi recunoscută de aceasta. constituie considerente în baza cărora Tribunalul a reţinut că acţiunea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 11.126,67 este neîntemeiată şi, în consecinţă, a dispus respingerea ei.
Sentinţa arbitrată nr. 4 din 19 ianuarie 2009
