Secţia Comercială, decizia nr. 2958 din 8 iulie 1998.
Reclamanta SC „COSMIN” SA – Sinaia a chemat în judecată pe pârâta D. A. solicitând obligarea acesteia la plata sumei totale de 28.200.824 lei ce reprezintă contravaloare locaţie pe intervalul noiembrie 1996 – ianuarie 1997 (17.400.840 lei.), penalităţi de întârziere aferente debitului (1.070.151 lei.), contravaloarea mărfurilor ridicate şi neachitate (9.206.008 lei.) şi alte cheltuieli băneşti (523.825 lei.).
Ulterior, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând obligarea pârâtei la restituirea mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar primite cu ocazia încheierii contractului de locaţie a gestiunii.
Pârâta a solicitat prin întâmpinare respingerea acţiunii, susţinând că reclamanta nu a respectat prevederile H. G. nr. 140/1991 şi nr. 279/1992 cu privire la atribuirea în locaţie de gestiune a Cofetăriei „FRAGA” şi nu are calitatea de proprietar.
Totodată, pârâta a solicitat printr-o cerere reconven-ţională, anularea contractului de locaţie de gestiune încheiat în frauda legii.
în cauză a formulat cerere de intervenţie Consiliul Local al Oraşului Sinaia, care a solicitat anularea contractului de locaţie de gestiune dintre reclamantă şi pârâtă, susţinând că este proprietar al imobilului atribuit in locaţie, astfel că licitaţia publică organizată la 21 august 1996 trebuia să se desfăşoare cu acordul său şi să fie urmată de încheierea unui contract de închiriere.
Tribunalul a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 9.206.008 lei cu titlu de preţ pentru marfa livrată, respingând celelalte capete de cerere, inclusiv cererea completatoare, care a fost formulată după prima zi de înfăţişare.
De asemenea, tribunalul a admis cererea reconvenţională şi cererea de intervenţie şi a anulat contractul de locaţie de gestiune, respingând excepţia lipsei calităţii, procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă.
S-a reţinut că imobilul dat în locaţie de gestiune, a trecut în proprietatea intervenientului Consiliul Local al oraşului Sinaia prin naţionalizare şi nu figurează în capitalul social al reclamantei, care a avut doar folosinţa lui, astfel încât se impunea anularea contractului.
Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC „COSMIN” SA – Sinaia, reţinând că imobilul ce a format obiectul contractului de locaţie a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 şi, ca urmare, a trecut în proprietatea statului, recurenta având doar un drept de folosinţă temporară.
Aşa fiind, conform H.G. nr. 140/1991, modificată prin H.G. nr. 1279/1992, reclamanta avea obligaţia să obţină şi acordul proprietarului, respectiv Consiliul Local Sinaia, pentru atribuirea spaţiului în locaţie de gestiune şi să încheie un contract de închiriere cu proprietarul.
Reclamanta a declarat recurs susţinând ca imobilul naţionalizat în litigiu nu a trecut în proprietatea statului, ci a fost dat în administrare succesiv întreprinderii Economice Sinaia şi, apoi, Societăţii Mixte Sinaia, care s-a transformat în SC COSMIN SA – Sinaia.
Recurenta a mai susţinut că la data judecării cauzei contractul de locaţie de gestiune era reziliat de drept, începând cu 1 februarie 1997 şi că instanţa intermediară nu s-a pronunţat asupra motivului de apel privind respingerea cererii sale completatoare.
Recursul este nefondat.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă în mod indubitabil că imobilul în care se afla Cofetăria “FRAGA” ce a făcut obiectul contractului de locaţie de gestiune, a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, aşa cum se arată în certificatul eliberat de Direcţia Judeţeană Prahova a Arhivelor Statului şi, de altfel, recunoaşte şi reclamanta.
Ca efect al actului normativ de naţionalizare, imobilul a trecut în proprietatea statului, prin autoritatea publică locală Consiliul Local al Oraşului Sinaia, după care a fost dat succesiv în administrare întreprinderii Economice Sinaia, O.J.T.-Sinaia şi recurentei reclamante SC COSMIN SA Sinaia.
Aşa cum rezultă din adresa O.J.T. – Carpaţi, Cofetăria “FRAGA” nu a intrat în gestiunea reclamantei şi, prin urmare aceasta nu se poate prevala de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Potrivit H.G. nr. 1228/1990 şi H.G. nr. 140/1991, completate prin H.G. nr. 279/1992, dacă spaţiul în care funcţionează subunitatea ce urmează a fi atribuită în locaţie de gestiune sau închiriere este proprietatea unei regii autonome sau a altei societăţi comerciale, se organizează o singură licitaţie de către societatea comercială care îl utilizează, de comun acord cu proprietarul spaţiului.
Cum în speţă, imobilul îri litigiu se afla numai în administrarea temporară a recurentei, care nu a obţinut acordul proprietarului pentru atribuirea lui în locaţie de gestiune şi încheierea contractului de închiriere, instanţele au dispus corect anularea contractului de locaţie, ca urmare a constatării că este lovit de nulitate.
Susţinerea recurentei, referitoare la rezilierea de drept a contractului de locaţie, nu poate fi primită întrucât rezilierea presupune existenţa unui contract valabil încheiat, ori, contractul în litigiu este lovit de nulitate, dat fiind că a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor H.G. nr. 140/1991.
Critica privind soluţionarea greşită a cererii com-pletatoare este, de asemenea, nefondată.
Potrivit art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului termen pentru întregirea sau modificarea acţiunii. După prima zi de înfăţişare modificarea poate fi primită numai dacă pârâtul consimte şi numai în faţa primei instanţe.
Or, în speţă, întregirea cererii, s-a făcut cu mult după prima zi de înfăţişare, iar pârâta nu a consimţit la aceasta, astfel încât instanţa de fond a respins-o corect conformându-se dispoziţiilor legale sus-menţionate.
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că recursul nu este fondat şi, în consecinţă urmează a fi respins.
