C. proc. civ., art. 5803
Daunele cominatorii reprezintă sume de bani pe care debitorul unei obligaţii de a face sau a nu face este obligat prin hotărâre judecătorească să le plătească creditorului pentru fiecare zi de întârziere până la executarea în natură a obligaţiilor sale. Acestea constituie un mijloc juridic de constrângere a debitorului de a-şi executa în natură obligaţia, iar nu un mijloc de despăgubire a creditorului.
Daunele cominatorii reprezintă sume de bani pe care debitorul unei obligaţii de a face sau a nu face este obligat prin hotărâre judecătorească să le plătească creditorului pentru fiecare zi de întârziere până la executarea în natură a obligaţiilor sale. Acestea constituie un mijloc juridic de constrângere a debitorului de a-şi executa în natură obligaţia, iar nu un mijloc de despăgubire a creditorului.
Daunele cominatorii nu se acordă când este posibilă executarea obligaţiilor în natură, pe cale silită, prin intermediul executorilor judecătoreşti, sau de către creditor pe contul debitorului. De asemenea acestea nu se acordă în situatia când refuzul debi-
torului de a executa este clar exprimat, situaţie în care instanţa judecătorească va stabili direct despăgubirea pentru prejudiciul suferit de către creditor.
I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 1322 din 7 mai 2009,
www.scj.ro
Reclamanta AVAS a chemat în judecată pârâta SC B.H. solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la efectuarea investiţiei potrivit clauzei nr. 7.8.2 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, precum şi la plata echivalentului în lei a sumei reprezentând penalităţi de întârziere datorate pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul încheiat.
In susţinerea cererii, reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat între FPS şi A.S. SC M. SA s-a convenit vânzarea pachetului de acţiuni reprezentând un procent determinat din capitalul social al acestei societăţi.
Ca urmare a convenţiei de cesiune a contractului arătat încheiat între pârâtă în calitate de cesionar şi A.S. SC M. SA în calitate de cedent a fost încheiat actul adiţional nr. 2 prin care s-a convenit completarea punctului 7.8. din contractul iniţial, cu alin. 7.8.1. şi 7.8.2. potrivit cărora investiţiile urmau să se realizeze de către cesionari, prin preluarea obligaţiilor contractuale conform anexei.
Din volumul investiţional asumat prin contract pârâta a realizat în anii 2001-2002 investiţii rămânând o diferenţă nerealizată.
Prin sentinţa nr. 12352 din 30 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a admis în parte acţiunea obligând pârâta să efectueze investiţiile aferente anilor 2001-2002, precum şi la plata penalităţilor de întârziere pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor investiţionale scadente. A fost respins capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea obligaţiilor investiţionale asumate prin contractul încheiat, cu sancţiunea penalizatoare prevăzută de clauza penală.
Solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii până la îndeplinirea obligaţiei acesteia de efectuare a investiţiilor a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât există posibilitatea executării în natură a obligaţiei asumate prin intermediul executorilor judecătoreşti, sau de creditoarea reclamantei în contul debitoarei pârâte.
împotriva acestei soluţii au promovat apel ambele părţi, reclamanta arătând că nu se poate confunda natura juridică a daunelor cominatorii care reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului pentru executarea în natură a obligaţiei, cu amenda civilă la care creditorul poate apela în momentul în care înţelege să declanşeze procedura executării civile, sau ca îndeplinirea de către creditor a obligaţiei în numele şi pe seama debitorului.
Criticile pârâtei fac referire la faptul că instanţa de fond nu a luat în consideraţie aportul în natură realizat constând în mijloace fixe amplasate la secţiile de producţie precum şi în mijloace de transport indispensabile activităţii de comercializare a produselor proprii.
De asemenea pârâta a susţinut că, în mod eronat instanţa de fond nu a luat în consideraţie imposibilitatea practică de continuare a realizării investiţiilor la care s-a obligat datorită faptului că activele aflate în patrimoniul societăţii au fost revendicate şi o parte din acestea retrocedate irevocabil foştilor în baza Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, prin decizia nr. 253 din 30 mai 2008 a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că pârâta nu putea fi obligată la plata daunelor cominatorii câtă vreme este în discuţie obligaţia de a face, fiind posibilă executarea acesteia în natură, iar pârâta debitoare şi-a exprimat în mod expres refuzul de a o executa datorită imposibilităţii de realizare a investiţiilor. Se puteau acorda în baza clauzei penale inserate, despăgubiri.
în ce priveşte apelul pârâtei, s-a reţinut că retrocedarea activelor nu poate fi asimilată unei cauze de forţă majoră care să fi determinat suspendarea obligaţiei de realizare a investiţiilor astfel cum ea a fost asumată prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat.
împotriva soluţiei instanţei de apel au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanta AVAS critică soluţia motivat de faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel se susţine că trăsătura esenţială a daunelor cominatorii este aceea că ele apar ca un mijloc de constrângere prin ameninţarea pe care o reprezintă, spre a-l determina pe debitor să-şi execute obligaţia asumată, fiind un mijloc indirect de a executării în natură a obligaţiilor, cu posibilitatea de a fi aplicate chiar şi în cazul obligaţiilor in tui tu personae.
S-a susţinut că motivarea instanţei de apel în sensul că nu pot fi acordate daune cominatorii ci despăgubiri în baza clauzei penale inserate în contractul dintre părţi este eronată, întrucât caracterul celor două instituţii este diferit.
Recursul reclamantei este nefondat.
Daunele cominatorii nu se acordă când este posibilă executarea obligaţiilor în natură, pe cale silită, prin intermediul executorilor judecătoreşti, sau de către creditor pe contul debitorului. De asemenea acestea nu se acordă în situaţia când refuzul debitorului de a executa este clar exprimat, situaţie în care instanţa judecătorească va stabili direct despăgubirea pentru prejudiciul suferit de către creditor.
în condiţiile în care părţile au fixat în cadrul contractului despăgubirile la care pârâta s-a obligat pentru fiecare zi de întârziere în executarea convenţiei, având în vedere toate daunele şi au limitat prin acordul lor de voinţă, cuantumul acestora criticile recurentei reclamante sunt nejustificate.
