Prin sentinţa comercială nr. 3156/13 decembrie 2006, pronunţată de judecătorul sindic în dos. nr. 2409/2006 a Tribunalului Comercial Mureş, a fost admisă cererea administratorului judiciar S.C. „G. M. C.” S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, a dispus începerea procedurii falimentului debitorului S.C. „F.” S.R.L. De asemenea, prin acelaşi dispozitiv, a prevăzut menţiunile de la art. 107 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, printre care şi desemnarea lichidatorului în persoana fostului administrator judiciar, precum şi stabilirea retribuţia acestuia la nivelul a trei salarii medii pe economie, la care se va adăuga o cotă procentuală de 10% +TVA din sumele distribuite creditorilor în cadrul lichidării.
Faţă de această hotărâre a declarat, în termen, recurs creditoarea D.G.F.P. Mureş solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei comerciale în ce priveşte retribuţia lichidatorului judiciar, iar, în urma rejudecării, instanţa să dispună ca retribuţia lichidatorului judiciar, precum şi a remuneraţiei prevăzută în cotele procentuale, în conformitate cu dispoziţiile O.M.F.P. nr. 1186/2006. În motivarea recursului se arată că, potrivit acestui ordin, creditoarea nu poate accepta ca onorariul lunar al administratorului sau al lichidatorului să fie mai mare de 2.000 lei/lună, acordarea onorariului lunar fiind condiţionată de desfăşurarea unor activităţi în dosarul de lichidare, activităţi reflectate în raportul prevăzut de Legea nr. 85/2006. Totodată, recurenta mai arată că, potrivit aceluiaşi ordin, nu poate accepta ca onorariul de succes să fie mai mare de 7% din sumele obţinute prin valorificarea bunurilor, exclusiv TVA.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate dar doar în raport cu stabilirea retribuţia lichidatorului, fiind singura dispoziţie atacată de recurentă din hotărârea menţionată mai sus, cât şi în virtutea principiului devolutiv, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Într-adevăr, art. 7 din Ordinul privind deschiderea procedurii de reorganizarea judiciară şi faliment deschisă de organele fiscale competente şi propunerile de numire a lichidatorilor, emis de Ministerul Finanţelor, prevede la aliniatele 1 şi 2 că: „(1) Organele fiscale nu vor accepta ca în cadrul procedurii insolventei onorariul lunar al administratorului sau al lichidatorului sa fie mai mare de 2.000 lei pe luna.
(2) Organele fiscale nu vor accepta ca în cadrul procedurii insolventei onorariul de succes al administratorului sau al lichidatorului sa fie mai mare de 7% din valoarea bunurilor valorificate. Onorariul de succes poate fi acordat numai în situaţia în care creanta fiscală este acoperită în integralitate”.
În cazul de faţă, aşa cum rezultă din partea introductivă a hotărârii atacate, Adunarea creditorilor debitoarei a fost convocată de administratorul judiciar pentru data de 17.11.2006, pe ordinea de zi fiind înscrisă analizarea raportului privind cauzele care au determinat ajungerea societăţii debitoare în stare de , dar şi aprobarea propunerii privind deschiderea procedurii falimentului, numirea lichidatorului judiciar şi stabilirea remuneraţiei la 3 salarii medii pe economie + TVA, la care se adaugă un procent de 10% din valoarea vânzărilor.
Pentru stabilirea remuneraţiei, în condiţiile şi forma propuse de administratorul judiciar, s-au pronunţat creditorii a 62,21% din totalul creanţelor.
Art. 107 lit. D alin. 2 lit. b prevede că „în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum şi stabilirea atribuţiilor şi a remuneraţiei acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului”.
Încă nu a fost emisă o hotărâre de Guvern în acest sens, în aplicarea legii, însă art. 37 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 86/2006 privind organizarea activităţilor practicienilor în insolvenţă statuează în aliniatul 1 că practicienii în insolvenţă au dreptul la onorarii pentru activitatea desfăşurată, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinaţie a acestora, iar aliniatul 2 se prevede că pentru stabilirea onorariului vor trebui avute în vedere mai mulţi factori ce reflectă complexitatea activităţii depuse: a) numărul de salariaţi ai debitorului; b) riscul privind conflictele de munca; c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani; d) valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor; e) valoarea creanţelor, numărul debitorilor; f) numărul şi complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant şi, respectiv, de parat; g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării; h) natura activelor, atractivitatea pe piata, riscurile legate de conservarea lor; i) nivelul de lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare.
Din cele de mai sus, rezultă că singurele criterii pentru stabilirea remuneraţiei cuvenită lichidatorului sunt cele prevăzute de art. 37 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 86/2006.
Ordinul nr. 1186/2006, emis de Ministerul Finanţelor, nu poate impune un nivel maxim al onorariilor cuvenite lichidatorilor în primul rând că este un act normativ inferior ca forţă juridică de aplicare în raport cu O.U.G. nr. 86/2006, care, prin art. 37 alin. 2, acest din urmă act prevăzând criterii complexe după care judecătorul sindic se poate ghida în fixarea remuneraţiei cuvenite lichidatorului, şi, în al doilea rând, ordinul în cauză priveşte doar situaţia unui creditor, respectiv a creditorilor bugetari, neputând fi extins la situaţia celorlalţi creditori. Din acest punct de vedere, este relevant că majoritatea creditorilor, în proporţie de 62,61% din totalul creanţelor, au votat onorariile propuse de administratorul judiciar, aşa că votul majoritar, pe lângă aprecierea criteriilor complexe prevăzute de art. 37 alin. 2 din O.U.G. nr. 86/2006, au determinat judecătorul sindic să stabilească remuneraţia astfel cum a fost propusă de administratorul judiciar.
Ca atare, instanţa de recurs a considerat justă dispoziţia judecătorului sindic privind retribuţia ce urmează să o primească lichidatorul în procedura falimentului, ea fiind în acord atât cu dispoziţiile art. 107 lit. D din Legea nr. 85/2006, cât şi în acord cu dispoziţiile art. 37 alin. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 86/2006.
S-a respins, aşadar, ca nefundat recursul formulat de creditoarea D.G.F.P. Mureş.
