Dacă fapta pretins contravenţională a fost săvârşită în perioada martie-septembrie 1994, nu pot fi aplicate dispoziţiile Legii nr. 87/1994, act normativ care a intrat în vigoare la data de 18.11.1994.
(Secţia de administrativ, decizia nr. 222/1998)
Prin sentinţa civilă nr. 15.281/1997, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis plângerea formulată de S.C. “A.I.” – S.R.L. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria A nr. 0052240/23.05.1997 încheiat de Garda Financiară Centrală şi a dispus anularea procesului-verbal menţionat.
în motivarea sentinţei se reţine că, prin procesul-verbal de contravenţie, petenta a fost sancţionată contravenţional în baza art. 17 pct. c din Legea nr. 87/1994, pentru că în perioada martie-septembrie 1994 nu a calculat corect taxele vamale şi impozitul pe profit datorate bugetului de stat pentru importul a 5.267,9 tone motorină şi 2.801,046 tone benzină.
S-a reţinut că procesul-verbal atacat este nelegal, atât pentru faptul că aplicarea sancţiunii nu era prescrisă, potrivit Legii nr. 32/1968, cât şi pentru faptul că organul constatator a făcut o aplicare retroactivă a legii, deoarece fapta sancţionată a avut loc în lunile martie-septembrie 1994, iar Legea nr. 87/1994 a intrat în vigoare pe data de 18.11.1994.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Garda Financiară Centrală, cu motivarea că sentinţa este nelegală, deoarece neplata obligaţiilor fiscale este o faptă continuă şi subzistă atâta timp cât nu se îndeplinesc obligaţiile respective; prin urmare, întrucât fapta nu s-a consumat, ea nu poate fi considerată prescrisă.
Pe de altă parte, se invocă prevederile Legii nr. 73/1996, potrivit cărora termenul de prescripţie pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind impozitul pe profit este de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declaraţiei de impunere.
Se mai arată că greşit instanţa de fond a reţinut că s-a făcut o aplicare retroactivă a legii, deoarece, chiar dacă perioada cercetată a fost martie-septembrie 1994, aceea marchează doar naşterea obligaţiilor fiscale şi fiind vorba de o faptă continuă, ea avea loc şi la data intrării în vigoare a Legii nr. 87/1994.
Recursul este nefondat.
Astfel, procesul-verbal de contravenţie, reţinând fapta sancţionată, stabileşte că “în perioada martie-septembrie 1994 S.C. “A.I.” – S.R.L. avea obligaţia de a calcula corect impozitele şi taxele…”
în acest mod, însuşi organul constatator plasează data săvârşiri faptei – element esenţial al procesului-verbal de contravenţie, potrivit art. 17 din Legea nr. 32/1968 – în perioada martie-septembrie 1994. Dacă nu aceasta este data săvârşiri faptei, ci numai a “efectuării operaţiunilor comerciale care au dat naştere unor obligaţii” se pune întrebarea: care este data contravenţiei, data la care petenta a intrat în nelegalitate? Cum o altă dată decât “perioada martie-septembrie 1994” procesul verbal nu cuprinde, ar însemna că el este lovit de nulitate pentru lipsa datei contravenţiei, ceea ce nici una din părţi nu a susţinut.
Pe de altă parte, susţinerea că neplata unor obligaţii fiscale este o faptă continuă se află în contradicţie cu susţinerea recurentului că aceste datorii se prescriu în termen de 5 ani, potrivit Legii nr. 73/1996.
Faţă de motivele de recurs invocate, tribunalul apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a anulat procesul-verbal de contravenţie pentru aplicarea retroactivă a Legii nr. 87/1994 de către organul constatator, lege care a intrat în vigoare la 18.11.1994, în timp ce data contravenţiei este “perioada martie-septembrie 1994”.
Tribunalul consideră că această faptă s-a consumat la data la care a expirat termenul de depunere a declaraţiei de impunere, conform Legii nr. 73/1996, termenul de prescripţie fiind mărit la cinci ani, dar aceste argumente ar fi fost valabile numai în situaţia în care Legea nr. 87/1994 ar fi fost în vigoare la data săvârşirii faptei.
în condiţiile date, petenta nu putea fi sancţionată decât în conformitate cu legislaţia în vigoare în perioada martie-septembrie 1994, iar nu în virtutea unor legi care au apărut ulterior.
în fine, instanţa de fond ar fi trebuit să menţioneze şi faptul că apărarea petentei nu a fost pur formală, invocându-se şi un motiv de fond – acela că S.C. “A.I.” – S.R.L. nu avea calitatea de importator, potrivit contractelor analizate. Desigur, această apărare nu mai era cazul a fi dezbătută, faţă de excepţiile de nelegalitate reţinute cu ocazia pronunţării.
Faţă de cele de mai sus, tribunalul va menţine soluţia instanţei de fond, ca legală şi temeinică, înlăturând din motivare consideraţiunile referitoare la termenul de prescripţie de un an, acest termen fiind majorat prin acte normative ulterioare Legii nr. 32/1968.
