Este pe deplin dovedit că neplata sumelor pretinse drept creanţă principală nu s-a datorat stării economice a recurentei, ci ca urmare a refuzului explicit de a achita sumele pretinse, refuz întemeiat pe excepţia de neexecutare a contractului. Este adevărat că judecătorul sindic poate să înlăture un refuz formal şi abuziv întemeiat pe excepţia de neexecutare a contractului după formularea cererii de deschidere a procedurii, dacă acesta s-ar fi făcut doar pentru a înlătura aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2006.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3892 din 5 noiembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 334/05.06.2013 a respins excepţiile invocate de debitor şi contestaţia acestuia. A admis cererea formulată de creditorul SC M.P.E. SRL pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC L. SRL şi în temeiul art. 33 alin. (4) din privind procedura insolvenţei, a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC L. SRL. În temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, a numit administrator judiciar provizoriu pe M.R.L. Iaşi SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie provizorie de 1.000 lei/lună. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorului şi Oficiului registrului comerţului, prin Buletinul Procedurilor de , în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006 şi a fixat termenele limită prevăzute de Legea nr. 85/2006. A dispus trimiterea notificărilor către toţi creditorii de către administratorul judiciar şi comunicarea sentinţei către Judecătoria Piatra Neamţ în a cărei jurisdicţie se află sediul debitorului declarat în şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturile.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 2.02.2010, între părţile în litigiu s-a încheiat contractul nr. 605 în baza căruia creditorul a livrat debitorului produse farmaceutice şi parafarmaceutice, iar pentru plata acestora creditorul a emis facturi fiscale care au fost acceptate în totalitate la plată de către debitor prin semnătură şi prin aplicarea ştampilei, căci pentru debitor contractul a fost semnat de numita T.A. La data de 1.01.2011, părţile încheie o anexă la contract care este semnată pentru debitor tot de numita T.A şi poartă ştampila debitorului. Contractul s-a derulat între părţi, dar pe parcursul executării, pentru o parte din produse creditorul a cerut să-i fie returnate ori au fost blocate la vânzare potrivit deciziei producătorului, în acest sens fiind corespondenţa dintre părţi existentă la dosar. Această corespondenţă dovedeşte şi faptul că susţinerile avocatului debitor consemnate în preambulul hotărârii, potrivit cărora debitorul nu a beneficiat de produsele livrate şi că facturile anexate cererii deduse judecăţii de creditor nu au fost emise în baza contractului nr. 605/02.02.2010, nu corespund adevărului. Acceptarea la plată a facturilor fiscale prin semnătură şi aplicarea ştampilei debitorului şi corespondenţa dintre părţi dovedesc faptul că acesta a fost de acord cu executarea contractului, că acesta a valorificat cea mai mare parte din medicamentele furnizate de creditor. Din decizia nr. 60/09.12.2009 şi extrasul REVISAL rezultă că, începând cu data de 10.12.2009, debitorul SC L. SRL a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 1/30.03.2009 al numitei T.A şi că nu există la dosarul cauzei nici măcar un început de dovadă scrisă prin care debitorul să fie reclamat furtul ştampilei. Având în vedere că debitorul a acceptat executarea contractului de vânzare-cumpărare, că acesta şi anexa sa nu poartă numai semnătura numitei T.A., ci şi ştampila debitorului a cărei sustragere nu a fost niciodată reclamată, a respins excepţia nulităţii absolute a înscrisurilor contestate ca nefiind fondată, probatoriul analizat în cele ce preced conducând la concluzia că debitorul a delegat-o pe numita T.A. ca să negocieze actele încheiate cu creditorul tocmai ca să preconstituie probe, care într-un eventual litigiu, cum este contestaţia debitorului, să susţină excepţia nulităţii absolute actelor încheiate cu creditorul. Că din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul M.V. rezultă că debitorul datorează creditorului SC M.E. SRL suma de 385.873,28 lei, reprezentând debit principal, precum şi suma de 527.687,76 lei cu titlu de penalităţi totale. Solicitându-se expertului de către instanţă să stabilească dacă în cuantumul creanţei invocate intră şi c/valoarea medicamentelor cu lipsuri calitative, precum şi cele pentru care debitorul a făcut protest, acesta a concluzionat că în cuantumul creanţei ce se pretinde intră şi c/valoarea unui medicament în valoare de 23,64 lei. Pentru medicamentele Centrum junior 30 CPR, Centrum Silver Luteină 30 CPR şi Sab Simplex Sup. 30 ml nu a putut stabili, iar medicamentele Centrum Luteină 30 CPR, Asperin Cardio, Ospexim 500 mg 12 CPR şi Ultraproct 10 supoz au fost restituite. Întrucât debitorul nu a pus la dispoziţia expertului contabil toate documentele solicitate, expertul a precizat că nu a putut face un calcul distinct pentru fiecare medicament în parte retras de la vânzare şi a precizat că contravaloarea facturilor ce fac obiectul unui contract de cesiune nu este inclusă în suma de 385.847,87 lei şi că într-o proporţie considerabilă creanţa creditorului SC M.P.E. SRL este certă, lichidă şi exigibilă şi depăşeşte cu foarte mult valoarea prag prevăzută la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006. În consecinţă, în temeiul art. 11 din Legea nr. 85/2006, a respins contestaţia debitorului şi a admis cererea creditorului, urmând ca ulterior, dacă părţile vor depune la dosar şi alte documente care să privească medicamentele de la poziţiile 1-2 şi 7 din tabelul întocmit de expert la stabilirea cuantumului creanţei administratorul judiciar, să deducă din creanţa invocată de creditor (preţ şi penalităţi) pe lângă suma de 23,64 lei şi valoarea medicamentelor pentru care expertul neavând documente nu a putut-o stabili.
Prin decizia nr. 3892/05.11.2013 s-a admis recursul, s-a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că s-a respins cererea de deschidere a procedurii ca nefondată. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Recurenta a fost înregistrată sub nr. J27/1464/2008 din 30.07.2008 în registrul comerţului, iar din informaţiile comunicate de Oficiul naţional al registrului comerţului rezultă că începând cu 26.07.2009 administrator al societăţii recurente a fost dl D.I. În perioada 7.05.2010 – 01.09.2011 între recurentă şi intimată au existat raporturi juridice contractuale, aşa cum rezultă din facturile invocate de creditor, în baza cărora intimata a livrat produse farmaceutice, iar recurenta achitând în parte produsele livrate de intimată. În cursul derulării raporturilor contractuale intimata a solicitat recurentei să retragă şi să returneze o parte din produsele livrate acesteia prin înştiinţările din 9.06.2010, 14.10.2010, 17.12.2010, 29.04.2011, 15.04.2011, 8.04.2011. În urma acestor retrageri de medicamente, recurenta a refuzat să achite suma de 385.873,28 lei, apreciind neîndeplinirea corectă a obligaţiilor la care s-a obligat intimata şi, aşa cum se reţine prin raportul de expertiză, refuzul plăţii a fost comunicat societăţii intimate. De asemenea, expertul reţine că nici intimata nu a făcut dovada întocmirii unor facturilor storno pentru medicamentele returnate de recurentă. Pe de altă parte, intimata invocă drept temei pentru obligaţiile reprezentând accesorii contractul nr. 605/02.02.2010 încheiat de intimată şi recurentă, iar în contract se arată că aceasta din urmă a fost reprezentată la încheierea contractului de numita dna T.A. Societatea recurentă era reprezentată statutar de administratorul D.I., iar în recurs, dna T.A., prezentă în instanţă, arată că semnătura de pe contractul invocat de intimat nu îi aparţine, recurenta invocând pe cale de excepţie, atât la fond, cât şi în recurs, nulitatea contractului. Aşa fiind, instanţa de recurs reţine caracterul litigios al raporturilor juridice dintre cele două părţi, respectiv caracterul incert al întinderii drepturilor şi obligaţiilor părţilor din pretinsul contract.
Din probele administrate, rezultă că neîndeplinirea obligaţiilor de plată de către recurentă la termenele prevăzute pentru facturile emise de intimată nu s-a datorat lipsei de lichidităţi ale societăţii debitoare, ci aspectele litigioase referitoare la executarea raporturilor contractuale dintre părţi. Potrivit art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor, prezumţia fiind relativă. Din înscrisul depus în dosarul cauzei la 7.11.2013 recurenta recunoaşte că a achiziţionat produse în valoare de 554.626,38 lei din care a achitat suma de 158.753, 10 lei, fiind rămasă de plată suma de 385.873,28 lei, sumă pretinsă de intimat cu titlu de debit principal prin cererea de deschidere a procedurii. Aşadar, este recunoscută de debitoare, anterior dispunerii efectuării expertizei de către judecătorul sindic, cuantumul valorii mărfurilor livrate de intimată şi refuzate la plată de către recurentă, expertiza dispusă sub acest aspect neavând utilitate în cauză. Potrivit art. 31 alin. (l) din Legea nr. 85/2006, orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii, împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă. Creditorul este îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii dacă are o creanţă mai mare de 45.000 lei, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile (art. 3 pct. 6 şi 12). În ceea ce priveşte certitudinea creanţei, chiar dacă recurenta recunoaşte cuantumul produselor livrate, având în vedere returnările de produse solicitate de reclamantă şi pretinsele pierderi pe care aceste returnări de produse şi lipsurile calitative ale produselor supuse returnării şi deja vândute i le-ar fi cauzat, ca urmare a modului în care şi-a executat propriile obligaţii contractuale, precum şi lipsa dovezii deducerii din preţul facturat a produselor returnate sunt de natură a califica drept incertă creanţa pretinsă. În ceea ce priveşte penalitatea pretinsă în temeiul contractului nr. 605/2010, faţă de contestarea validităţii contractului, de împrejurarea că acest contract nu a fost semnat de reprezentantul statutar al societăţii recurente, iar persoana care se pretinde că ar fi semnat contractul, în instanţa de recurs nu recunoaşte că ar fi semnat acest contract, creanţa reprezentând penalităţile care reprezintă peste 130% din valoarea debitului principal, sunt de asemenea incerte. Aşadar, creditorul nu face dovada unor creanţe certe care să-l îndreptăţească să solicite deschiderea procedurii, intimata având deschisă calea dreptului comun pentru valorificarea drepturilor rezultând din raporturile contractuale pretinse. Este adevărat că judecătorul sindic, în procedura de deschidere a procedurii, a procedat în determinarea certitudinii creanţei, or o astfel de judecată trebuie să urmeze calea dreptului comun, în procedura insolvenţei creditorul fiind obligat să dovedească certitudinea creanţei şi nu să solicite o judecată pe fondul dreptului, aceasta putându-se realiza, eventual, faţă de exigenţele dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, doar în situaţia în care, după deschiderea procedurii, se solicită înscrierea unei creanţe a cărei certitudine nu este recunoscută de părţi.
Pe de altă parte, pentru a solicita deschiderea procedurii debitorul trebuie să fie în stare de insolvenţă, efectivă sau prezumată. În cauză, creditorul invocă starea de insolvenţă prezumată din faptul neachitării preţului produselor livrate cu mai mult de 90 de zile de la scadenţă. Este pe deplin dovedit că neplata sumelor pretinse drept creanţă principală nu s-a datorat stării economice a recurentei, ci ca urmare a refuzului explicit de a achita sumele pretinse, refuz întemeiat pe excepţia de neexecutare a contractului. Este adevărat că judecătorul sindic poate să înlăture un refuz formal şi abuziv întemeiat pe excepţia de neexecutare a contractului după formularea cererii de deschidere a procedurii, dacă acesta s-ar fi făcut doar pentru a înlătura aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2006. În cauză, însă, refuzul a fost făcut explicit anterior formulării cererii de deschidere a procedurii, creditorul cunoscând acest refuz atât de la recurentă, aşa cum reţine expertul contabil, dar şi din sentinţa civilă nr. 267/06.12.2011 când, tot în temeiul refuzului justificat de excepţia de neexecutare a contractului, instanţa a respins cererea aceleiaşi intimate formulată tot într-o procedură specială (ordonanţă de plată), instanţa de judecată recomandând creditoarei, prin considerentele sentinţei menţionate, să-şi valorifice pretenţiile pe calea dreptului comun. În pofida acestei recomandări, creditorul a optat tot pentru o procedură specială, procedura insolvenţei, procedură în care prezumţia relativă de insolvenţă instituită de lege, fiind înlăturată prin excepţia de neexecutare a contractului.
Evident că, în condiţiile în care, după soluţionarea litigiului în procedura de drept comun şi stabilirea cu certitudine a creanţei intimatei, debitorul nu îşi execută obligaţia şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de Legea nr. 85/2006, intimata poate solicita deschiderea procedurii insolvenţei.
(Judecător Vasilică Pintea)
