urmau a fi plătite de la data ultimei scadenţe şi până la sfârşitul
contractului, respinse
s.c.1218/12.09.2012
Referitor la inscrierea creditoarei in tabelul preliminar al creantelor cu
sumele anterior mentionate, retine ca cererea este intemeiata doar in parte,
cu privire la suma de 5.189,83 lei reprezentand contravaloarea facturilor
emise anterior rezilierii. Suma de 3.551,04 euro reprezentand daune-interese
urmeaza a fi respinsa ca nefondata.
Potrivit art.4.1. lit.B în cazul în care Finanţatorul optează pentru
rezilierea contractului de leasing financiar ca urmare a apariţiei unui caz de
culpă conform secţiunii 4.1, contractul de leasing financiar încetează de plin
drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere fără nici o altă formalitate
prealabilă, cu predarea bunurilor ce formează obiectul leasingului către
finanţator. Data rezilierii va fi considerată data la care finanţatorul a înţeles
să-şi exercite opţiunea de a rezilia contractul şi pe care a inserat-o în
notificarea de reziliere transmisă utilizatorului.
Din conţinutul prevederilor contractuale de mai sus rezultă că daunele
interese – reprezintă contravaloarea ratelor de leasing ce urmau a fi plătite de
la data ultimei scadenţe şi până la sfârşitul contractului, precum şi toate
cheltuielile directe şi indirecte legate de încetarea contractului.
Conform clauza penala este o compensaţie a daunelor
interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale. Prin
urmare, creditorul nu poate cere in acelasi timp şi penalitati şi obiectul
obligaţiei principale, afara de cazul in care penalitatile s-au stipulat pentru
simpla întârziere a executării.
In prezenta cauza creditoarea a solicitat suma de 3.551,04 euro
reprezentand daune-interese stabilite in functie de ratele de leasing prevazute
in scadentarul provizoriu , ramase de achitat pana la finalizarea contractului.
Potrivit art.1070 C.civ. penalitatea poate fi împuţinată de judecător,
când obligaţia principală a fost executată în parte.
Aşa fiind, despăgubirile convenite de părţi reprezintă tocmai diferenţa
dintre valoarea totala a contractului şi valoarea achitată de debitoare (parte
achitata, parte acceptata în tabelul creditorilor), inclusiv valoarea reziduală,
astfel încât în determinarea daunelor-interese constând în valoarea
bunurilor, trebuie luate în calcul sumele deja achitate de debitoare şi cât
reprezintă acestea din valoarea bunului. De asemenea, pentru determinarea
întinderii daunelor-interese cuvenite creditoarei finanţatoare este necesară şi
stabilirea sumei pe care recurenta-creditoare o poate recupera prin
valorificarea bunului finanţat.
In condiţiile în care art.66 alin.3 din Legea nr.85/2006 prezumă
valabile şi corecte toate creanţele necontestate de participanţii la procedura
insolvenţei, sarcina probei în cazul contestării întinderii unei creanţe revine
titularului contestaţiei, conform art.1169 C.civ. si art.129 alin.1 C.pr.civ.
Contravaloarea bunului finanţat la momentul rezilierii este o chestiune
de fapt iar recurenta-creditoare este ţinută sa prezinte dovezi in acest sens.
Prin urmare, in stabilirea întinderii creanţei recurentei-creditoare
trebuie sa se aplice atât clauzele contractului de leasing, obligatorii pentru
părţi, conform art.969 C.civ., însa şi principiile reparării integrale a
prejudiciului şi echilibrului contractual. Forţa juridică decurgând din
calitatea de titlu executoriu a contractului de leasing nu poate înfrânge
principiul echilibrului prestaţiilor reciproce si interdependente, asumate de
părţi prin contractul sinalagmatic încheiat, pentru a stabili obligaţii de plata
in sarcina debitoarei utilizatore lipsite de temei contractual.
