Actul administrativ prin care primarul sancţionează disciplinar pe secretarul consiliului local face parte din categoria actelor administrative exceptate de a fi atacate pe calea contenciosului administrativ.
Primarul poate să-l sancţioneze disciplinar pe secretarul Consiliului Local, în condiţiile Codului muncii.
Prefectul nu poate ataca în justiţie decizia de sancţionare disciplinară a secretarului (sau a altui angajat) consiliului local.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 292/1994)
Prin acţiunea înregistrată la acest tribunal sub nr. 230/25.03.1994, Prefectul Municipiului Bucureşti şi S.A.I. solicită anularea dispoziţiilor nr. 21/1994 şi nr. 23/1994 ale Primarului comunei Popeşti-Leordeni, Sectorul Agricol Ilfov, ca fiind nelegale.
în motivarea cererii se arată că prin dispoziţiile nr. 21 din data de 10.03.1994 şi nr. 23 din data de 14.03.1994, Primarul comunei Popeşti-Leordeni a sancţionat cu “mustrare” şi, respectiv, cu “avertisment” pe secretarul Consiliului Local al comunei Popeşti-Leordeni, L.M..
Aceste sancţiuni au fost aplicate în temeiul art. 100 lit. a şi b din Codul muncii.
Prefectul consideră că cele două dispoziţii emise de primar sunt nelegale, întrucât au fost adoptate cu încălcarea competenţei materiale atribuite acestuia prin art. 43 din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală.
Se mai arată că potrivit art. 48 din Legea nr. 69/1991, numirea şi eliberarea din funcţie a secretarilor consiliilor locale comunale se face de către prefect.
Or, în cazul neîndeplinirii de către secretarul consiliului local a obligaţiilor de serviciu, primarul trebuie să sesizeze în scris prefectul asupra abaterilor săvârşite, urmând ca acesta să dispună prin ordin măsurile legale.
De asemenea, se mai arată că şi în ipoteza când s-ar considera că primarul este competent să-1 sancţioneze pe secretar, în cauză nu s-au respectat prevederile art. 13 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţi.
Potrivit acestor prevederi, “sancţiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului şi verificarea susţinerilor făcute de acesta”.
Or, se arată în cauză că nu s-au respectat aceste dispoziţii de către primar, atunci când a emis cele două dispoziţii.
Din probele administrate, tribunalul reţine următoarele:
La 10.03.1994, cu dispoziţia nr. 21, primarul a sancţionat-o pe L.M., secretara Consiliului Local al comunei Popeşti-Leordeni, cu “mustrare”, potrivit art. 100 lit. a din Codul muncii, pentru neîndeplinirea unor atribuţii de serviciu.
Prin dispoziţia nr. 23/14.03.1994, acelaşi primar a sancţionat-o din nou pe secretara Consiliului Local cu “avertisment”, în baza art. 100 lit. “b” din Codul muncii, pentru refuzul de a se prezenta la Tribunalul Municipiului Bucureşti – secţia contencios administrativ, şi de a susţine dosarul nr. 409/1993, în proces cu U.C.E.R.E.C.
Atât dispoziţia nr. 21/1994, cât şi nr. 23/1994 sunt acte administrative, emise de un organ al autorităţii administrative, dar care fac parte din categoria celor exceptate, potrivit art. 2 lit. c din Legea nr. 29/1990, de a fi atacate pe calea contenciosului administrativ.
Pentru astfel de acte este prevăzută o altă procedură de anulare, desfiinţare etc., respectiv cea stabilită de Codul muncii, care este o lege specială.
Pe de altă parte, se va reţine că sancţiunile disciplinare aplicate de primar au avut loc în cadrul şi pe baza raporturilor de muncă dintre acesta şi subordonata sa, secretara consiliului local.
Chiar dacă, potrivit art. 49 din Legea nr. 69/1991, secretarul consiliului local este numit în funcţie de către prefect, contractul de muncă îl încheie cu consiliul local, reprezentat de primar, în calitate de conducător al acestuia, potrivit art. 64, 65 şi 70 pct. 1 din Codul muncii.
Tot de la consiliul local secretarul îşi încasează drepturile băneşti cuvenite pentru depusă şi beneficiază de alte drepturi, potrivit Codului muncii (concediu de odihnă etc.).
De asemenea, potrivit lit. v a art. 42 din Legea nr. 69/1991, primarul numeşte şi eliberează din funcţii personalul serviciilor administraţiei publice locale, cu excepţia secretarului.
Rezultă deci, fără echivoc, că secretarul face parte din personalul administraţiei publice locale, însă numirea şi eliberarea lui din funcţie se face numai de prefect.
Pe de altă parte, potrivit art. 42 lit. x din Legea nr. 69/1991, primarul controlează şi activitatea secretarului, care face parte din personalul serviciului administraţiei publice locale.
Aşadar, rezultă că primarul poate să-1 sancţioneze disciplinar pe secretar pentru neîndeplînirea atribuţiilor de serviciu, potrivit dispoziţiilor din Codul muncii, în virtutea raporturilor de subordonare, de control asupra activităţii secretarului, precum şi a celor de muncă.
în caz contrar, dacă s-ar accepta teza potrivit căreia numai prefectul poate să-1 sancţioneze disciplinar pe secretarul consiliului local, pentru considerentul că el 1-a numit în funcţie (potrivit art. 48 din Legea nr. 69/1991), ar însemna acceptarea unui statut de totală independenţă a secretarului în privinţa îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ce-i incumbă potrivit Legii nr. 69/1991 şi a celor sancţionate în Codul muncii (art. 20 pct. 2) în raport de primar (conducătorul consiliului local) şi nu ar mai putea face parte din personalul consiliului local, respectiv al administraţiei publice locale.
Desigur, prin dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 69/1991, secretarului consiliului local i se stabilesc unele atribuţii principale de serviciu, ce-i conferă un grad de independenţă deosebit în raport de primar, cum ar fi avizarea proiectelor de hotărâri ale consiliului local.
Dar, trebuie avut în vedere faptul că primarul, atunci când aplică sancţiunea disciplinară secretarului, trebuie să verifice dacă este vorba de neîndeplînirea altor atribuţii de serviciu specificate în dispoziţiile art. 44 şi 49 din Legea nr. 69/1991, precum şi de neexecutarea îndatoririlor prevăzute în Codul muncii.
Cu toate acestea, şi situaţia refuzului nejustificat al secretarului de a analiza proiectele de hotărâri ale consiliului local, pentru a se pronunţa cu privire la avizare sau neavizare, poate constitui un motiv de sancţionare disciplinară a acestuia din partea primarului, în vederea bunei funcţionări a activităţii consiliului local.
Mai mult, în caz contrar, s-ar putea favoriza indisciplina, haosul, facilitarea insubordonării şi a nerespectării îndeplinirii sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu, iar pe cale de consecinţă, proasta funcţionare a consiliului local.
Desigur, situaţia secretarului consiliului local, din punct de vedere al raporturilor de muncă, este aparte.
Astfel, organul administrativ care 1-a numit, potrivit dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 69/1991, respectiv prefectul, îl poate sancţiona cu măsura gravă a eliberării din funcţie.
în această situaţie, şi prefectul poate să-1 sancţioneze disciplinar conform Codului muncii pe secretarul consiliului local, potrivit principiului “Cine poate mai mult, poate şi mai puţin”.
Pe de altă parte, în virtutea raporturilor de subordonare, de serviciu (art. 44 şi 49 din Legea nr. 69/1991) şi de muncă (prevăzute de Codul muncii), i se conferă primarului atribuţii de sancţionare disciplinară, potrivit dispoziţiilor art. 100 pct. 1 lit. a., b, c, d şi e din Codul muncii, faţă de secretar, mai puţin în ceea ce priveşte sancţionarea gravă a eliberării din funcţie, pe care o poate aplica numai prefectul.
Potrivit art. 44 din Legea nr. 69/1991, primarul poate delega exercitarea unora din atribuţiile sale secretarului sau poate să-i încredinţeze şi alte sarcini în afara celor arătate în art. 49, conform alineatului ultim al acestui articol.
Deci, delegându-i unele atribuţii secretarului, primarul îl poate controla şi sancţiona disciplinar pentru neîndeplinirea lor sau a celor la care face referire ultimul alineat al articolului 49 din Legea nr. 69/1991.
Prin urmare, rezultă că secretarul consiliului local are statutul unei duble subordonări, respectiv faţă de prefect şi faţă de primar.
Tribunalul mai reţine că, potrivit art. 101 din Legea nr. 69/1991, prefectul poate ataca, pe calea contenciosului administrativ (Legea nr. 29/1990), numai actele administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene ori a municipiului Bucureşti.
Or, caracterul “intuitu personae” al sancţiunii disciplinare determină ca numai persoana sancţionată disciplinar să conteste măsura luată de organul de conducere împotriva sa.
Aşadar, prefectul nu poate contesta în justiţie actul administrativ prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară unui angajat (în speţă, secretarul consiliului local).
Numai secretarul sancţionat disciplinar are latitudinea, după dorinţa sa, de a contesta sau nu sancţiunea disciplinară aplicată potrivit prevederilor Codului muncii.
De asemenea, actul administrativ prin care se sancţionează disciplinar secretarul (sau alt angajat) face parte din categoria actelor administrative exceptate de a fi atacate pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 2 din Legea nr. 29/1990, întrucât materia este reglementată de Codul muncii, care este o lege specială.
Deci, în această situaţie, nici prefectul nu se poate prevala de dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 69/1991, de a ataca pe calea contenciosului administrativ, actul administrativ de sancţionare disciplinară a secretarului consiliului local (sau a altui angajat) sau să se subroge în drepturile secretarului (sau altui angajat) de a ataca actul prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară.
Aşa fiind, numai persoana sancţionată, respectiv secretara L.M., are latitudinea de a contesta sau nu sancţiunea disciplinară aplicată împotriva ei de primar, la Judecătoria S.A.I, potrivit dispoziţiilor art. 175 din Codul muncii, când va putea invoca şi nerespectarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 1/1970.
Aşa fiind, tribunalul va respinge acţiunea, ca inadmisibilă.
