Dosar nr. …………………
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA A II-A CIVILĂ
ÎNCHEIEREA Nr. 152/2012
ŞEDINŢA DIN CAMERA DE CONSILIU de la 31 Ianuarie 2012
Pe rol soluţionarea cererii formulată de debitorul SC ……………., cu sediul în ……………….., pentru deschiderea procedurii simplificate de .
La apelul nominal făcut în şedinţa din Camera de Consiliu au lipsit părţile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se procesul în stare de judecată, s-a trecut la solutionare.
JUDECĂTORUL – SINDIC
Asupra cererii de faţă;
Prin cererea de faţă adresată Tribunalului ………… la data de ….., SC ………, cu sediul în …………….. a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, în conformitate cu dispoziţiile art 27 şi art. 1 alin.2 pct. e din Legea 85/2006.
În motivarea cererii s- a arătat că, prin rezoluţia nr.4974/19.082011 pronunţată de către Directorul ORC de pe lângă Tribunalul ………….., a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar .…………….. IPURL Tg-Jiu, ca urmare a constatării dizolvării de drept a debitorului
Că, deşi a notificat debitorulîn vederea punerii la dispoziţie a actelor financiar contabile , în vederea efectuării operaţiunilor de lichidare, aceasta nu s-a conformat.
Judecătorul sindic, examinând cererea de faţă, constată că aceasta corespunde exigenţei dispoziţiilor art.27 şi art. 1 alin.2 pct. e din Legea 85/2006, astfel încât va fi admisă şi se va dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitorului SC ……….., cu sediul în …………….. urmând a desemna în calitate de lichidator judiciar pe ……………IPURL ……….
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite cererea formulată de către debitorul SC ………………… SRL, cu sediul în …………….., pentru deschiderea procedurii simplificate a falimentului.
În temeiul art. 32 din Legea privind procedura insolvenţei, rap la art. 107 lit.A, pct.a , din lege;
Dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitorului debitorul ……………, cu sediul în ………………………
În temeiul art.107 alin.2 din legea insolvenţei dispune dizolvarea societăţii debitoare, iar în baza art.107 alin.2 , lit.a ridicarea dreptului de administrare.
În baza art.48 alin 1 din lege,ordonă băncilor, la care debitorul are disponibil în conturi, să nu dispună de acestea fără avizul lichidatorului judiciar.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei,
Numeşte lichidator judiciar ……….. IPURL ……….,care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu un onorariu în sumă de 500 RON lunar,exclusiv TVA, ce va fi suportat din averea debitorului.
În temeiul art.61alin.1 din Legea 85/2006 modificată,dispune ca lichidatorul judiciar să efectueze notificările prevăzute la art.61, stabilind următoarele termene:
Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor născute anterior deschiderii procedurii la ……………..
Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor , întocmirea , afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la ……………
Fixează termenul pentru depunerea contestaţiilor la tabelul preliminar al creanţelor la …………….. şi pentru soluţionarea acestora la …………..
Fixează termen pentru depunerea tabelului definitiv al creanţelor la ……………
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorului şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj, în vederea efectuării menţiunii, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
În temeiul art.37 din lege, dispune comunicarea prezentei sentinţe Judecătoriei Tg-Jiu în a cărei jurisdicţie se află sediul debitorului şi băncilor unde debitorul are deschise conturi.
În temeiul art.59 alin.1 ind.1 Legea 85/2006 modificată ,acordă termen la ………………..,pentru întocmirea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă..
Definitivă. Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare.