Modificarea cuantumului acesteia anterior soluţionării cererii introductive
Potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 85/2006, orice creditor ce deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă situată la cel puţin nivelul minim prag prevăzut de lege, poate să solicite deschiderea procedurii insolvenţei unui debitor prezumat în datorită neplăţii creanţei pentru o perioadă mai mare de 30 de zile. Nivelul creanţei minime pentru care se poate solicita deschiderea procedurii, prevăzut la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, este cel prevăzut de lege la momentul depunerii cererii introductive, modificările ulterioare ale nivelului creanţei neafectând cerinţele prevăzute necesare deschiderii procedurii, deoarece starea de insolvenţă a debitoarei se raportează la perioada anterioară depunerii cererii introductive.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 423 din 12 septembrie 2013
Prin sentinţa nr. 129/28.01.2013, Tribunalul Satu Mare a respins cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. S.M., cu sediul în S.M., P.R., nr. 3-5, jud. S.M., împotriva SC C. SRL, cu sediul în S.M., str. G.B. nr. 9, jud. S.M., pentru deschiderea procedurii insolvenţei, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul-sindic, analizând actele de la dosar, a reţinut că creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC C. SRL, întrucât aceasta are un debit de 21.770 lei, reprezentând creanţe fiscale individualizate conform anexei. În primul ciclu procesual, instanţa de fond a respins cererea creditoarei, întrucât nu erau depuse acte doveditoare. În al doilea ciclu procesual, s-a admis cererea creditoarei, însă sentinţa instanţei de fond a fost din nou casată, nefiind depuse acte doveditoare privind solvabilitatea debitoarei şi n-au fost comunicate nici actele doveditoare ale cererii către debitoare.
Instanţa a apreciat că cererea creditoarei nu este întemeiată, nefiind îndeplinite prevederile art. 31 pct. 1 lit. a) pct. 6, 11, 12, 31 din Legea nr. 85/2006. Creditoarea a invocat în principal o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de 21.770 lei, respectiv îndeplinirea pragului de 10.000 lei, însă debitoarea face dovada cu mai multe chitanţe că s-au plătit anumite sume la D.G.F.P. S.M. În consecinţă, dovedeşte că debitoarea are capacitate şi este de acord cu plata, chiar în rate, a debitului. În consecinţă, debitul nu este cert, lichid şi exigibil şi Curtea a respins ca neîntemeiată cererea, fără nefiind solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii pronunţate de judecătorul-sindic a formulat recurs creditoarea D.G.F.P. S.M., solicitând instanţei casarea sentinţei recurate, rejudecarea cauzei, respingerea contestaţiei debitoarei ca nefondată şi admiterea cererii privind deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC C. SRL. În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea a arătat că soluţia dată de instanţa de fond este neîntemeiată, în condiţiile în care debitoarea figura la data pronunţării sentinţei cu o creanţă de peste 10.000 lei (luându-se în calcul plata efectuată şi majorările care au curs de la data promovării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei până la data pronunţării sentinţei), prin urmare, cererea instituţiei îmbracă forma exercitării legitime a unui drept conferit de către legiuitor, dat fiind faptul că sunt întrunite condiţiile de a cere deschiderea procedurii insolvenţei (creanţa certă, lichidă şi exigibilă, valoare-prag care la data introducerii cererii de deschidere a procedurii depăşea cuantumul de 10.000 lei prevăzut de lege în anul 2008). Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de contribuabila-pârâtă este însoţită de fişa sintetică a debitoarei emisă de către A.F. P.M. S.M., în cuprinsul căreia sunt evidenţiate detaliat obligaţiile de plată, natura acestora şi defalcarea lor pe tipuri de impozite. Mai mult decât atât, debitoarea a fost somată în repetate rânduri la achitarea debitelor restante, comunicându-i-se totodată titlurile executorii potrivit dispoziţiilor legale. Dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei statuează în cuprinsul art. 31 alin. (1) că „Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: a) cuantumul şi temeiul creanţei; b) existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; (…)”. Admisibilitatea cererii instituţiei este justificată prin existenţa creanţei certe, lichide şi exigibile de mai mult de 30 de zile, reprezentând obligaţii fiscale neachitate la bugetului consolidat. Privitor la starea de insolvenţă a debitoarei: „insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori” (art. 3 din Legea nr. 85/2006). Or, în condiţiile în care obligaţiile restante la bugetul de stat au fost acumulate în ani de zile prin neplată, se apreciază că creditoarea a solicitat în mod întemeiat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de pârâta-debitoare. Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, „Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. (2) Va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi şi debitorul în cazul căruia apariţia stării de insolvenţă este iminentă”.
Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile legale invocate mai sus, creanţa invocată are în mod neechivoc caracter cert, lichid şi exigibil, amânarea deschiderii procedurii insolvenţei faţă de societăţi aflate în incapacitate de plăţi conduce concomitent la acumularea de accesorii, aspect pe care acestea omit să îl aibă în vedere atunci când perseverează în contestarea stării de insolvenţă fără a proceda la efectuarea de plăţi. În drept au fost invocate prevederile art. 304 C.proc.civ., art. 8 privind procedura insolvenţei. Intimaţii, legal citaţi, nu şi-au exprimat poziţia cu privire la recursul de faţă.
Instanţa de recurs, analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, a reţinut că este fondat, astfel că în baza prevederilor art. 8 din Legea nr. 85/2006,art. 304 pct. 9 şi art. 312 C.proc.civ. a dispus admiterea lui şi casarea în tot a sentinţei atacate, cu trimiterea cauzei la judecătorul sindic pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 85/2006, orice creditor ce deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă situată la cel puţin nivelul minim prag prevăzut de lege, poate să solicite deschiderea procedurii insolvenţei unui debitor prezumat în insolvenţă datorită neplăţii creanţei pentru o perioadă mai mare de 30 de zile. Nivelul creanţei minime pentru care se poate solicita deschiderea procedurii, prevăzut la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, este cel prevăzut de lege la momentul depunerii cererii introductive, modificările ulterioare ale nivelului creanţei neafectând cerinţele prevăzute necesare deschiderii procedurii, deoarece starea de insolvenţă a debitoarei se raportează la perioada anterioară depunerii cererii introductive. În speţă, la momentul depunerii cereri introductive (7.10.2008), nivelul minim prag al creanţei creditorului introductiv era prevăzut la suma de 10.000 lei, majorarea ulterioară a valorii-prag pe parcursul soluţionării cauzei neinfluenţând îndeplinirea condiţiei impuse de legiuitor. Sub acest aspect, apărările debitoarei în sensul că cererea creditoarei nu îndeplineşte cerinţa legală a valorii minime nu pot fi primite, deoarece majorarea, ca urmare a modificărilor legislative, a valorii minime la suma de 45.000 lei pe parcursul soluţionării cauzei nu este aplicabilă speţei. Deoarece creanţa creditoarei era situată la suma de 21.770 lei la momentul depunerii cererii şi la suma de 43.427 lei ulterior, astfel cum rezultă din certificatului de atestare fiscală aflat la dosar, aceasta situându-se peste nivelul minim de 10.000 lei prevăzut de lege la momentul depunerii cererii introductive (7.10.2008), nu se pot reţine ca fondate apărările debitoarei în sensul neîndeplinirii cerinţelor legale a cererii introductive. De asemenea, s-a reţinut că creanţa invocată de organele fiscale este dovedită prin înscrisurile justificative depuse la dosar, constând în decizii de impunere şi de calcul a accesoriilor aferente, somaţii şi titluri executorii, fiind recunoscută şi de debitoare care, prin cererea formulată la data de 16.06.2011, solicită plata ei eşalonată datorită dificultăţilor financiare ale societăţii. În ce priveşte starea de solvabilitate a debitoarei, s-a constatat că aceasta nu a produs suficiente dovezi din care să rezulte că desfăşoară activitate în mod curent şi este solvabilă, în mod eronat reţinând judecătorul-sindic răsturnarea prezumţiei de insolvenţă invocată de creditoarea introductivă. Într-adevăr, la dosarul cauzei s-au depus înscrisuri doveditoare ale achitării unor sume de bani către creditoarea introductivă, însă aceste plăţi, deşi au fost efectuate pe parcursul unei perioade mari de timp scurse de la depunerea cererii introductive şi până în prezent, se situează la sume relativ mici care nu au stins creanţa invocată, creanţă care pe parcursul cauzei s-a majorat astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală aflat la dosar. Nu s-a făcut dovada de către debitoare unor plăţi de altă natură, către furnizori ori salariaţi ai societăţii, care să ateste desfăşurarea în mod curent a unei activităţi de către societate, situaţie în care nu se poate reţine că aceasta s-a aflat într-un impas financiar temporar ce a determinat neplata creanţei. Prin urmare, câtă vreme debitoarea nu a făcut dovada solvabilităţii sale şi nu a răsturnat prezumţia de insolvenţă datorită neplăţii creanţei creditorului introductiv, iar creanţa invocată îndeplineşte cerinţele legale, în mod eronat prin hotărârea atacată s-a dispus respingerea cererii introductive.
În consecinţă, apreciindu-se fondate motivele de recurs invocate, s-a dispus admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei atacate cu trimiterea cauzei la judecătorul-sindic în vederea deschiderii procedurii insolvenţei. Instanţa nu a acordat cheltuieli de judecată, deoarece partea recurentă nu a solicitat acordarea lor.
