1.) – Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.5605/114/2010 din 22.12.2010, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din 21.03.2011: filele 22 – 24 , petentul C. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata RAM Buzău să se dispună revizuirea sentinţei nr.7159/2007 şi nr.4199/2009 pronunţate de Judecătoria Buzău şi a deciziilor nr.119/2008, nr.107/2010, nr.432/2010 şi nr.701/2010 pronunţate de Tribunalul Buzău în sensul stingerii debitului în sumă de 798,45 lei pretins de intimată , reprezentând contravaloarea serviciilor prestate la perioada 30.11.2005 – 28.02.2006, prin compensarea cu suma de 800 lei achitată conform chitanţelor nr.8021342/25.02.2005 şi nr.3736003/1.08.2005, soluţie de natură să conducă la încetarea executării silite ce face obiectul dosarului execuţional nr.478/2008.
2.) – Motivarea în fapt şi în drept a cererii
2.1. ) În fapt, petentul a invocat în esenţă că prin sentinţa nr.7159 din 1.02.2007 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr.1016/200/2007 , rămasă irevocabilă în baza deciziei nr.119 din 1.02.2008 a Tribunalului Buzău instanţa fondului l-a obligat în mod greşit la plata sumei de 798,45 lei – contravaloare servicii şi utilităţi prestate la perioada 30.11.2005 – 28.02.2005 şi a sumei de 16,73 lei – penalităţi întârziere .
2.2.) – Astfel, pronunţată soluţia , instanţa fondului a dat eficienţă contractului de cesiune creanţă nr.291/20/2005 şi facturii nr.414000/28.02.2005 ( înscrisuri declarate nule de alte instanţe), neluând în considerare cererea sa de compensare a debitului pretins de intimată cu suma de 800 lei achitată cu titlu de preţ, conform chitanţelor nr.8021342/25.02.2005 şi nr.3736003/1.08.2005 ( susţinută de altfel prin expertiza contabilă administrată în cauză).
2.3.) – Apreciază că toate celelalte hotărâri pronunţate ulterior de către Judecătoria Buzău şi Tribunalul Buzău cu privire la problema invocată şi anume: sentinţa nr.4199/12.06.2009 rămasă irevocabilă prin decizia nr.107/17.2.2010 ( dosar nr.3702/200/2007 privind revizuirea sentinţei nr.7159/2007) , decizia nr.432/2010 pronunţată în dosarul nr.1824/114/2010 ( având drept obiect contestaţie în anularea deciziei nr.107/2010) şi respectiv decizia nr.701/2010 pronunţată în dosarul nr.3208/114/2010 ( având drept obiect contestaţie în anularea deciziei nr.432/2010) sunt potrivnice, astfel că impune revizuirea lor.
2.4.) – În drept, petentul a invocat ferm dispoziţiile art.322 pct.7 din Codul de procedură civilă.
3.) – Întâmpinarea
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare conform dispoziţiilor art.115 -118 din , invocând excepţia de necompetentă materială a Tribunalului Buzău în raport de norma prevăzută la art.323 alin.2 şi excepţia de tardivitate a introducerii cererii de revizuire , în raport de norma prevăzută la art.324 alin.1 pct.1.
4.)- Probe
În sprijinul cererii de revizuire , la cererea părţilor în proces, s-au ataşat dosarele de fond nr.1016/200/2009 şi nr.3702/200/2009 ale Judecătoriei Buzău ( la care sunt ataşate dosarele de recurs ale Tribunalului Buzău , dar şi dosarele nr.1650/200/2007 şi nr.3572/200/2006), precum şi dosarele nr.1824/114/2010 şi nr.3208/114/2010 ale Tribunalului Buzău ( constituite în contestaţiile în anulare formulate).
5.) – Constatări
Conform prevederilor art.322 pct.7 din Codul de procedură civilă , ”Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: ( …) dacă există hotărâri definitive şi potrivnice , date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite , în una şi aceeaşi pricină , între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate „.
5.2.) – Potrivit art.323 alin.2 din Codul de procedură civilă , în cazul art.322 pct.7 , cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.
5.3.) – Prin cererea pendinte astăzi pe rolul Tribunalului , petentul solicită revizuirea, în temeiul art.322 pct.7 din Codul de procedură civilă a următoarelor hotărâri:
? sentinţa nr.7159 din 1.02.2007 pronunţată de Judecătoria Buzău prin care petentul a fost obligat la plata către intimata furnizor a sumelor de 798,45 lei – contravaloare servicii prestate, 16,73 lei penalităţi de întârziere aferente şi 72,50 lei – cheltuieli de judecată ( dosar nr.1016/200/2007);
? decizia nr.119 din 1.02.2008 pronunţată de Tribunalul Buzău prin care s-a respins recursul declarat de petent împotriva sentinţei nr.7159 din 1.02.2007 ( dosar nr.1016/200/2007);
? sentinţa nr.4199 din 12.06.2009 pronunţată de Judecătoria Buzău prin care s-a respins cererea de revizuire a sentinţei nr.7159 din 6.12.2007 a Judecătoriei Buzău pronunţată în dosarul nr.1016/200/2007 ( dosar nr.3702/200/2009);
? decizia nr.107 din 17.02.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău prin care s-a respins recursul declarat de petent împotriva sentinţei nr.4199 din 12.06.2009 pronunţată de Judecătoria Buzău ( dosar nr.3702/200/2009);
? decizia nr.432 din 28.05.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău prin care s-a respins contestaţia în anularea deciziei nr.107 din 7.02.2010 pronunţată în dosarul nr.3702/200/2009 ( dosar nr.1824/11/2010);
? decizia nr.701 din 15.10.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău prin care s-a respins contestaţia în anularea deciziei nr.432 din 28.05.2010 pronunţată în dosarul nr.1824/114/2010 ( dosar nr.3208/114/2010).
6.) – Soluţia tribunalului
6.1.) – În raport de prevederile legale invocate : art.322 pct.7 raportat la art.323 alin.2 din Codul de procedură civilă şi de obiectul cererii: revizuirea unor hotărâri pronunţate de Judecătoria Buzău şi Tribunalul Buzău , pretins potrivnice, se apreciază că nu Tribunalului Buzău îi revine competenţa materială de soluţionare a litigiului, ci instanţei mai mari în grad : Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal .
6.2.) – Pentru considerentele ce preced, reţinându-se ca întemeiată excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Buzău ( necompetenţă de ordine publică conform art.159 alin.1 pct.2), în baza art.158 în referire la art.323 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă s-a declinat competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal .
6.3.) – Referitor la excepţia de tardivitate a introducerii cererii de revizuire, tribunalul consideră că numai Curtea se poate pronunţa asupra acestei excepţii , ca instanţă legal investită.
6.4.) – Conform prevederilor art.158 alin.3 din Codul de procedură civilă, decizia astfel pronunţată nu este supusă niciunei căi de atac.