– Codul de procedură civilă: art. 248, art. 250 alin. (2)
– Legea nr. 85/2006: art. 36
în ipoteza deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva pârâtei, după suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 1551 C. pr. civ., cursul perimării este suspendat, astfel încât nu se putea constata decât incidenţa dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
(Decizia nr. 20^R-CQM din 17 februarie 2010)
Prin încheierea de şedinţă din 10 decembrie 2008, Tribunalul Comercial Argeş a pus în vedere reclamantei să depună la dosar dovezi privind efectuarea procedurii concilierii directe prealabile a litigiului, conform art. 720 C. pr. civ., sub sancţiunea suspendării judecăţii, conform prevederilor art. 1551 C. pr. civ., cerinţă căreia reclamanta nu s-a conformat.
în această împrejurare, prin încheierea de şedinţă din 21 ianuarie 2009, instanţa a făcut aplicaţia dispoziţiilor textului invocat şi a suspendat judecata până când reclamanta îşi va fi îndeplinit obligaţia dovedirii faptului că a efectuat concilierea prealabilă a litigiului.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 11 noiembrie 2009, în vederea constatării perimării ei de drept.
Prin sentinţa comercială nr. 1147/C din 11 noiembrie 2009, Tribunalul Comercial Argeş a constatat perimată de drept cererea, reţinând în esenţă că sunt incidente dispoziţiile art. 248 C. pr. civ., cu motivarea că litigiul a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de şase luni, precum şi faptul că actul de procedură nu trebuia îndeplinit din oficiu, că în cauză nu a fost invocată sau dovedită vreo cauză mai presus de voinţa reclamantei care să o împiedice să stăruie în judecata pricinii şi nici nu s-a cerut redeschiderea procesului.
împotriva sentinţei, în termen legal s-a formulat recurs de către reclamanta SC E.D. SA, care a susţinut că trebuia menţinută suspendarea cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. Astfel, prin sentinţa nr. 322/F din 24 martie 2009 s-a dispus intrarea în procedura generală a insolvenţei a debitoarei SC T. 2000 P. SA, urmându-se a se lua act de faptul că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.
S-a mai susţinut că nu a fost citată în vederea constatării perimării şi că, oricum, se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat.
într-adevăr, art. 248 C. pr. civ. constituie sediul instituţiei perimării, pentru ipoteza lăsării unei cauze în nelucrare, mai mult de 6 luni, cât se stabileşte în materie comercială.
însă, art. 250 alin. (2) C. pr. civ. statuează că perimarea se suspendă pentru ipotezele prevăzute de art. 243 C. pr. civ., printre care şi deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului împotriva debitorului, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, cu condiţia ca acest eveniment a survenit în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare. Or, în speţă, suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 C. pr. civ. (pentru faptul că nu s-a conformat reclamanta în sensul celor dispuse sub aspectul dovedirii recurgerii la procedura concilierii directe reglementate de art. 7201 C. pr. civ.) a intervenit la data de 21 ianuarie 2009, pentru ca la scurt timp, prin sentinţa nr. 322/F din 24 martie 2009, să se deschidă procedura generală de împotriva debitoarei – pârâte, respectiv în cele 6 luni ale termenului de perimare la care face referire art. 250 alin. (2) C. pr. civ.
Ca o consecinţă firească, cursul perimării a fost suspendat, astfel încât nu se putea constata intervenită perimarea, ci incidenţa dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Norma de sub art. 36 din vorbeşte despre suspendarea de drept pe toată perioada procedurii insolvenţei, având un caracter obligatoriu, motiv pentru care se apreciază că suspendarea operează în condiţiile textului de lege precitat, ci nu doar pe cele 3 luni de la survenirea evenimentului, aşa cum se arată, cu caracter general, în art. 250 alin. (2) C. pr. civ. Mai mult, se poate aprecia şi că partea a fost împiedicată să stăruiască în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa, care, în speţă, constau în deschiderea procedurii insolvenţei faţă de pârâtă, situaţie în care orice acţiune se suspendă de drept pe durata procedurii.
în concluzie, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Curtea a admis recursul în temeiul art. 312 alin. (3) C. pr. civ. şi a modificat sentinţa în sensul că a respins cererea de perimare şi a constatat suspendarea de drept a acţiunii, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
