În speţă, caracterul cert al creanţei, decurgând din aplicarea clauzei penale privind penalităţile de întârziere sau de achitare a contravalorii utilităţilor, este dat tocmai de stipularea acesteia în contract.
Potrivit art. 379 alin.3 Cod procedură civilă, „creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte ,chiar neautentificate,emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”
Prin urmare, simpla stipulare în contract a clauzei penale ,cumulat cu constatarea că obligaţia de plată nu a fost îndeplinită la scadenţă ,dă naştere unei creanţe certe în patrimoniul creditoarei ,inclusiv in privinţa penalităţilor de întârziere sau a plătii utilităţilor.
Sentinţa comercială nr. 731/F/20.09.2010 pronunaţată în dosarul nr. 1275/1259/2010
Creditoarea SC E SRL, a chemat în judecată pe debitoarea sa , SC C S.R.L. solicitând deschiderea procedurii insolvenţei asupra debitoarei. În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza raporturilor comerciale existente între părţi, au fost emise facturile anexate, a căror contravaloare nu a fost achitată de către debitoare, la data promovării cererii acumulându-se un debit restant pe care debitoarea refuză în mod nejustificat să îl achite, la care s-au calculat penalităţi pe zi de întârziere.
Debitoarea a formulat contestaţie – în condiţiile art. 33 alin.2 din Legea insolvenţei – împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei , a invocat netemeinicia cererii creditoarei întrucât debitoarea nu este in stare de insolventa iar neachitarea debitului se datorează compensării chiriei cu contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului închiriat de către locatar. Debitoarea a invocat in privinţa facturilor, pe de o parte compensarea, iar pe de alta parte, neînsuşirea unora dintre acestea.
Judecătorul sindic, analizând apărarea formulată împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Conform art.3 pct.1 lit. a din starea de insolvenţă este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul lasă să treacă mai mult de 30 de zile de la scadenţă şi nu plăteşte datoria faţă de unul sau mai mulţi creditori , de unde rezultă că obligaţia creditorilor se rezumă la existenţa creanţei şi la neplata ei în termen de 30 de zile de la scadenţă, revenind debitorului sarcina de a prezenta dovezi din care să rezulte că nu se află în stare de insolvenţă.
Părţile au încheiat contractul de închiriere nr. (…) cu valabilitate in perioada 01.09.2008 – 01.09.2018 în temeiul căruia creditoarea SC C S.R.L.,in schimbul folosirii spaţiului comercial avea obligaţia de a achita chiria in suma de 5000 Euro , in baza facturii emise si transmise de către proprietar , cu cel puţin 7 zile calendaristice înainte de data scadentei.
Judecătorul sindic a reţinut ca susţinerea potrivit căreia nesemnarea facturilor de către administratorul societăţii debitoare conduce la concluzia inexistenţei unei obligaţii în sarcina debitoarei, nu poate fi primită, având în vedere că potrivit art. 155 alin.6 din Legea nr. 571/2003 semnarea şi ştampilarea facturilor emise în baza raporturilor contractuale nu este obligatorie.
In privinţa compensării datoriilor s-a reţinut ca nu s-a dovedit , in condiţiile art. 1144- 1145 intervenirea unei compensaţii convenţionale, iar contractul de prestări servicii depus la dosar nu a fost însuşit prin semnătura si stampila de societatea proprietara a spaţiului si nici nu a fost dovedit acordul scris al locatorului SC E SRL pentru modificările aduse spaţiului, situaţie in care, actul juridic respectiv nu este opozabil proprietarului .
În speţă, caracterul cert al creanţei, decurgând din aplicarea clauzei penale privind penalităţile de întârziere sau de achitare a contravalorii utilităţilor, este dat tocmai de stipularea acesteia în contract.
Potrivit art. 379 alin.3 Cod procedură civilă, „creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte ,chiar neautentificate,emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”
Prin urmare, simpla stipulare în contract a clauzei penale ,cumulat cu constatarea că obligaţia de plată nu a fost îndeplinită la scadenţă ,dă naştere unei creanţe certe în patrimoniul creditoarei ,inclusiv in privinţa penalităţilor de întârziere sau a plătii utilităţilor.
Judecătorul sindic a reţinut că în această fază procesuală se verifică doar îndeplinirea cerinţelor certitudinii, lichidităţii şi exigibilităţii ,precum şi depăşirea valorii prag, cuantumul creanţei urmând a fi stabilit ulterior, cu ocazia definitivării tabelului obligaţiilor debitoarei.
Apreciind că debitoarea nu a făcut dovada, în condiţiile art. 1169 Cod procedură civilă, a susţinerilor sale, privind starea de solvabilitate – iar pe de alta parte ca societatea creditoare deţine împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă , reprezentând c/valoarea facturilor neachitate şi penalităţi de întârziere , într-un cuantum superior celui minim reglementat de Legea nr. 85/2006, dar şi că debitoarea contestatoare nu a răsturnat prezumţia de insolvenţă născută din neplata datoriilor în termen de 30 de zile de la scadenţă, a fost admisa cererea formulată de creditoare, cu consecinţa deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC C S.R.L.
