Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii de insolventa împotriva unui debitor prezumat în poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: cuantumul şi temeiul creanţei; existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare. În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei, judecătorul-sindic va comunica cererea, în copie, debitorului. În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă. Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară. Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă, respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4213 din 20 septembrie 2012
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița – Secția a II a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr. 1488/120/2012, creditoarea D.G.F.P. Dâmbovița, a solicitat deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC S.E. SA.
în motivarea cererii, s-a arătat că societatea debitoare figurează în evidențele financiar fiscale cu un debit în sumă de 42.668.292 lei, reprezentând TVA, CAS, CASS, fond șomaj, impozit profit și majorări și că pentru executarea creanțelor bugetare datorate au fost emise somații și adrese de înființare a proprii asupra disponibilităților din conturile bancare ale debitoarei, nereușindu-se stingerea debitului.
Debitoare SC SE SA, a formulat contestație prin care a solicitat respingerea cererii de deschiderea procedurii de insolventa arătând că , creanța în cuantum de 42.668.292 lei nu este certă, lichidă și exigibilă, invocându-se că cel puțin suma de 27.308.456 lei, nu îndeplinește condițiile cerute de art. 3 pct. l din Legea nr. 85/2006.
S-a arăta că suma de 7.504.153 RON reprezentând debite CAS și CASS nu este certă, lichidă și exigibilă deoarece societatea beneficiază de eșalonări la plata în baza O.U.G. 40/2002 și potrivit sentinței nr. 44/16.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția de Contencios administrativ și fiscal.
S-a mai susținut că, până în prezent sentința nu a fost pusă în aplicare în mod corect de către D.G.F.P. Dâmbovița, motiv pentru care la momentul actual se află pe rolul Curții de Apel Ploiești soluționarea contestației formulată de societatea lor împotriva modului defectuos în care DGFP D-ța a înțeles să aplice o sentință judecătorească definitivă și irevocabilă.
în ceea ce privește suma de 4.665.431 lei care reprezintă majorări de întârziere aferente debitului de mai sus nici acesta nu este certă, lichidă și exigibilă deoarece nu s-a avut in vedere O.U.G. nr. 40/2000 și sentința Curții de Apel privind eșalonarea plăților .
Suma de 1.936.288 lei, din care 1.158.994 RON reprezintă debite suplimentare și majorări stabilite prin procesul-verbal nr. 486/2007 încheiat de inspectorii fiscali din cadrul DGFP D-ța , acte administrative in prezent contestate potrivit procedurii fiscale , contestații nesoluționate până in prezent.
Nici suma de 6.883.089 lei, din care 4.747.432 lei reprezintă majorări CAS și 2.135.657 lei reprezintă majorări impozit salarii, impozit profit, fond cercetare-dezvoltare, nu este certă lichidă și exigibilă deoarece societatea este îndreptățită să beneficieze de anularea acestor sume în baza Contractului de Privatizare nr. 15/12.0L1999 și a Acordurilor încheiate între Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și F.P.S.
Mai susține contestatoarea că este beneficiara unor înlesniri si eșalonări de plăți către bugetul de stat , dar care pana in prezent nu au fost aplicate sau respectate de către creditoare.
Prin sentința nr. 448 din data de 17 mai 2012, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, împotriva debitoarei SC S E SA, respingând contestația formulată de acesta din urmă.
în temeiul art. 33 alin. (6) din Legea privind procedura de insolvență a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei, numind administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență PM.
în temeiul art. 33 alin. (7) coroborat cu art. 61 din lege, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor, acționarilor/asociaților, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, prin Buletinul procedurilor de insolvență, precum și băncilor, pentru aplicarea art. 48 din lege.
Instanța de fond a apreciat în esență că se impune respingerea contestației debitorului si deschiderea procedurii , deoarece debitoarea nu a făcut dovada că a atacat toate titlurile de creanță sau deciziile de impunere emise, sau că executarea acestora a fost suspendată și chiar dacă a făcut dovada contestării unor decizii de impunere, debitele totale contestate se cifrează la 27.308.456 lei, pragul stabilit de este de 45.000 lei.
Astfel, cuantumul creanței depășește suma de 45.000 lei. Spre exemplificare, este de reținut titlul executoriu nr. 5557/8.12.2009 (fila 330 vol. I), care stabilește obligații fiscale de 224.613 lei, titlu care nu a făcut obiectul niciunui dosar din cele invocate de debitoare; creanța este certă întrucât existenta ei rezultă din actele depuse de creditoare; creanța este lichidă; creanța este exigibilă întrucât termenul la care trebuia efectuată plata a fost depășit cu peste 90 de zile.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs debitoarea SC SE SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In susținerea recursului , contestatoarea arata ca s-a apreciat greșit ca sunt întrunite condițiile deschiderii procedurii de insolvență , deoarece creanța invocata de creditoare nu este certa , lichida si exigibila , între societatea și DGFP Dâmbovița există o stare conflictuală generată de faptul că SC SE SA a atacat atât pe cale administrativă cât și judecătorească nerespectarea de către instituția fiscală a contractului de privatizare încheiat în anul 1999, contract în baza căruia ar fi trebuit șterse toate penalitățile și majorările de întârziere aferente datoriilor istorice anterioare privatizării, iar datoriile curente ar fi trebuit eșalonate pe o perioadă de 5 ani calculată începând cu data privatizării.
Se arată în continuare că tot pe fondul conflictual generat de disputele asupra contractului de privatizare, instituția fiscală a refuzat să respecte și Convențiile nr. 905RU/24.12.2003 și nr. ET/3914/9.06.2003 (anexa.1 la dosarul fondului), convenții în baza cărora societatea avea dreptul să beneficieze de înlesnirile acordate de statul român la plata datoriilor istorice anterioare privatizării, conform prevederilor O.U.G. nr. 40/2002, a Ordinului Ministrului Muncii și Solidarității Sociale nr. 216/08.05.2002 și a Ordinului Președintelui CNSAS nr. 132/07.05.2002.
Astfel, începând cu data de 15.11.2004, după aproape un an de la semnarea convențiilor, ANAF/DGFP Dâmbovița a dispus scoaterea societății din cele două convenții prin trei decizii diferite împotriva cărora a formulat acțiuni in justiție ce au făcut obiectul dosarelor nr. 2130/2005, 3134/2005 și 3135/2005 ale Curții de Apel Ploiești – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal și în toate cele 3 dosare societatea a obținut câștig de cauză (anexa 2 la dosarul fondului).
Prin sentința nr. 44/16.03.2009, dată în dosarul nr. 474/42/2008. Curtea de Apel Ploiești – Secția de Contencios administrativ și fiscal a admis contestația societății și a obligat DGFP Dâmbovița să facă repunerea SC SE SA în convenții conform expertizei efectuata in cauza.
Hotărârea dată de Curtea de Apel Ploiești a fost menținută și a devenit irevocabilă prin Decizia nr. l355/2010 a înaltei. Curți de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, dar creditoarea a refuzat și refuză să o execute.
In esență arata recurenta în cauza nu erau întrunite cerințele art. 31 alin. (1) raportate la cele ale art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii de insolvență.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă in acest sens.
Art. 3 pct. 6 din același act normative definește noțiunea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, ca fiind creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. Creditorii, inclusiv cei bugetari, vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăși suma prevăzută la pct. 12.
In cauza astfel cum rezulta din actele dosarului , nu s-a făcut dovada ca intimate creditoare deține împotriva recurentei contestatoare o creanță certă lichidă și exigibilă în cuantumul declarat.
Se reține ca între părți a existat si exista o stare conflictuala juridic pe fondul conflictual generat de disputele asupra contractului de privatizare si respectarea si a respectării Convențiile nr. 905RU/24.12.2003 și nr. ET/3914/09.06.2003 (anexa.1 la dosarul fondului), convenții în baza cărora societatea recurenta avea dreptul să beneficieze de înlesnirile acordate de statul român la plata datoriilor istorice anterioare privatizării, conform prevederilor O.U.G. nr. 40/2002, a Ordinului Ministrului Muncii și Solidarității Sociale nr. 216/08.05.2002 și a Ordinului Președintelui CNSAS nr. 132/7.05.2002.
Recurenta, SC SE SA a atacat atât pe cale administrativă cât și judecătorească nerespectarea de către instituția fiscală a contractului de privatizare încheiat în anul 1999, contract în baza căruia ar fi trebuit șterse toate penalitățile și majorările de întârziere aferente datoriilor istorice anterioare privatizării, iar datoriile curente ar fi trebuit eșalonate pe o perioadă de 5 ani calculată începând cu data privatizării.
Pe acest fond conflictual, arată recurenta ,între părți au existat si exista mai multe litigii , care face ca debitul, creanța invocata de intimata sa nu îndeplinească condițiile impuse de art. 31 din Legea nr. 85/2006 pentru a se putea pronunța o hotărâre de deschiderea procedurii de insolvență.
Astfel, prin sentința nr. 44/16.03.2009, dată în dosarul nr. 474/42/2008. Curtea de Apel Ploiești – Secția de Contencios administrativ și fiscal a admis contestația societății și a obligat DGFP Dâmbovița să facă repunerea SC SE SA în convenții conform expertizei efectuata in cauza .
Din raportul de expertiză efectuat, pe care s-a întemeiat soluția dată de Curtea de Apel Ploiești, rezultă că suma datorată de societate față de bugetul de stat este de 11.951.920 lei și nu de 22.503.048 lei cum greșit a fost stabilită de DGFP Dâmbovița. Din această datorie suma de 4.665.431 lei este amânată la plată în vederea reducerii cu 75%, iar suma de 7.503.581 lei este datorată cu plata în rate eșalonate pe o perioadă de 5 ani, astfel încât în anul 2012 datoria reală a societății nu avea cum să ajungă la nivelul de 42.668.292 lei cât s-a pretins prin cererea de deschidere a procedurii de insolvență.
Hotărârea dată de Curtea de Apel Ploiești a fost menținută și a devenit irevocabilă prin Decizia nr. l355/2010 a înaltei. Curți de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Se mai reține că între părți mai exista si alte litigii de natura fiscala, cele privind contestațiile împotriva deciziilor de impunere nr. 65/25.01.2011 și nr. 67/9.02.2011 emise de către DGFP Dâmbovița ce face obiectul dosarului nr. 589/42/2011 și se află pe rolul Curții de Apel Ploiești, unde instanța deja a dispus a se stabili prin expertiză contabilă cuantumul total al debitelor societății noastre față de bugetul de stat.
Față de faptul că în cauza nu se reține că s-a făcut dovada că se are de recuperat de la debitoare o creanță certa lichidă și exigibilă, Curtea în raport cu art. 312 alin. (3) C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 9 din același act normativ, a admis recursul debitoarei, a modificat în tot sentința și pe fond a admis contestația debitoarei si respins cererea de deschiderea procedurii de insolvență.
