Contravenţie. Domeniul vamal. Prescripţia aplicării sancţiunii.


Aplicarea sancţiunii pentru contravenţiile vamale – conform art. 251 din Regulamentul Vamal, aprobat prin Decretul nr. 337/1981 – se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei.

(Secţia comercială, decizia nr. 83/27.05.1996).

Prin procesul verbal de contravenţie nr. 28/14.01.1994 şi încheierea nr. 531 din aceeaşi dată, organul vamal de la Vama Constanţa a aplicat intimatei S.C. “M.” S.A. o amendă de 95.394.240 lei, reprezentând valoarea în vamă a bunurilor, sancţionarea referindu-se la importul din China a două strunguri în greutate de 7.600 kg., utilaje sosite cu nava “Giurgiu”.

Pentru a încheia acest proces verbal, organul vamal a reţinut că destinatara ar fi luat produsele de la vamă, sustrăgându-se atât de la vămuire, cât şi din zona de supraveghere vamală – Portul Constanţa.

Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, învestită cu soluţionarea plângerii introduse împotriva procesului verbal, prin sentinţa civilă nr. 9.517/1.11.1995, constată prescrisă sancţiunea aplicată şi dispune anularea procesului verbal de contravenţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Din procesul-verbal de contravenţie nr. 28/14.01.1994 reiese că descărcarea navei “Giurgiu” s-a terminat la data de 14.02.1991, aceasta fiind data săvârşirii contravenţiei, şi, atât procesul verbal de constatarea contravenţiei, cât şi încheierea emisă de intimată, sunt datate 14.01.1994, iar faţă de prevederile art. 251 din Regulamentul Vamal, aprobat de Decretul 337/26.11.1981, aplicarea sancţiunii pentru contravenţiile vamale se prescrie în termen de doi ani de la data săvârşirii lor.

împotriva susmenţionatei sentinţe, Direcţia Generală a Vămilor a formulat recurs.

Prin unicul motiv de recurs se motivează că hotărârea este lipsită de temei legal. Se susţine că termenul de 2 ani, pentru constatarea prescripţiei, curge de la data înregistrării declaraţiei vamale de import, or, cum contravenienta s-a sustras de la întocmirea acestei declaraţii, procesul-verbal de constatare a contravenţiei este făcut în termen. Recursul este neîntemeiat.

în raport de situaţia de fapt, care nu este contestată de recurentă, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a art. 251 din Regulamentul Vamal aprobat prin Decretul 337/26.11.1981, articol potrivit căruia, aplicarea sancţiunii pentru contravenţiile vamale se prescrie în termen de doi ani de la data săvârşirii lor.

în cauză, descărcarea navei, deci săvârşirea presupusei contravenţii, a avut loc la 14.02.1991, deci cu 3 ani înaintea procesului verbal întocmit de către organele vamale.

în ceea ce priveşte Ordonanţa Guvernului nr. 26/28.08.1993, aceasta a intrat în vigoare la data de 31.08.1993, (data publicării în Monitorul Oficial), şi, cum nu s-a prevăzut că are caracter retroactiv, nu poate fi aplicabilă în cauză.

Faţă de cele de mai sus, recursul nefiind întemeiat, se va respinge ca atare.

Notă: Decretul nr. 337/1981 privind aprobarea Regulamentului vamal a fost publicat în Buletinul Oficial nr. 90-91 din 27 noiembrie 1981.

Ordonanţa Guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României (publicată în Monitorul Oficial nr. 213 din 31 august 1993), a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 102/1994 (publicată în Monitorul Oficial nr. 321 din 18 noiembrie 1994) şi rectificată (Monitorul Oficial nr. 218 din 6 septembrie 1993). A fost modificată prin: 1) O.G. nr. 14/1994; 2) O.G. nr. 44/ 1994; 3) Legea nr. 102/1994; 4) Legea nr. 98/1996; 5) Legea nr. 105/1997; 6) Legea nr. 141/1997.