Convenţie arbitrală. Reţinerea cauzei pentru soluţionare de către instanţa de judecată


Pârâtul, formulând acţiune reconvenţională şi, în cadrul acesteia, apărări pe fond în litigiul aflat pe rolul instanţei judecătoreşti, fără nici o rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală, a făcut aplicabile prevederile art. 3434 alin. (2) C.pr.civ., în temeiul cărora instanţa va reţine spre soluţionare procesul.

Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 306 din 20 februarie 2003

Prin sentinţa civilă nr. 3256 din 16 decembrie 2002 pronunţată în dosarul nr. 6372/2002 al Tribunalului Maramureş s- a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta S.C. Pietrosul S.R.L. Baia Mare împotriva pârâtei S.C. Ambra Italtex S.R.L. Baia Mare, precum şi

a cererii reconvenţionaie formulate de pârâtă, în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş.

în motivare s-a susţinut că reclamanta este proprietara spaţiului comercial situat în Baia Mare, B-dul Bucureşti nr. 8, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2067/2001 în ceea ce priveşte terenul, fiind întabulat în C.F. 10579 Baia Mare, iar prin contractul de asoci8ere în participaţiune încheiat sub nr. 305 din 7 mai 2001 reclamanta a transmis pârâtei folosinţa spaţiului durata contractului fiind stabilită până la 30 septembrie 2001.

S-a mai reţinut că împotriva prevederilor contractului şi cu toate că a fost somată, pârâta a refuzat să părăsească spaţiul comercial, continuând să-l folosească şi după expirarea contractului.

De asemenea s-a reţinut că excepţia invocată de pârâta reconvenţională referitoare la necompetenţa tribunalului de a soluţiona litigiul, este o excepţie de ordine publică care poate fi invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal reclamanta S.C. Pietrosul S.R.L. prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2002.

în motivarea recursului se susţine în esenţă că hotărârea instanţei de declinare a întregii cauze către Curtea de Arbitraj Comercial este nelegală şi a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative referitoare la competenţa materială a instanţei sesizate.

în concluzie, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare a acţiunii în evacuare în favoarea Tribunalului Maramureş iar în temeiul art. 165 C.pr.civ., disjungerea cererii reconvenţionaie formulată de pârâtă şi declinarea ei spre competentă soluţionare arbitrajului de pe la lângă Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş.

Intimata prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat sub aspectul ambelor petite formulate, menţinerea hotărârii atacate fiind temeinică şi legală.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, art.

3433, 3434 C.pr.civ, Curtea constată că acesta este întemeiat, admiţându-l ca atare în temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ.

Astfel, potrivit art. 3433 C.pr.civ., încheierea unei convenţii arbitrale exclude pentru litigiul care fac obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti. Cu toate acestea, instanţa va reţine cauza pentru soluţionare, chiar şi în ipoteza existenţei convenţiei arbitrale, dacă pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nici o rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală, potrivit art. 3434 C.pr.civ.

în acest context, pârâtul, formulând acţiunea reconvenţională prin care a invocat un drept de retenţie asupra spaţiului în litigiu până la concurenţa sumei de 11.800 USD, a formulat apărări pe fond, devenind astfel aplicabile prevederile art. 3434 C.pr.civ.

Prin urmare, clauza arbitrală a rămas ineficientă, iar tribunalul este competent să judece cauza.

(Judecător Gheorghe Buta)