Deschiderea procedurii insolvenţei. Condiţiile de admisibilitate. Consecinţa respingerii contestaţiei debitoarei


Potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, republicată, starea de se prezumă ca fiind vădită când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă nu a plătit datoria sau este iminentă, când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti datoriile exigibile, la scadenţă, cu fondurile băneşti disponibile.
Conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, republicată, în termen de 10 zile de la primirea copiei cererii de deschidere a procedurii, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă.
Prin urmare, debitorul, prin demersurile sale, poate să răstoarne prezumţia relativă de insolvenţă. Din moment ce s-a respins contestaţia, în condiţiile în care există la dosar şi un angajament de plată asumat de debitoare, neonorat, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru deschiderea procedurii insolvenţei.

Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 59 din 21 ianuarie 2011

Prin sentința nr. 2179/21.06.2010, judecătorul sindic desemnat în dosarul tribunalului Harghita, a admis excepția invocată de creditoarea P.P.F. K.F.T., referitoare la tardivitatea contestației formulate de debitoarea SC S.L.R. SRL împotriva stării de insolvență și în consecință, a respins ca inadmisibilă contestația, respingând și cererea formulată de creditoare, având ca obiect declanșarea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Judecătorul sindic a reținut că prin cererea înregistrată la 3 iunie 2009, creditoarea P.P.F. K.F.T. – Ungaria, cu sediul procesual ales în România, a solicitat deschiderea procedurii prevăzută de față de debitoarea SC S.L.R. SRL Gheorgheni, pentru o datorie de 45.549,21 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale și dobândă legală.

Prin sentința nr. 2618/24.11.2009, s-a admis contestația debitoarei și s-a respins cererea creditoarei, iar în urma soluționării recursului, prin decizia nr. 477/R/30. 03.2010 Curtea de Apel Târgu Mureș a casat cu trimitere spre rejudecare sentința nr. 2618/2009, deoarece judecătorul sindic nu a analizat excepția tardivității contestației împotriva stării de insolvență.

în rejudecare, judecătorul sindic a examinat contestația debitoarei și a apreciat că formularea orală nu este suficientă iar depunerea contestației la termenul din 4 septembrie 2010, față de data la care debitoarea a fost înștiințată și anume 12 iunie 2009, s-a considerat că este peste termenul până la care se putea formula contestație și anume 23 iunie 2010.

Judecătorul sindic a analizat însă condițiile cumulative prevăzute de Legea insolvenței pentru a se putea deschide procedura și, în cazul dedus judecății a ajuns la concluzia că suma solicitată nu este o creanță certă, deoarece, chiar în condițiile semnării unui angajament de plată la data de 11 februarie 2009, motivele invocate de debitoare pun sub semnul întrebării caracterul cert al creanței pretinse și numai în urma promovării unei acțiuni de drept comun se poate aprecia valoarea juridică a angajamentului de plată raportat la argumentele invocate privind refuzul de plată și necesitatea administrării unor probe în condiții de contradictorialitate.

Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de creditoarea P.P.F. K.F.T., care a solicitat modificarea în sensul deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea SC S.L.R. SRL, motivând că, potrivit literaturii de specialitate, certitudinea creanței există nu numai când este constată printr-un titlu executoriu, sau efect de comerț, ci și când se constată printr-un înscris sub semnătură privată.

Recurenta a invocat și existența angajamentului de plată iar o eventuală excepție de neexecutare nu poate să combată caracterul cert, simpla afirmare a executării necorespunzătoare a obligațiilor neputând răsturna certitudinea creanței.

S-a mai precizat că judecătorul sindic nu a luat în considerare că nerespectarea termenului de 10 zile pentru formularea contestației, stinge toate posibilitățile debitoarei de a pune în valoare drepturile neexercitate în termenul legal, drepturi ce ar fi implicat șansa de a răsturna prezumția de insolvență.

Recurenta a precizat și că, judecătorul sindic trebuia să verifice condițiile de admisibilitate ale cererii creditoarei strict în baza titlurilor constatatoare iar în lipsa unei contestații, trebuia să aplice prezumția de insolvență și să deschidă procedura.

Debitoarea intimată a formulat Note de ședință, subliniind că și în situația în care debitorul nu formulează contestație, judecătorul sindic este obligat să verifice îndeplinirea condițiilor legale de admisibilitate ale acțiunii introductive, prin urmare, în speță, judecătorul sindic în mod legal a procedat la verificarea stării de insolvență și a concluzionat că debitoarea nu se află în stare de incapacitate de plată.

în ceea ce privește creanța pretinsă de creditoare, intimata a precizat că certitudinea creanței este îndoielnică, având în vedere raporturile comerciale între părți, fiind necesară clarificarea în cadrul promovării unei acțiuni de drept comun.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041 C.proc.civ., instanța constată că recursul este fondat.

Judecătorul sindic în mod corect a constatat că debitoarea a formulat contestație împotriva stării de insolvență peste termenul legal, de altfel, acest aspect nu a fost contestat nici de debitoare.

în ceea ce privește condițiile de admisibilitate ce se cer a fi îndeplinite pentru a se dispune deschiderea procedurii insolvenței, judecătorul sindic a făcut o greșită interpretare și apreciere a caracterului cert al creanței în raport de actele aflate la dosar și de împrejurarea că, din moment ce s-a formulat tardiv contestația, trebuia să se raporteze la actele depuse de creditoare la dosar.

Creditoarea recurentă invocă în susținerea creanței sale de 45.549,21 lei, cuantum care respectă condiția valorii prag, o serie de facturi fiscale cu privire la care, potrivit actului de la fila 15 dosar fond, intitulat „angajament de plată”, debitoarea se angajează să achite suma datorată potrivit facturilor indicate în respectivul act, facturi ale căror numere coincid cu cele din cererea de chemare în judecată, cel mai târziu până la data de 11 aprilie 2009.

Mai mult, în acel angajament de plată se consemnează că debitoarea ia cunoștință de faptul că orice întârziere de plată a debitului îndreptățește societatea creditoare să depună cerere de deschidere a procedurii insolvenței.

Prin urmare, cel puțin la data de 11 februarie 2009, debitoarea nu numai că nu a contestat faptul că datorează respectiva sumă, dar s-a și angajat să le plătească până în 11 aprilie 2009 și câtă vreme nu a făcut dovada plății, creditoarea este îndreptățită să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței, dovedind împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă. Sub aspectul prezumției de insolvență, în condițiile formulării unei contestații tardive, debitoarea nu mai era în măsură să răstoarne această prezumție.

Pentru considerentele arătate, văzând prevederile art. 8 din Legea nr. 85/2006 republicată coroborat cu prevederile art. 312 alin. (2) C.proc.civ., instanța va admite recursul, va modifica hotărârea judecătorului sindic în parte, în sensul că va admite cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei, trimițând cauza judecătorului sindic pentru a dispune în consecință.

Va menține dispoziția prin care s-a soluționat excepția tardivității contestației debitoarei.