Din textele art. II şi art. IV ale Ordonanţei Guvernului nr. 38/2002 rezultă, cu certitudine, focalizarea dispoziţiilor tranzitorii pe momentul procedural al deschiderii procedurii în ceea ce priveşte aplicarea în timp a dispoziţiilor ordonanţei.
La pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic are în vedere că textul legal aplicabil este numai cel în vigoare în acel moment, art. 29 al Legii nr. 64/1995 modificat prin O. G. nr. 38/2002. în consecinţă, judecătorul-sindic va respinge cererea creditorului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în textul în vigoare al art. 29 alin. (1).
Este indiferent momentul înregistrării cererii de deschidere a procedurii întrucât normele tranzitorii ale O.G. nr. 38/2002 nu fac referire la acest moment procedural.
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 106 din 21 ianuarie 2003.
Prin sentinţa civilă nr. 2330 din 11 octombrie 2002
pronunţată de judecătorul-sindic al Tribunalului Bistriţa-Năsăud în dosar nr. 3627/2002 s-a respins cererea creditorului S.C. Comcereal S.A. Sălaj pentru deschiderea procedurii falimentului contra debitorului S.C. Corindon Impex S.R.L. Bistriţa.
Judecătorul-sindic a reţinut în esenţă că creditorul cere deschiderea procedurii pentru o creanţă comercială de 36.235.430 lei al cărei cuantum este inferior echivalentului în lei a 5.000 Euro prevăzut de art. 29 alin (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995, modificată prin O.G. nr. 38/2002, în vigoare de la data de 1 august 2002.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, creditorul, cerând modificarea ei în sensul admiterii cererii, pentru că cererea a fost înregistrată la tribunal la 17 iulie 2002, anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor O.G. nr. 38/2002.
Examinând recursul, curtea de apel constată că este nefondat.
Conform dispoziţiilor art. II din O.G. nr. 38/2002, care a modificat Legea nr. 64/1995, această ordonanţă a intrat în vigoare după 180 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial (2 februarie 2002) iar conform dispoziţiilor art. IV din aceeaşi ordonanţă: „procedurile deschise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe vor continua să fie administrate şi lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterioare modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 64/1995 prin prezenta ordonanţă.”
Rezultă, cu certitudine, din textele citate, focalizarea dispoziţiilor tranzitorii din O.G. nr. 38/2002 pe momentul procedural al deschiderii procedurii, în ce priveşte aplicarea în timp a dispoziţiilor ordonanţei.
La pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic are în vedere că textul legal aplicabil este numai cel în vigoare în acel moment, în speţă textul art. 29 modificat prin O.G. nr. 38/2002. în consecinţă, judecătorul-sindic trebuie să respingă cererea creditorului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de textul în vigoare al Legii nr. 64/1995 art. 29 alin. (1).
Este, prin urmare, indiferent momentul înregistrării cererii de deschidere a procedurii, întrucât normele tranzitorii ale O.G.
nr. 38/2002 nu fac nici o referire la acest moment procedural.
Dacă s-ar aplica, după data de 1 august 2002, pentru pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii, textul art. 29 nemodificat, ar fi, indiscutabil, o procedură deschisă în timpul când noua reglementare este în vigoare şi conform dispoziţiilor art. IV ale O.G. nr. 38/2002 procedura deschisă s-ar continua conform noii reglementări. Rezultatul ar fi o procedură hibridă, rezultată din aplicarea a două norme legale ce nu pot fi aplicate simultan, inacceptabilă într-un stat de drept. Creditorilor le rămân şi în această situaţie procedurile de drept comun de chemare în judecată sau, după caz, de silită, în situaţia în care creanţele lor nu ating cuantumul valoric prevăzut de art. 29 alin. (1) al Legii nr. 64/1995 modificată prin O.G. nr. 38/2002. Ceea ce nu se mai permite creditorilor este recurgerea la procedura insolvenţei pentru creanţe modice sau chiar derizorii.
(Judecător Ion Turcu)
Notă. în acelaşi sens, deciziile nr. 132 şi 133 din 28 ianuarie 2003.