Contract privind executarea unor lucrări de construcţii. Clauze contractuale. Interpretare. Rezoluţiune. Fapte de comerţ. Competenţă materială


Prin decizia nr. 39 din 13.02.2002, Tribunalul Harghita a admis apelul declarat de apelanta – primăria comunei, împotriva sentinţei civile nr. 397 din 15.03.2001 pronunţată de Judecătoria Topliţa, pe care a schimbat-o în tot şi, în rejudecare, a admis acţiunea reclamantei formulată împotriva pârâtei societate comercială, a dispus rezoluţiunea contractului încheiat între părţi la data de 9 iunie 1999 având ca obiect construirea a 8 staţii de autobuz, obligând pârâta la plata sumei de 54.582.996 lei reprezentând avans achitat la valoarea leu/dolar la data plăţii efective şi dobânzi legale aferente sumei, în continuare, până la achitarea integrală a datoriei, cu cheltuieli de judecată.

Instanţa de apel a apreciat fondat apelul reclamantei, deoarece, din probele administrate a rezultat că între părţi a intervenit un contract având ca obiect executarea lucrărilor de construcţii a 8 staţii de autobuz şi că în contract nu este cuprinsă nici o clauză referitoare la amplasarea acestor staţii. Astfel, socotind că părţile nu pot adăuga ulterior la contract clauze care sunt străine convenţiei lor, instanţa de apel a considerat că obligaţia intimatei ar fi fost doar aceea de a confecţiona schelele de autobuz, urmând ca de problema amplasării să se îngrijească în mod exclusiv apelanta şi, prin urmare, a apreciat că intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată impunându-se rezoluţiunea contractului.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita, pentru competentă soluţionare, invocând art. 304 pct. 3 C. proc. civ., deoarece hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe. S-a făcut trimitere la pct. 8 al art. 3 şi art. 893 C. com. şi la prevederile art. 2 pct. 1 lit. a C. proc. civ., menţionându-se că pentru recurentă executarea lucrărilor de construcţii staţii autobuz constituie fapte de comerţ şi, în consecinţă, orice litigiu privind aceste fapte de comerţ este de competenţa tribunalului în primă instanţă.

în subsidiar, s-a invocat şi art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta precizând că prin termenul de „executarea lucrărilor de construcţii staţii autobuz”, părţile au avut în vedere lucrările de construcţii-montaj, şi nu amplasarea staţiilor de autobuz, referindu-se în acest sens şi la pct. 7.3. din contract. De asemenea, recurenta a apreciat că, din culpa exclusivă a intimatei, nu s-a realizat contractul din 9 iunie 1999, deoarece aceasta nu a pus la dispoziţie documentaţia necesară şi completă (documentaţia de execuţie cu planul de încadrare, obţinerea unor avize care să stea la baza autorizaţiei de construcţie). în plus, intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de punere în întârziere.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de aplicabilitatea prevederilor art. 3041 C. proc. civ., instanţa a apreciat fondat recursul sub aspectul primului motiv invocat, art. 304 pct. 3 C. proc. civ., împiedicând astfel analizarea celuilalt motiv invocat în subsidiar.

S-a constatat că cererea de chemare în judecată având ca obiect rezoluţiunea contractului de lucrări de construcţii staţii autobuz în comună ce s-a încheiat cu o societate comercială specializată în domeniu, a fost soluţionată de Judecătoria Topliţa cu încălcarea normelor imperative de competenţă materială, făcându-se o greşită interpretare a art. 8 C. com., doar prin prisma calităţii unei singure părţi contractante, şi anume statul şi unităţile administrativ-teritoriale care nu pot avea calitatea de comerciant.

Instanţa de apel, la rândul său, a soluţionat apelul cu neobservarea încălcării competenţei materiale de către prima instanţă, în pofida faptului că întreprinderile de construcţii sunt considerate fapte de comerţ (art. 3 pct. 8 C. com.), iar contractul de construcţii este de natură comercială, atrăgând astfel competenţa instanţei comerciale.

într-adevăr, statul, judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de comercianţi dar, potrivit art. 893 C. com. „chiar când actul este comercial numai pentru una dintre părţi, acţiunile ce derivă dintr-însul sunt de competenţa jurisdicţiei comerciale”.

Fiind îndeplinit motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanţa a admis recursul pârâtei, a casat atât hotărârea instanţei de apel, cât şi pe cea a primei instanţe şi a trimis cauza spre competentă soluţionare, ca instanţă de fond, Tribunalului Harghita.

C.A. Tărgu Mureş, decizia nr. 399/R/27.06.2002