Nerepatrierea valutei din anumite cauze obiective, prevăzute de art. 7 din Instrucţiunile B.N.R. nr. 1/1995, nu se sancţionează.
Este obligatoriu ca agentul economic să facă dovada neînca-sării valutei, datorită unor cauze de împiedicare independente de voinţa sa.
(Secţia de administrativ, decizia nr. 932/1998)
Prin sentinţa civilă nr. 2.347/18.02.1998, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins plângerea formulată de petenta S.C. “R.R.C.I.” – S.R.L. împotriva procesului verbal de contravenţie nr. 141/7.10.1997, încheiat de intimata D.G.F.S.M.B..
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că petenta a depăşit termenele reale de repatriere a valutei rezultate din exporturile de marfă, fiind sancţionată contravenţional în baza O.G. nr. 18/1994.
Apărările petentei referitoare la buna sa credinţă au fost înlăturate, apreciindu-se că nu pot fi eficiente decât în condiţiile promovării unei acţiuni judecătoreşti sau arbitrale.
Petenta a declarat recurs împotriva sentinţei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că dispoziţiile art. IV pct. 7 din O.G. nr. 18/1994 nu sunt aplicabile în speţă, deoarece valuta aferentă exportului nu a fost încasată şi, ca urmare, nu putea fi repatriată.
în şedinţa publică din data de 25.05.1998, recurenta-petentă a solicitat trimiterea cauzei spresoluţionare uneia din secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti, invocând necompetenţa secţiei de contencios administrativ.
Cererea recurentei-petente nu poate fi primită, întrucât secţia contencios administrativ, componentă a Tribunalului Bucureşti, învestită cu soluţionarea prezentului recurs, este obligată la soluţionarea lui, nepu-tându-se declara necompetentă material, în condiţiile în care această competenţă este stabilită prin lege şi se referă la instanţele judecătoreşti prevăzute în Legea nr. 92/1992.
în ce priveşte recursul declarat de petentă, tribunalul reţine că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit procesului verbal contestat, recurenta-petentă a efectuat mai multe exporturi de tifon, feşe bumbac şi miez de nucă, fără a încasa valuta aferentă până la data controlului.
Cum din actele dosarului nu reiese că plata urma să se facă într-o modalitate specială, rezultă că încasarea sumelor urma să se efectueze în condiţiile O.G. nr. 18/1994 şi în această situaţie încasarea valutei coincide cu repatrierea ei, contrar susţinerilor din motivele de recurs.
întrucât nici în faţa primei instanţe şi nici în recurs recurenta-petentă nu a făcut dovada că nerepatrierea valutei s-a datorat unor cauze independente de voinţa sa, conform art. 7 din Instrucţiunile de aplicare a prevederilor O.G. nr. 18/1994, tribunalul constată că instanţa de fond a procedat în mod corect la respingerea plângerii formulate.
