Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. ../99/02.04.2012, reclamantii AI şi AG au chemat în judecată pe pârâta SC A SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunta să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantul AI a sumei de 30000 lei, cu titlu de daune materiale (cheltuieli cu înmărmântarea si alte obiceiuri crestinesti) si a sumei de 1000000 lei daune morale, la plata către reclamantul AG a 1000000 lei daune morale, toate aceste sume urmând a fi actualizate cu dobânda de referintă a BNR din momentul producerii riscului asigurat, care coincide cu momentul nasterii dreptului de creantă si până la momentul plătii efective a indemnizatiei de către asiguratorul pârât. S-a solicitat si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantii au arătat că la data de 19.02.2009 numitul CMC conducea pe raza localităţii Războieni, autoturismul cu nr. de înmatriculare VS …., fiind implicat într-un eveniment rutier, în urma căruia a decedat pasagerul din dreapta, în persoana numitei AS, soţia, respectiv mama reclamanţilor din cauză. Autovehiculul în cauză era asigurat la A, mostenitorii victimei AS având o actiune directă împotriva asiguratorului, ca terti prejudiciati, în baza contractului de asigurare.
Accidental rutier a făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. ../P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, în urma cercetărilor dispunându-se în temneiul disp. art. 10 lit. e C. proc. pen raportat la art. 47 C. pen (caz fortuit), scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului CMC, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 178 alin. 2 C. pen.
Răspunderea civilă a făptuitorului, conform clauzelor contractuale, este preluată în mod automat, în limitele poliţei de asigurare, de către societatea de asigurare, ocazie cu care se naşte în persoana persoanelor păgubite un drept autonom împotriva asiguratorului.
Deşi se grevează pe răspunderea delictuală a asiguratului, ale cărei elemente privind vinovăţia şi existenţa faptei ilicite au fost dovedite în cadrul acţiunii penale, a cărei survenienţă este o condiţie suspensivă de exercitare a obligaţiei asiguratorului, răspunderea asiguratorului privind plata despăgubirilor faţă de terţul prejudiciat este de natură contractuală.
În drept, au fost invocate disp. art. 998 C. civ., art. 56 C. com, art. 3, 4, 9, 43, 49, 50 alin. 1, 2 si 3 si art. 54 din L. nr. 136/1995, art. 26 alin. 1 din Ordinul CSA nr. 20/2008.
Acţiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. o din L. nr. 146/1997.
Pârâta SC A SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
În susţinerea poziţiei sale procesuale, pârâta a învederat că prin însăşi cererea de chemare în judecat reclamanţii au făcut vorbire despre art. 27 din Ordinul CSA nr. 20/2008, potrivit căruia asiguratorul RCA nu acordă despăgubiri în ipoteza în care riscul asigurat este datorat unui caz de forţă majoră.
Or, evenimenul asigurat s-a datorat piederii aerului din pneul stânga faţă al maşinii, produsă, la rândul său, de deplasarea armăturii de sârmă de oţel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani statuând că a intervenit o împrejurare care nu putea fi prevăzută de învinuit, neexistând o faptă de natură penală.
Pârâta a arătat că în dreptul penal, una dintre instituţiile care înlătură răspunderea penală este cazul fortuit, legea penală neprevăzând forţa majoră ca motiv de înlăturare a răsăunderii penale, însă apare evident că aspectele legate de conţinutul unei astfel de împrejurări sunt absorbite în definiţia cazului fortuit.
Mai mult, art. 1083 din vechiul reglementa forţa majoră ca fiind caz de înlăturare a răspunderii civile, noul Cod civil, în art. 1351, precizând expres că răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit.
Art. 118 din L. nr. 71/2011 stipulează că modalitatea de stingere a obligaţiilor ce decurg din fapte ilicite este supusă dispoziţiilor noului Cod civil.
A precizat pârâta că asiguratorul, prin preluarea riscului asigurat, este condiţionat din punct de vedere al antrenării răspunderii sale, de existenţa unei culpe, oricât de mică ar fi aceasta, a asiguratului său.
Inexistenţa răspunderii făptuitorului duce la respingerea oricărui demers juridic având drept obiect obţinerea despăgubirilor de către partea civilă, exercitat de acesta în cursul procesului penal ori civil.
In dovedirea actiunii, reclamanţii, prin avocat, au solicitat si li s-a încuviintat de către instantă administrarea în cauză a probei cu înscrisuri şi a probei cu martorul BI, probe administrate în cauză.
Pârâta nu a solicitat administrarea de probe în contradovada acţiunii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Instanţa constată că, în fapt, la data de 19.02.2009 numitul CMC conducea pe raza localităţii Războieni, autoturismul marca Opel cu nr. De înmatriculare VS …….., fiind implicat într-un eveniment rutier, în urma căruia a decedat pasagerul din dreapta, numita AS.
Potrivit rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani din data de 28.07.2011 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului CMC, sub asdpectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 178 alin. 1 C. pen, reţinându-se că nu constituie infracţiune fapta sa, fiind consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, respectiv pierderea aerului din pneul stânga faţă al maşinii, ceea ce a determinat o deplasare a acesteia spre stânga, urmată de părăsirea DE583. pierderea aerului s-a produs în urma deteriorării cauciucului prin deplasarea armăturii din sârmă de oţel, moment în care pneul s-a dezumflat rapid.
Autoturismul condus la acel moment de către CMC era asigurat RCA la societatea pârâtă, în baza contractului de asigurare, mostenitorii numitei AS , pasagera decedată în urma accidentului, au promovat prezenta actiune în pretentii în contradictoriu cu societatea de A
Instanta constată însă că această actiune este neîntemeiată.
Astfel, art. 49 din L. nr. 136/1995 prevede că asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii răspund fată de terte persoane păgubite prin accidente de vehicule.
Art. 26 din Normele CSA nr. 20/2008 stipulează expres care sunt riscurile si pagubele acoperite de asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, riscurile si prejudiciile ce nu pot fi cuprinse în această asigurare fiind regăsite în cuprinsul art. 27 din aceleasi norme. Astfel, una dintre situaţiile în care nu se acordă despăgubiri, prevăzută de art. 27, este cea în care ricul asigurat este datorat unui caz de forţă majoră.
Coroborând cele 2 texte amintite- art. 26 şi art. 27 din Normele CSA nr. 20/2008, constată instanţa că nu sunt întrunite condiţiile pentru atargerea răspunderii contractuale a pârâtei faţă de victima accidentului rutier, pasager în autovehiculul asigurat RCA.
Rezoluţia de scoatare de sub urmărire penală a conducătorului auto probează lipsa oricărei culpe delictuale a acestuia, accidental fiind produs urmare a unui caz fortuit, în sensul art. 47 din Codul penal.
Cazul fortuit în accepţiune penală include, cum în mod just a statuat practica judiciară în decursul timpului, şi situaţiile de forţă majoră.
Instanţa constată astfel că orice situaţie de forţă majoră reprezintă totodată şi caz fortuit, în sensul legii penale, fiind înlăturată răspunderea penală, dar şi răspunderea delictuală civilă, pentru lipsa vinovăţiei făptuitorului.
Statuând aşadar că nu sunt întrunite condiţiile pentru răspunderea civilă delictuală a numitului CMC, instanţa reţine că nu poate fi atarsă nici răspunderea contractuală a asiguratorului pârât.
Astfel, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei. Secţiile Unite, în considerentele deciziei nr. 29/16.11.2009 a statuat că asigurarea de răspundere civilă este un contract forţat, prin care asiguratorul se obligă ca, în schimbul primelor de asigurare încasate, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii ar trebui să răspundă faţă de terţe persoane păgubite prin accidente produse de vehicule, asupra bunurilor, integrităţii corporale sau vieţii unor terţe persoane. Răspunderea asiguratorului faţă de persoana prejudiciată este o răspundere contractuală, asumată prin contractul de asigurare, dar grefată de răspunderea delictuală, asiguratorul achiesând la ricurile conduitei asiguratului.
Asiguratorul îşi îndeplineşte o obligaţie proprie, asumată prin contract, suportând în mod efectiv şi definitive întregul prejudiciu cauzat din culpa asiguratululu.
Toate aceste considerente fac referire directă la culpa asiguratului, la săvârşirea faptei cu vinovăţie, iar nu şi la situaţia în care este incident un caz fortuit.
Este adevărat că art. 27 din Ordinul CSA nr. 20/2008 face referire doar la forţa majoră ca şi situaţie în care asiguratorul nu acordă despăgubiri, însă instanţa apreciază că, înr-o atare reglementare, cu evidenţă despăgubirile nu pot fi acordate nici în situaţia unui caz fortuit, pentru considerentele mai sus-expuse.
De altfel, noul Cod civil, în art. 1351, stipulează în mod expres că este înlăturată răspunderea atunci când prejudicul este cauzat de forţă majoră sau caz fortuit, legiferând astfel modalitatea în care practica judiciară a apreciat până în prezent aceste situaţii.
Pentru toate aceste motive, apreciind că nu pârâta nu poate acorda despăgubrii reclamanţilor întrucât nu a existat un prejudiciu cauzat din culpa asiguratului CMC, ci accidentul s-a produs pe fondul unui caz fortuit, instanta urmeaza a respinge acţiunea.
Instanţa va luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă.
