Potrivit art. 3 din privind procedura insolvenţei, pct. 6, creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei este creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile. Cât timp creditorul a acceptat eşalonarea debitului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, cu scadenţa ratelor de eşalonare stabilită ulterior formulării cererii de chemare în judecată, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 85/2006, creanţa invocată de creditor nefiind exigibilă.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2067 din 10 aprilie 2012
Creditoarea SC S. & Co L. SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC R. SRL.
în motivarea cererii creditoarea a arătat că SC R. SRL îi datorează suma de 113.088,48 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale – rate de leasing scadente și neachitate, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,3 %/zi, conform capitolului 5, art. 21 din contractele de leasing financiar nr. 142/07/2007 și 149/08/2008, calculate până la data introducerii cererii.
în conformitate cu prevederile contractului de leasing debitoarea, în calitate de utilizator, avea obligația de a achita ratele de leasing în cuantumul și la termenele convenite prin contract, obligație care nu a mai fost respectată de debitoare până la data cererii de chemare în judecată.
în drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Prin sentința nr.232 pronunțată la data de 6 martie 2012 Tribunalul Dâmbovița a admis cererea privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, în temeiul art. 33 alin. 6, raportat la art. 1 din Legea nr. 85/2006 și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea SC R. SRL, invocând că nu se afla în stare de insolvența, dovada în acest sens fiind faptul că a procedat la o înțelegere cu creditoarea.
Astfel, prin adresa nr. 64/27.02.2012 debitoarea a solicitat o eșalonare a debitului de 107236,63 lei, însă, din lipsa personalului cu atribuții contabile, nu s-a ajuns la o finalizare legala.
Recurenta a precizat că a reluat aceasta inițiativa prin adresa nr. 97/12.03.2012 si a ajuns la o înțelegere cu creditoarea (adresa nr. 31/13.03.2012) privind eșalonarea săptămânală a debitului.
Curtea a constatat că recursul este fondat, reținând că insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, insolvența fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor ; prezumția este relativă (art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006).
Potrivit art. 3 din Legea nr. 85/2006, pct. 6, creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.
Cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 45.000 lei (art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006).
Curtea a constatat, din înscrisurile depuse la instanța de recurs, că prin adresa nr. 31/13.03.2012 creditoarea a comunicat debitoarei, ca răspuns la adresa acesteia nr. 97 din 12.03.2012, că este de acord cu reeșalonarea la plată pentru suma pe care o datorează, iar între creditoare și debitoare s-a încheiat procesul-verbal de eșalonare a datoriilor nr. 135 din data de 2.04.2012, prin care s-a convenit eșalonarea datoriilor, conform unui grafic, până la data de 2.06.2012.
Față de împrejurarea că s-a acceptat de către creditoarea SC S. & Co L. SA eșalonarea debitului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 3 din Legea nr. 85/2006, creanța invocată de creditoare nemaifiind exigibilă, scadența ratelor de eșalonare fiind stabilită până la data de 2.06.2012.
în consecință, Curtea a admis recursul în temeiul dispozițiilor art. 3041 și art. 312 alin. (1), (2) și (3) C.proc.civ., a modificat în tot sentința și a respins cererea formulată de creditoare ca neîntemeiată.
