1.) – Obiectul contestaţiei
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr.2872/114/2010 din 15.12.2009, petenta SC D. S. SA Buzău a solicitat anularea actelor de efectuate în cadrul dosarului execuţional nr.772/2009 întocmit de Biroul Judecătoresc C. L. C. /Buzău, la cererea intimatei SC D. S. SA Buzău şi repunerea părţilor în proces în situaţia anterioară prin restituirea sumelor de bani poprite, cu cheltuieli de judecată.
2.) – Motivarea contestaţiei
2.1.) – În fapt, petenta a susţinut că deşi la data de 6.11.2009 a plătit creditoarei – intimate suma de 149.279,23 lei , prevăzută în factura nr.3.111/1.07.2009 , menţionată în sentinţa nr.1043 din 20.08.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău , totuşi, ulterior înregistrării dosarului de executare silită nr.772/18.11.2009, nerespectând regulile referitoare la imputaţia plăţii, i s-a poprit în mod injust suma de 157.040,84 lei în contul facturii nr.3177/3.08.2009 ce nu face obiectul titlului executor.
2.2.) – În drept, petenta – debitor a invocat dispoziţiile art.570 din Codul de procedură civilă.
3.) – Întâmpinarea
3.1.) – Intimata a formulat întâmpinare conform art.115 – 118 din Codul de procedură civilă, solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
3.2.) – În susţinerea întâmpinării , intimata a învederat că obiectul dosarului execuţional nr.772/2009 înregistrat la data de 6.11.2009 îl constituie suma de 149.279,24 lei – chirie datorată în baza facturii nr.3111/2009 menţionată în titlul executor .
La data de 6.11.2009 , dar ulterior înregistrării dosarului execuţional , petenta a efectuat două plăţi : una în sumă de 151.000 lei – afectată facturii nr.3252/1.09.2009 şi alta în sumă de 147.558,47 lei afectată facturilor nr.2983/4.05.2009 şi nr.3252/1.09.2009, astfel cum însăşi debitoarea a specificat la perioada de referinţă.
3.4.) – A luat cunoştinţă de plăţile efectuate la data de 17.11.2009, conform extraselor de cont , înregistrându-le în astfel cum însăşi contestatoarea a specificat , iar diferenţa de sumă rămasă şi pentru care nu s-au făcut precizări a afectat-o facturii celei mai vechi înregistrată în evidenţe .
3.5.) – Petenta nu a formulat obiecţii la procesul verbal de distribuire, conform art.570 alin.2 din , formulând şi alte contestaţii la executare ce au făcut obiectul dosarelor nr.10458/200/2009 şi nr.9377/200/2009 soluţionate prin respingere, în condiţiile în care îi datorează suma de 1.009.717,70 lei.
4.) – Soluţia instanţei fondului
4.1.) – Prin sentinţa nr.2849 din 13.04.2010 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a admis ca întemeiată contestaţia la executare , dispunându-se anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuţional nr.7723/18.11.2009 întocmit de Biroul Executor Judecătoresc C. L.C. /Buzău şi repunerea părţilor în situaţia anterioară executării prin restituirea către contestatoare a sumelor de bani poprite .
4.2.) – Pentru a hotărî astfel instanţa fondului a reţinut în baza probatoriului administrat , şi sub incidenţa prevederilor art.1110 şi art.1113 din Codul civil că petenta a plătit intimatei suma de 157.040,84 lei la data de 6.11.2009, anterior deci formulării cererii de executare silită ce face obiectul dosarului execuţional nr.772/18.11.2009, ( sens în care a invocat punctual fişa de virament bancar din 6.11.2009 şi extrasul de cont la perioada 6.11.2009 – 9.11.2009).
5.)- Recursul
5.1.) – Împotriva sentinţei a declarat recurs intimata –creditor în termen legal conform art.301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art.303.
5.2.) – Recursul a fost înregistrat iniţial pe rolul Secţiei Civile a Tribunalului Buzău sub nr.13518/200/2009 din 12.05.2010, fiind transpus prin încheierea din 7.06.2010 pe rolul Secţiei Comerciale şi de Administrativ Fiscal spre soluţionare ( înregistrat sub nr.2872/114/2010).
5.3.) – În expunerea motivelor de recurs , intimata a reluat întocmai apărările formulate prin întâmpinarea depusă la fond , dezvoltând punctual modalitatea de efectuare de către petenta – debitor a celor două plăţi, la data de 6.11.2009, dar ulterior înregistrării dosarului execuţional nr.772/6.11.2009, în sumă de 151.000 lei şi respectiv de 147.558,47 lei , ce au fost afectate facturilor specificate de însăşi aceasta, astfel cum rezultă neechivoc din extrasele de cont luate la cunoştinţă la data de 17.11.2009 ( filele 5-9 dosar nr.13518/200/2009).
5.4.) – În condiţiile în care nu a formulat întâmpinare la recurs , debitoarea a depus note de concluzii scrise la filele 32 – 33 dosar solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat ( sub motivaţia ce a făcut obiectul acţiunii introductive) .
5.5) – În sprijinul cererii de recurs şi a notelor de concluzii scrise, părţile au depus la dosar înscrisuri noi ( filele 15 – 23, 35 – 39) .
6.) – Soluţia tribunalului
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului , de prevederile legale incidente cauzei, de criticile formulate , precum şi din oficiu , conform art.304? din Codul de procedură civilă , tribunalul a constatat :
6.1.) – Prin sentinţa nr.1043 din 20.08.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău , SC D. S. SA Buzău a fost obligată în principal la plata către SC B. SA Buzău a sumei de 298.558,48 lei reprezentând chirie aferentă unui spaţiu industrial pentru lunile iunie şi iulie 2009, conform facturilor nr.3047/1.06.2009 şi nr.3111/1-07-.2009.
6.2.) – Prin cererea de executare silită înregistrată la Biroul Executor Judecătoresc C.L. C./Buzău sub nr.772 din 6.11.2009, creditorul a solicitat executarea silită a titlului prin înfiinţarea popririi asupra conturilor bancare deţinute de debitor la băncile menţionate.
6.3.) – La aceeaşi dată de 6.11.2009, dar ulterior înregistrării dosarului execuţional, debitoarea a efectuat două plăţi , una de 151.000 lei în contul facturii nr.3252/1.09.2009 şi alta în sumă de 147.558,47 lei în contul facturilor nr.2983/4.05.2009 şi nr.3252/1.09.2009, conform propriei specificaţii, astfel cum rezultă din extrasele de cont anexate la filele 61-63 dosar fond.
6.4.) – Referitor la plăţile efectuate , părţile în proces au manifestat poziţii total distincte , SC D.S. SA invocând stingerea debitului aferent facturii nr.3111/2009 anterior înregistrării dosarului execuţional sub incidenţa regulilor imputaţiei plăţii, iar SC B. SA înregistrarea plăţilor în sa conform specificaţiei debitoarei, astfel că aceasta îi datorează suma ce face obiectul executării silite.
6.5.) – Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul reţine că în cauză se impune administrarea unei expertize contabile de natură să lămurească raporturile juridice deduse judecăţii, având în principal următoarele obiective:
? Se va verifica în raport de evidenţele contabile ale ambelor societăţi, dacă debitul contestat a fost sau nu achitat anterior înregistrării dosarului execuţional nr.772/6.11.2009 întocmit de Biroul Executor Judecătoresc Cucu Lucian Ciprian ( cerere de executare silită : filele 31-32 dosar fond);
? Se va verifica ultima factură înregistrată în contabilitatea SC Beta SA Buzău şi neachitată de SC D.S. SA Buzău la data de 17.11.2009 ( dată menţionată în mod expres în extrasele BCR depuse în copie la filele 61 şi 62 dosar fond);
? Se va preciza în detaliu modalitatea de afectare de către SC B. SA Buzău, a sumelor de 147.558,47 lei şi respectiv de 151.000 lei menţionate în ordinele de plată nr.810 şi ne.908 ( ambele emise la data de 6.11.2009, depuse la filele 35,37 dosar fond).
6.6.) – În completarea obiectivelor astfel stabilite , este firesc ca atât instanţa cât şi părţile în proces să formuleze şi alte precizări de natură să conducă la stabilirea corectă a situaţiei în fapt, în condiţiile în care SC D. S. SA figurează în contabilitatea SC . SA , la perioada înregistrării acţiunii cu un debit de peste 10 miliarde lei vechi , iar pe rolul instanţelor s-au înregistrat şi alte contestaţii la executare silită ( ce au făcut obiectul dosarelor nr.10458/200/2009 şi nr.9377/200/2009, cu titlu de exemplu).
7.) – Soluţia tribunalului
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.5 din Codul de procedură civilă , s-a admis recursul ca întemeiat şi s-a casat sentinţa atacată dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeaşi instanţe.