Deschiderea procedurii insolvenţei. Creanţă litigioasă.
Art. 31 alin.1) şi art.3 pct.6 din Legea nr. 852006 privind procedura insolvenţei
Prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile;
Prin definiţia dată de lege creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se determină condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acea creanţă deţinută de creditor în baza căruia se poate solicita deschiderea procedurii. Existenţa creanţei trebuie să fie neîndoielnică, iar asupra ei nu trebuie să existe vreun litigiu
decizia nr.1435 din data de 27 octombrie 2009
Prin cererea înregistrată la nr. 11201142009 pe rolul Tribunalului Buzău, creditoarea SC I V SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC C SRL în scopul recuperării unei creanţe în sumă totală de 12.682,49 lei.
Din cuprinsul cererii depuse pe formular a rezultat că pretinsa creanţa este negarantată, iar data scadenţei pentru aceasta a fost la data de 14.12.2008.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar factura nr. 393 din 14.11.2008, calculul dobânzilor şi contractul de prestări servicii.
În termen legal, debitoarea a formulat contestaţie prin care a solicitat respingerea cererii, arătând în principal că pretinsa creanţă nu este certă întrucât prin contractul încheiat cu creditoarea, în calitate de prestator, aceasta s-a obligat la realizarea unor lucrări de construcţii, iar imediat după predarea lucrării, în termenul de garanţie, au apărut fisuri. S-a arătat că neachitarea sumei pretinse nu se datorează unei stări de , ci unui raport litigios pe care înţelege să îl soluţioneze pe cale separată, nu se află în stare de insolvenţă, desfăşoară activităţi comerciale, face plăţi şi încasări curente. In dovedirea cereri s-au depus extrase de conturi bancare, acte contabile.
Creditoarea a formulat întâmpinare la contestaţia debitoarei, arătând că este de necontestat caracterul cert al creanţei, neexistând un raport litigios. Din contractul de prestări servicii în construcţii reiese că asigură garanţie timp de un an pentru eventualele exfolieri ale serviciilor executate şi nu răspunde pentru fisurile, defecţiunile sau neregulile care se dovedesc a fi din cauza calităţii necorespunzătoare a betonului sau de altă natură. Cu privire la susţinerea debitoarei că nu s-ar afla în stare de insolvenţă, aceasta este irelevantă, debitoarea efectuând plăţi preferenţiale, doar către creditori curenţi.
Prin sentinţa nr. 773 din data de 26 iunie 2009 Tribunalul Buzău a admis contestaţia formulată de debitoare şi a respins cererea creditoarei privind deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC C SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut natura litigioasă a relaţiilor dintre părţi, creanţa pretinsă nefiind certă. Astfel, s-a reţinut că prin contractul de prestări servicii în construcţii, creditoarea în calitate de prestator s-a obligat să execute pentru debitoare, în calitate de beneficiar, lucrări de pardoseli industriale, executantul oferind garanţie de un an de zile pentru eventualele exfolieri. După efectuarea lucrării aceasta a prezentat vicii, situaţie de fapt ce nu poate fi verificată decât prin probatorii administrate într-o acţiune soluţionată pe calea dreptului comun, un început de dovadă în acest sens fiind devizul pe categorii de lucrări (fila 27 dosar) din care s-a reţinut că s-au realizat lucrări de refacere a pardoselii.
Pe de altă parte, tribunalul a reţinut că debitoarea nu se află în stare de insolvenţă, din extrasele de cont depuse la dosar rezultând că aceasta desfăşoară activitate comercială, efectuând plăţi şi încasări curente, făcând astfel dovada că deţine suficiente fonduri băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând că din contractul de prestări servicii, depus la dosar, încheiat între părţi, reiese faptul asigură garanţie timp de 1 an de zile pentru eventualele exfolieri dar nu răspunde pentru fisurile, defecţiunile sau neregulile care se dovedesc a fi cauza calităţii necorespunzătoare a betonului sau de altă natură.
De asemenea, s-a susţinut că debitoarea a recunoscut cuantumul facturii emise de creditoare, factura nr. 39314.11.2008 în sumă de 22.383,90 lei, achitând în data de 17.12.2008 suma de 10.000 lei, rămânând de plată 12.382,90 lei.
A mai aratat recurenta că societatea debitoare nu a făcut dovada înştiinţării administratorului creditoarei despre eventualele vicii de execuţie ale lucrărilor efectuate şi, mai mult decât atât, a anexat un deviz pe categorii de lucrări în ceea ce priveşte remedierea anumitor fisuri, însă nu a precizat data efectuării remedierilor şi nici asupra căror lucrări de execuţie s-au efectuat remedieri – nerezultând faptul că remedierile au fost efectuate la lucrările executate de creditoare.
Precizând că nu există raport litigios între cele 2 societăţi, recurenta a arătat că debitoarea se foloseşte de clauza contractuală pentru a induce în eroare instanţa de fond, pentru a întârzia cât mai mult plăţile, creanţa pretinsă fiind certă, lichidă şi exigibilă asupra averii debitoarei.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum şi sub toate aspectele potrivit art.3041 Cod pr.civilă, Curtea a reţinut că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează
Pentru a putea fi deschisă procedura insolvenţei legea instituie trei condiţii cumulative respectiv cuantumul creanţei să depăşească valoarea prag; creanţa creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii să fie certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar debitorul să se afle în insolvenţă vădită.
Insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori, care au pretins plata unor creanţe certe lichide şi exigibile.
Debitorul din prezenta cauză a contestat atât certitudinea creanţei creditorului-reclamant cât şi starea de insolvenţă, dovedind că se află în litigiu cu privire la creanţa invocată pentru deschiderea procedurii, dar şi faptul că dispune de lichidităţi pentru plata datoriilor exigibile.
Prin definiţia dată de lege creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se determină condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acea creanţă deţinută de creditor în baza căruia se poate solicita deschiderea procedurii.
Certitudinea creanţei există atunci când este constatată printr-un titlu executoriu sau prin alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Existenţa creanţei trebuie să fie neîndoielnică, iar asupra ei nu trebuie să existe vreun litigiu.
Judecătorul-sindic nu se poate transforma în instanţă de drept comun ca să administreze probe din care să rezulte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei.Atunci când creanţa este contestată, iar debitorul nu se află în stare de insolvenţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se deschide procedura insolvenţei.
Din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta-creditoare a chemat-o în judecată pe debitoare, solicitând emiterea ordonanţei de plată pentru aceeaşi creanţă, litigiul aflându-se pe rolul Judecătoriei Buzău.
Prin urmare, în mod corect, judecătorul-sindic a admis contestaţia debitorului şi a respins cererea privind deschiderea procedurii insolvenţei formulată de creditorul-recurent, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii.
