Facturi. Necesitatea acceptarii facturii
C. comercial, art. 46
C. civil, art. 1169
C. pr. civ., art. 129 alin. 1
Pentru ca cererea de chemare în judecata privind o creanta certa, lichida si exigibila sa poata fi dovedita, este necesar ca reclamantul sa arate expres si clar atât sumele pretinse de la pârâta, dar si izvorul acestor pretentii, precum si sa depuna fiecare dovada a acestora care trebuie sa corespunda întocmai petitului cererii.
C.Ap. Bucuresti – sectia a V a Comerciala
decizia nr. 240 din 11.05.2009
Prin sentinta comerciala nr.6065/6.05.2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala, în dosarul nr. 44721/3/2007, s-a dispus respingerea cererii formulate de reclamanta SC O.&O. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC E.A. COM SRL, ca nefondata, prin care reclamata solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 116.073,03 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de aceasta, precum si cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta a retinut ca cererea reclamantei este neîntemeiata, deoarece dovada pretentiilor reclamantei nu a fost pe deplin facuta întrucât contractul dintre parti este încheiat pe o perioada nedeterminata, iar facturile depuse de reclamanta au fost expediate pârâtei prin prioripost, fara a se proba primirea efectiva cu confirmare de primire. Pe de alta parte, factura fiscala poate constitui un mijloc de proba daca este acceptata de debitor expres sau tacit sau necontestata de acesta. Cum în cauza o asemenea conditie nu este îndeplinita, de vreme ce toate facturile invocate precum si fisa sintetica de sunt acte unilaterale ale reclamantei, care nu au natura unor începuturi de dovada scrisa ce ar putea fi coroborate cu lipsa raspunsului la interogatoriu conform art. 225 din Codul de procedura civila.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta ce a fost înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala.
În motivarea apelului se arata ca relatiile comerciale dintre parti au decurs normal de la data de 17.12.2004 pâna în iulie 2006. începând cu aceasta data, reclamantul a emis 15 facturi în cuantum total de 155.027,53 lei, din care doar prima factura având nr. 2553853 din 21.08.2006 a fost achitata partial, celelalte nefiind achitate. Ulterior acestei date pârâta a recunoscut debitul si a emis la data de 4.10.2006 un bilet la ordin, pentru suma de 93.661,24 lei, care a fost refuzat partial, fiind efectuata în baza acestuia doar o plata în cuantum de 286,42 lei. Dupa emiterea biletului la ordin, pârâta a mai efectuat o plata de 60.000 lei, cele doua plati fiind imputate asupra soldului existent anterior.
Instanta de fond în mod de neînteles a respins cererea reclamantei, desi din fisa analitica prezentata rezulta fara tagada ca pârâta si-a achitat pâna în iulie 2006 obligatiile, iar dupa emiterea ultimei facturi din luna octombrie reclamanta nu a mai desfasurat relatii comerciale cu pârâta, astfel încât platile efectuate reprezinta o recunoastere a debitului.
Exigibilitatea facturilor rezulta din contractul încheiat între parti, care în art. 6 prevede obligatia de achitare a facturilor în termen de 21 de zile de la data emiterii acestora.
Instanta de fond nu a retinut ca pârâta nu s-a prezentat la nici un termen de judecata si u a înteles sa comunice raspunsurile la interogatoriul încuviintat.
Concluzionând ca între parti exista un contract valabil încheiat în care se stabilesc modalitatile de plata si scadenta facturilor, ca facturile au fost emise în temeiul acestui contract, creanta este certa,lichida si exigibila, pârâta a efectuat plati partiale ulterioare emiterii facturilor pe care se întemeiaza actiunea, ca pârâta nu a raspuns în mod nejustificat la interogatoriu, iar cuantumul datoriei rezulta din fisa analitica, apelanta solicita admiterea apelului,modificarea în tot a sentintei în sensul admiterii cererii.
În drept, apelanta invoca dispozitiile art.282 si urmatoarele din Codul de procedura civila, art. 969 si 1073 din Codul civil.
Analizând sentinta apelata, prin prisma criticilor invocate în motivele de apel, a dispozitiilor legale aplicabile în cauza si a probelor administrate, Curtea a retinut urmatoarele:
În ce priveste exceptia prematuritatii cererii, invocata de catre intimata-pârâta în faza de judecata a apelului, Curtea a apreciaza ca aceasta este neîntemeiata si a fost respinsa ca atare, pentru urmatoarele considerente:
Cele trei sustineri ale intimatei referitoare la exceptia prematuritatii cererii, respectiv denumirea diferita a societatii comerciale care a efectuat convocarea pârâtei la conciliere în temeiul art. 720 1 din C.pr. civ., mentionarea unei date gresite si lipsa documentelor atasate acestei convocari nu conduc prin ele însele la nulitatea concilierii astfel efectuate.
În primul rând, Curtea constata ca împrejurarea ca reclamanta a inserat în convocarea la conciliere o alta denumire decât cea din cererea de chemare în judecata poate constitui o problema de fond, deoarece presupune aprecierea existentei sau inexistentei unor raporturi contractuale între cele doua societati comerciale, dupa cum era posibil ca reclamanta, între data convocarii pârâtei pentru concilierea directa si formularea cererii de chemare în judecata, sa-si fi schimbat denumirea. Mai mult, din codul unic de înregistrare mentionat în contractul dintre parti, respectiv 13241221 pentru SC 121 M.G. SRL si cel mentionat în facturile ulterioare emise de reclamanta SC O.2 O. SRL rezulta ca este vorba de una si aceeasi societate comerciala.
În al doilea rând, greseala materiala din convocarea la conciliere cu privire la mentiunea anului 2006, în loc de anul 2007 nu este de natura a atrage nulitatea concilierii, deoarece pârâta nu a justificat o vatamare cauzata de aceasta eroare materiala, fiind de la sine înteles ca este vorba de anul curent al comunicarii convocarii la conciliere. Pârâta nu a dovedit ca ar fi dorit realizarea concilierii, iar aceasta data gresita din convocare ar fi împiedicat-o. Cum potrivit art. 105 alin. 2 din C.pr. civ. nulitatile procedurale sunt dependente de existenta unei vatamari a celui care le invoca, Curtea a apreciat ca în lipsa acesteia, procedura concilierii este valabil efectuata.
În fine, cu privire la neanexarea la convocarea pentru conciliere a înscrisurilor doveditoare ale pretentiilor reclamantei, de asemenea, Curtea constata ca nici aceasta împrejurare nu este suficienta pentru a atrage nulitatea concilierii, de vreme ce pretentiile reclamantei emana din acte comunicate anterior pârâtei ( facturile fiscale), precum si din contractul dintre parti, semnat de pârâta, astfel ca aceasta nu se poate prevala de necunoasterea acestor înscrisuri.
Analizând apelul, în fond, în raport de dispozitiile art. 295 alin. 1 din C.pr. civ., Curtea a apreciat ca acesta este nefondat si a fost respins ca atare, pentru urmatoarele considerente:
Asa cum corect a retinut si Tribunalul, reclamanta nu a facut dovada deplina a pretentiilor sale fata de pârâta. Astfel, desi între parti s-a încheiat contractul de prestari servicii nr. 92/17.12.2004 depus la dosar, în executarea acestuia nu rezulta daca reclamanta a prestat serviciile convenite, pentru ca ulterior sa pretinda plata acestora în baza unor facturi ce nu apar ca fiind acceptate de catre pârâta. Dimpotriva, pârâta contesta ca datoreaza sumele pretinse de reclamanta, astfel ca reclamantei îi incumba sarcina probei cu privire la toate sumele pretinse.
Mai mult, asa cum arata si intimata-pârâta, sustinerile apelantei-reclamante sunt contradictorii, deoarece initial sustine ca pârâta a achitat majoritatea facturilor emise pâna în iulie 2006, ulterior precizeaza ca nu a achitat un numar de 14 facturi în valoare de 142.465, 85 lei , fara a arata când sunt emise facturile ce se pretinde ca nu au fost achitate dintre cele depuse la dosar. Din acest debit se mai pretinde ca pârâta a achitat în modalitatea emiterii unui bilet la ordin, suma de 93.661,24 lei ( la data de 04.10.2006), fara ca reclamanta sa explice asupra caror facturi s-a facut imputatia platii, în sensul art. 1113 din C.civil, pentru a putea sti la data introducerii actiunii care sunt facturile neachitate si care sunt datoriile exigibile deduse judecatii.
Pentru ca actiunea reclamantei sa poata fi admisa, este necesar ca aceasta sa faca dovada creantei fata de pârâta, care sa aiba un triplu caracter: cert, lichid si exigibil.
Creanta este certa, în sensul art. 379 alin. 3 din C.pr. civ., atunci când existenta sa rezulta din însusi actul de creanta sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Or, în cauza pârâta, în calitate de debitoare nu recunoaste debitul fata de reclamanta, iar facturile depuse la dosar sunt acte unilaterale emise de reclamanta, care nu se coroboreaza sub aspectul sumei pretinse cu alte probe administrate în cauza.
Creanta este lichida în sensul art. 379 alin. 4 din C.pr. civ., atunci când câtimea ei este determinata prin însusi actul de creanta sau când este determinabila cu ajutorul actului de creanta sau si al altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispozitii legale sau a stipulatiilor continute în actul de creanta, chiar daca prin aceasta determinare ar fi nevoie de o deosebita socoteala.
Din sustinerile apelantei-reclamante nu rezulta exact care a fost debitul initial, ce s-a achitat din acesta si , în fine, ce a ramas de achitat dupa plata efectuata prin biletul la ordin emis de catre pârâta, pentru a determina cuantumul datoriei pârâtei, mai ales în conditiile precizarii diferite a acestuia ( initial 116.073, 03 lei – cererea introductiva, la 14.12.2007; ulterior, la 04.05.2009, suma de 56.073, 03 lei.
Inconsecventa reclamantei în propriile sustineri referitoare la cuantumul pretentiilor deduse judecatii este nu numai de natura a crea confuzie în raport cu pârâta, care nu recunoaste ca datoreaza vreo suma de bani reclamantei în acest moment, dar are efecte si cu privire la dovada pretentiilor deduse judecatii, conform art. 1169 din C.civil si, corespunzator asupra judecari cererii.
Astfel, nu este suficienta împrejurarea ca reclamanta a depus la dosar contractul dintre parti si anumite facturi emise în executarea acestuia, ci trebuie ca aceasta, în calitate de parte care declanseaza demersul judiciar (actiunea civila ) sa arate expres si în modul cel mai clar cu putinta atât sumele pretinse de la pârâta, cât si izvorul acestor pretentii ( fiecare dovada a acestora trebuind sa corespunda cu petitul cererii de chemare în judecata).
Or, având în vedere ca sustinerile contradictorii formulate de apelanta reclamanta cu privire la cuantumul creantei sale fata de pârâta nu pot fi lamurite nici printr-o analiza a probelor administrate, mai ales în conditiile nerecunoasterii acestora de catre intimata-pârâta, Curtea, în temeiul art. 296 din C.pr. civ., rap. la art. 1169 din C.civil si la art. 129 alin. 1 din C.pr. civ., a apreciat ca în mod corect a fost respinsa de catre Tribunal, cererea de chemare în judecata, astfel ca si apelul a fost respins ca nefondat ( E.R.)
