Deschiderea procedurii insolvenţei. Creanţă certă. Refuz de plată. Faliment


– Legea nr.85/2006

Stabilirea sumelor datorate de catre intimata-debitoare prin însusi contractul de vânzare-cumparare si anexele sale, semnate de ambele parti, este de natura sa probeze caracterul cert al creantei – indiferent de emiterea sau nu a facturilor. Iar aprecierea caracterului justificat sau nu al refuzului de plata manifestat de catre intimata este lipsit de orice relevanta, atât timp cât nu a preluat dispozitiile cuprinse în art. 24 alin. 2 din Legea nr. 64/1995, în forma existenta la data primei publicari a acelei legi.

DECIZIA COMERCIALA NR.464 R din 18.03.2010

Prin sentinta comerciala nr. 4413/07.10.2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala a admis contestatia debitoarei si a respins cererea creditoarei, ca neîntemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, judecatorul-sindic a retinut ca între parti s-au derulat relatii comerciale, reglementate de contractul de vânzare-cumparare nr. 2111/08.06.2005, în baza caruia debitoarea a achizitionat produse în valoare totala de 26.914,57 euro, achitând doar sumele de 7.286 euro, reprezentând avans, primele doua rate, fiecare în valoare de 3.258 euro si rata a treia partial, respectiv suma de 308,31 euro.

În continuare, prima instanta a apreciat ca în speta nu s-au probat caracterul cert, exigibil si nici întinderea creantei.

Astfel, a constatat ca nu a fost dovedita certitudinea creantei, în raport de facturile care fie nu au fost emise de catre creditoare, fie au fost emise ulterior datei introducerii cererii introductive si care nu atesta ca societatea creditoare ar fi livrat debitoarei bunurile stipulate în anexele la contract. De asemenea, judecatorul-sindic a considerat ca refuzul debitoarei la plata ar putea fi justificat, atât timp cât contractul partilor este unul sinalagmatic, în care obligatiile uneia dintre parti îsi au izvorul în executarea conventiei de catre cocontractantul sau. În acest context, a apreciat ca refuzul justificat sau nejustificat de a plati poate fi dezlegat numai pe calea unei judecati a fondului pe calea dreptului comun, dar nu în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.

În alta ordine de idei, prima instanta a luat act de faptul ca, potrivit clauzelor înscrise la art. 2 si 5 din contract, dreptul de proprietate urma a se transmite catre cumparator numai dupa plata integrala a pretului, iar neachitarea unei rate la termenul stabilit da dreptul vânzatoarei sa ridice bunurile neconditionat si fara nici o formalitate; astfel, a constatat ca debitoarea a fost de acord ca societatea creditoare sa-si ridice bunurile.

În considerarea acestor argumente, judecatorul-sindic a admis contestatia debitoarei si a respins cererea creditoarei, ca neîntemeiata.

Împotriva acestei sentinte, S.C. B S.R.L. a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul respingerii contestatiei, admiterii cererii si deschiderii procedurii insolventei împotriva debitoarei S.C. A S.R.L.

În motivare, recurenta a aratat ca certitudinea creantei sale rezulta din contractul de vânzare-cumparare nr. 2111/08.06.2005 încheiat cu debitoarea, lichiditatea ei este dovedita prin acelasi contract, de vreme ce este stabilita câtimea sa, iar exigibilitatea deriva din depasirea termenului de plata agreat contractual. Pe de alta parte, recurenta a precizat ca a livrat debitoarei bunurile stabilite prin contract, iar aceasta împrejurare este sustinuta de însasi atitudinea intimatei care a fost de acord cu ridicarea acestora – ceea ce implica livrarea lor anterioara.

Analizând actele dosarului, Curtea a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 31 alin. 1, coroborat cu art. 3 pct. 6 si 12 din Legea nr. 85/2006, orice creditor care o creanta certa, lichida si exigibila, de mai mult de 30 de zile, care depaseste valoarea prag stabilita de lege (30.000 lei, potrivit modificarilor aduse prin Legea nr. 277/2009), poate sa solicite deschiderea procedurii colective împotriva unui debitor prezumat în insolventa, adresând tribunalului competent o cerere introductiva, în care urmeaza sa precizeze cuantumul si temeiul creantei, existenta unei garantii reale, constituite de catre debitor sau instituite potrivit legii, existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului si declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea în care întelege sa participe la reorganizare.

În speta, creanta de care se prevaleaza recurenta îndeplineste cerintele legii.

Potrivit art. 379 alin. 3 C.proc.civ., „Creanta certa este aceea a carei existenta rezulta din însusi actul de creanta sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.”

În baza contractului de vânzare-cumparare nr. 2111/08.06.2005, recurenta s-a obligat sa vânda intimatei o serie de utilaje, care urmau sa fie folosite în activitatea curenta a celei din urma, în schimbul unui pret de 36.914,57 euro, cu T.V.A. inclus.

De asemenea, în art. 4 al contractului, partile au stipulat ca întârzierile la plata sa fie sanctionate cu o penalitate de 0,15% pe zi, calculata asupra sumei restante.

În anexa 1 a contractului, au fost enumerate bunurile, iar în anexa 2, partile au stabilit modalitatea de plata a pretului – acesta urmând a fi achitat în noua rate egale, lunare, esalonate în perioada 26.09.2005 – 26.05.2006, la care se adauga un avans de 7.286 euro, scadent la data de 10.06.2005.

Recurenta a recunoscut ca intimata a platit avansul, primele doua rate si, partial, rata a treia.

Or, însasi stabilirea sumelor datorate de intimata, în calitate de cumparatoare, prin chiar contractul de vânzare-cumparare si anexele sale, semnate de ambele parti, este de natura a proba caracterul cert al creantei – indiferent de emiterea sau nu a facturilor – si, în considerarea termenelor de plata agreate în anexa 2, cerinta exigibilitatii creantei este îndeplinita, la rândul sau.

Iar caracterul lichid al creantei este neîndoielnic si necontestat.

Pe de alta parte, potrivit art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, neplata datoriilor în termen de 30 de zile de la scadenta prezuma starea de insolventa a intimatei, iar o atare prezumtie nu a fost rasturnata.

Aprecierea caracterului justificat sau nu al refuzului de plata manifestat de catre intimata, evocat de judecatorul-sindic, este lipsit de orice relevanta, atât timp cât Legea nr. 85/2006 nu a preluat dispozitiile cuprinse în art. 24 alin. 2 din Legea nr. 64/1995, în forma existenta la data primei publicari a acelei legi.

Totodata, referirile la clauzele cuprinse în art. 2 si 5 din contract nu probeaza o lipsa de certitudine a creantei de care recurenta întelege sa se prevaleze.

Astfel, este real ca potrivit acestor clauze, dreptul de proprietate urma a se transmite catre cumparatoare numai dupa plata integrala a pretului, iar neachitarea unei rate la termenul stabilit conferea dreptul vânzatoarei sa ridice bunurile neconditionat si fara nici o formalitate.

Cu toate acestea, din chiar atitudinea intimatei, care a fost de acord ca societatea recurenta sa-si ridice bunurile, rezulta ca cea din urma îi livrase anterior aceste utilaje. Mai mult decât atât, continutul explicit al art. 5 din contract denota dreptul, dar nu si obligatia recurentei de a-si ridica utilajele; asa fiind, aceasta este îndreptatita sa pretinda intimatei pretul pe care cea din urma s-a obligat sa-l achite si este, de asemenea, îndreptatita sa nu se prevaleze de facultatea conferita de art. 5 din contract.

Prin urmare, Curtea a apreciat ca sunt îndeplinite cerintele prevazute de art. 31 alin. 1, coroborat cu art. 3 pct. 1, 6 si 12 din Legea nr. 85/2006, iar intimata nu a rasturnat prezumtia de insolventa, asa încât a apreciat ca recursul este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1-3, rap. la art. 3041 C.proc.civ., l-a admis si a modificat în tot sentinta recurata, în sensul ca, în temeiul art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, a respins contestatia debitoarei, ca neîntemeiata, a admis cererea creditoarei si a deschis procedura generala a insolventei împotriva debitoarei S.C. A S.R.L., dosarul fiind restituit primei instante, pentru luarea primelor masuri.

În acest context, Curtea a subliniat ca întinderea creantei urma sa fie stabilita, cu caracter definitiv, doar cu ocazia întocmirii tabelului definitiv, în urma analizei pe care o va efectua administratorul judiciar, în acest stadiu instanta de recurs constatând doar ca recurenta detine împotriva intimatei o creanta al carei cuantum depaseste valoarea prag prevazuta de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.