Deschiderea procedurii generale a insolvenţei la cererea debitorului. Lipsa condiţiei privitoare la valoarea prag prevăzută în textul art.3 pct.12 din Legea nr. 85/2006. Societăţi comerciale


În condiţiile în care, debitoarea a depus actele şi documentele prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, invocând faptul că nu mai poate face faţă creanţei sale de 3468 lei pe care o are faţă de D.G.F.P. Hunedoara, în mod nejustificat judecătorul sindic a respins cererea acesteia pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva sa. Faptul că debitoarea are doar o creanţă de 3468 lei, sub valoarea prag de 45000 lei prevăzută de art. 3 pct.12 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui un impediment în cauză, condiţia valorii prag fiind prevăzută doar în legătură cu deschiderea procedurii insolvenţei la cererea creditorilor iar nu şi cu privire la cererea debitorului.

Secţia comercială – Decizia comercială nr. 928/09 septembrie 2011

Prin sentinţa comercială nr.650/F/2011 pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr.3557/97/2011 al Tribunalului Hunedoara s-a respins cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei formulată de debitoarea SC R.M. E. SRL Petroşani.

Pentru a pronunţa această sentinţă judecătorul sindic a reţinut că societatea debitoare nu are bunuri, nu are conturi deschise la bănci iar singurul creditor este DGFP Hunedoara cu o creanţă de 3468 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea SC R.M.E. SRL Petroşani solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii sale aşa cum a fost formulată, respectiv de deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

În motivarea recursului arată că a depus toate documentele contabile şi fiscale prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva sa întrucât nu mai este în măsură să facă faţă datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate se constată următoarele :

Aşa cum se observă, debitoarea a depus alăturat cererii sale pentru deschiderea procedurii insolvenţei actele prevăzute de art.28 alin.1 din legea nr.85/2006, invocând faptul că nu mai poate face faţă creanţei de 3468 lei pe care o are la DGFP Hunedoara.

În aceste condiţii, în care debitoarea a depus actele şi documentele prevăzute în textul legii menţionate, în mod nejustificat judecătorul sindic a respins cererea acesteia pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

Faptul că debitoarea are doar o creanţă de 3468 lei, sub pragul de 45.000 lei prevăzut de textul art.3 pct.12 din legea nr.85/2006 nu poate constitui un impediment în cauză, condiţia valorii prag fiind prevăzută doar în legătură cu deschiderea procedurii insolvenţei la cererea creditorilor iar nu şi cu privire la cererea debitorului.

Faţă de cele menţionate, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, a admis recursul de faţă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza judecătorului sindic în vederea deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei recurente.