În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, prin actiunea formulata petentul reclama o solutionare defavorabila si în afara termenului legal a cererilor sale adresata pârâtului, dar este de precizat, cu valoare de principiu, ca solutionarea unei cereri în defavoarea petitionarului sau contrar asteptarilor sale, nu reprezinta automat un refuz nejustificat, acest caracter reiesind numai prin raportare la prevederile legale cu care refuzul ar intra în contradictie (în care sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de contencios administrativ si fiscal, prin decizia nr. 850/9.02.2007, publicata în Jurisprudenta 2007 I).
Cu alte cuvinte, dar pe aceeasi linie de idei, faptul ca raspunsul autoritatii publice nu îl satisface pe petitionar, desi prin acesta s-a raspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, nu constituie refuz nejustificat de solutionare a cererii, întrucât stabilirea continutului raspunsului constituie în toate cazurile o prerogativa a autoritatii publice, care sa exercite însa cu respectarea dispozitiilor legale (în care sens s-a pronuntat aceeasi instanta suprema prin decizia nr. 4834/11.10.2005, publicata în Jurisprudenta 2005).
Nu este lipsit de importanta a se evidentia si faptul ca si Curtea de Apel Timisoara s-a pronuntat în acelasi sens, stabilind fara niciun echivoc ca este nefondata actiunea în contencios administrativ în masura în care autoritatea administrativa dovedeste ca a raspuns la cererea reclamantului (sentinta civila nr. 9/PI din 11 ianuarie 2006 a Sectiei comerciale si de contencios administrativ, publicata în Buletinul Jurisprudentei – 2006).
Or în cauza de fata, lucrarile dosarului demonstreaza fara niciun dubiu ca pârâtul a raspuns reclamantului la petitiile formulate, chiar detaliat tuturor aspectelor cuprinse în cererile ce i-au fost adresate, stabilirea continutului raspunsului constituind în acest caz o prerogativa a autoritatii publice, asa încât nu se pune problema existentei unui refuz nejustificat de a solutiona o cerere în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, legiuitorul definindu-l într-o maniera expresa si lipsita de orice echivoc ca fiind exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane, fiind asimilata refuzului nejustificat si nepunerea în a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau, dupa caz, a plângerii prealabile, ceea ce evident ca nu este cazul în speta de fata.
Astfel fiind, refuzul nejustificat în sensul legii nu se evidentiaza în speta de fata tocmai pentru ca nu reiese prin raportare la prevederile legale cu care se pretinde ca acesta ar intra în contradictie, în concret sustinerile reclamantului din actiunea introductiva nu îsi gasesc un corespondent în lucrarile dosarului pentru a se putea concluziona în sensul dorit de catre acesta si care rezida din demersul judiciar initiat, dupa cum nu se evidentiaza nici temeinicia sustinerilor sale privitor la o nesolutionare în termenul legal a petitiilor, din lucrarile dosarului de fata, respectiv din probatiunea administrata de catre pârât cu înscrisuri, în sustinerea apararilor sale în fond formulate prin întâmpinare rezultând contrariul.
Prin urmare, nepunându-se problema unui refuz nejustificat în conditiile legii si în afara termenului legal, nu se pune problema acordarii despagubirilor cerute de catre reclamant pentru daune materiale si morale, conform solicitarilor din cererea introductiva de instanta, în raport cu care de altfel acesta nici nu a facut dovezi pertinente, utile si concludente în cauza.
