Conform art. 17 alin. 3 din Legea nr. 32/1968, în procesul-verbal de contravenţie trebuie să se menţioneze, sub sancţiunea nulităţii, data comiterii contravenţiei. Această menţiune trebuie făcută şi pentru calcularea termenului de prescripţie.
(Secţia de administrativ, decizia nr. 2.332/1998)
Prin sentinţa civilă nr. 7.446/29.04.1998, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis plângerea formulată de contestatoarea D.I. şi a anulat procesul-verbal seria 438, nr. 00065 din data de 22.12.1997, încheiat de organul constatator Primăria sector 2 Bucureşti, exonerând contestatoarea de plata amenzii de 20.000.000 lei.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută, faţă de dispoziţiile art. 17 alin. ultim din Legea nr. 32/1968, atâta vreme cât nu are cuprinsă data săvârşirii contravenţiei. Se mai susţine că utilitatea acestui text trebuie coroborată cu dispoziţiile , care prevăd că dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile stabilite de art. 23 din aceeaşi lege, se prescrie în termen de doi ani de la data săvârşirii faptei; or, atâta timp cât agentul constatator nu înscrie în procesul-verbal data săvârşirii faptei, nu există posibilitatea calculării termenului prevăzut de art. 26.
împotriva acestei hotărâri judecătoreşti s-a promovat recurs, în termen legal, de către Primăria sectorului 2 Bucureşti, care nu şi-a motivat cererea.
Faţă de împrejurarea că nu există dovada comunicării considerentelor sentinţei atacate către recurentă, nu se poate constata recursul ca nemotivat în termenul legal.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti, în raport de prevederile art. 304 Cod proc. civ., tribunalul apreciază că se impune respingerea recursului, ca nefondat, în raport de următoarele considerente:
Sentinţa atacată este legală, instanţa făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 17 alin. ultim din Legea nr. 32/1968, referitoare la nulitatea absolută a procesului verbal de contravenţie, pentru lipsa datei săvârşirii faptei.
Pe de altă parte, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 Cod proc. civ., în vederea casării.