Citeste şi


Desemnarea lichidatorului judiciar de către creditorul majoritar. Interdicţia pentru judecătorul-sindic de a verifica oportunitatea deciziei


Legea nr. 85/2006, art. 19 alin. (3) şi (4)

Nu se poate contesta desemnarea lichidatorului judiciar pentru motive de oportunitate, ci doar pentru motive de nelegalitate, conform limitelor prevăzute de art. 19 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 85/2006, dispoziţii cu caracter special şi imperativ.

Efectuând, din oficiu, un control de oportunitate asupra hotărârii adoptate de creditorul majoritar şi reţinând, în fundamentarea soluţiei, argumentele referitoare la costuri mai mari generate de retribuţia şi onorariul lichidatorului desemnat în comparaţie cu lichidatorul provizoriu, judecătorul-sindic încalcă caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 19 alin. (4), potrivit cărora „judecătorul-sindic va numi administratorul propus de creditorul ce deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor”.

C.A. Galaţi, dec. nr. 616 din 21 septembrie 2011, nepublicată

Prin sentinţa comercială nr. 867 din 30 iunie 2011 pronunţată de judecătorul-sindic în dosarul Tribunalului Vrancea, s-a constatat nulitatea hotărârii adunării creditorilor din data de 22 iunie 2011 şi, în consecinţă, nu s-a avizat, ca fiind legală, această hotărâre. S-a stabilit că procedura va fi administrată în continuare de practicianul desemnat prin sentinţa comercială nr. 261 din 24 februarie 2011. Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut următoarele: prin sentinţa comercială nr. 261 din 24 februarie 2011 faţă de debitoarea SC N.M-L.D. S. SRL Focşani s-a dispus, la cererea

practicianului desemnat în procedura administrativă derulată la Vrancea, C.I.I. S.N. din Focşani, în conformitate cu dispoziţiile art. 270′ şi art. 2702 din Legea nr. 31/1990, coroborat cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. e) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată. în cauză, în calitate de lichidator, a fost desemnat practicianul numit în cadrul procedurii derulate la ORC de pe lângă Tribunalul Vrancca, cu un onorariu net dc 600 lei/lună. La data de 19 mai 2011, la dosar a depus declaraţie de crcanţă creditoarea SC R.U.I. SRL Bacău, Primăria municipiului Focşani şi D.G.F.P. Vrancea.

La data de 22 iunie 2011 a fost convocată adunarea creditorilor cu Ordinea de zi, confirmarea practicianului în şi aprobarea unui program de administrare a lichidării, program constând în evaluarea bunurilor şi modalităţi de vânzare a bunurilor mobile şi imobile inventariate în averea debitoarei. Conform procesului-verbal al adunării, creditorul majoritar SC R.U.I. SRL Bacău, având o pondere de 69% din valoarea creanţelor solicitate a fi înscrise la masa credală, nu a confirmat lichidatorul desemnat şi a hotărât desemnarea ca lichidator a practicianului I.E. S.P.R.L., conform ofertei acestuia dc numire cu 1000 lei net/lunar şi un onorariu dc succes de 7%.

Judecătorul-sindic nu a numit lichidatorul judiciar desemnat de creditorul majoritar. Astfel, a constat că legea insolvenţei, prin art. 11 lit. c) coroborat cu art. 19 alin. (1) acordă creditorului carc deţine ccl puţin 50% din valoarea creanţelor dreptul să hotărască numirea unui lichidator în cauză, lichidator pentru care să stabilească şi remuneraţia. Legea insolvenţei nu prevede limitele în care acest drept poate fi exercitat, astfel că limitele acestui drept au fost raportate la condiţiile prescrise de legea comună, aşa cum trimit chiar dispoziţiile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 31/1954 „Drepturile civile sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic

şi social”. In ceea ce priveşte scopul economic şi social al drepturilor civile, coroborând dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din acelaşi act normativ, tribunalul a reţinut că un drept civil ocrotit trebuie exercitat astfel încât să satisfacă interesele economice, materiale ale titularului, dar în acord cu interesul general, interes apreciat prin prisma legii şi a regulilor de convieţuire socială. Prin urmare, tribunalul a reţinut că dreptul de opţiune al creditorului majoritar are în primul rând o limită internă, în sensul că acest drept trebuie să satisfacă interesele financiare ale creditorului, interese care raportat la cauza de faţă se apreciază prin prisma condiţiilor financiare şi tehnice ale ofertei practicianului ales, dar are şi o limită externă, în sensul că acest drept nu trebuie exercitat astfel încât să afectczc interesele legalmentc ocrotite ale celorlalţi creditori înscrişi la masa crcdală şi nu trebuie să afecteze regulile sociale.

în ceea ce priveşte condiţiile tehnice ale ofertei, tribunalul a constatat că nu există nicio diferenţă semnificativă între cei doi practicieni. Aceste diferenţe apar în ceea ce priveşte oferta financiară. Astfel, dacă practicianul numit de judecătorul-sindic are stabilită o retribuţie în cuantum dc 600 lei net lunar, practicianul pentru care a optat creditorul majoritar are o ofertă acccptată dc 1000 lei net lunar şi un onorariu de succes de 7% din valoarea sumelor încasate în contul debitoarei şi care sunt supuse distribuirii. La aceasta, judecătorul-sindic a mai reţinut că dată fiind situaţia că acest practician este din alt judeţ, costurile cu procedura vor fi afectate şi de costurile suplimentare cu deplasarea. Formarea voinţei creditorului majoritar nu a fost guvernată de bună-credinţă, cât timp cauza numirii unui alt practician în condiţii mult mai împovărătoare, atât pentru propriul interes, cât şi pentru interesul general obştesc, nu este una licită, licitate apreciată prin prisma dispoziţiilor art. 948 pct. 4 C. civ. Faţă de dispoziţiile art. 966 C. civ., judecătorul-sindic a reţinut că acest act de voinţă unilateral fondat pe o cauză nelicită, falsă din perspectiva analizei mai sus efectuate, nu poate produce niciun efect, şi fiind o cauză de nulitate absolută, poate fi ccrcctată chiar şi din oficiu dc cătrc instanţă.

împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea SC R.U.I. SRL Bacău şi a criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând următoarele: Judecătorul-sindic a procedat la o adevărată judecată de fond în ce priveşte măsura dispusă privind înlocuirea lichidatorului provizoriu, deşi nu a existat nicio contestaţie din partea celorlalţi creditori [potrivit art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, numai aceştia aveau calitatea procesuală de a contesta măsura dispusă dc creditorul majoritar şi numai pentru motive de nelegalitate]. Judecătorului-sindic îi revenea doar obligaţia ca prin încheiere (şi nu prin sentinţă comercială) să desemneze noul lichidator, respectiv să dispună încetarea atribuţiilor vechiului lichidator provizoriu [aşa cum prevăd art. 19 alin (4) şi art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006], neimpunându-se motivarea pentru care s-a dispus măsura înlocuirii lichidatorului provizoriu, aceasta reprezentând un drept acordat prin lege creditorului majoritar, neputând fi cenzurat de instanţă decât în condiţiile existenţei unei contestaţii legale, pentru motive de nelegalitate, din partea celorlalţi creditori.

Soluţia judecătorului-sindic este nelegală şi în privinţa constatării nulităţii hotărârii adunării creditorilor. Nulitatea absolută poate interveni numai în condiţiile în care hotărârea a fost luată cu încălcarea unor dispoziţii legale imperative, dar în speţă, adunarea creditorilor a avut loc conform cu prevederile legale, cu respectarea art. 16 şi urm. din Legea nr. 85/2006. Singurul motiv reţinut de instanţă în motivarea sentinţei recurate este o trimitere la dispoziţiile Decretului nr. 31/1954, în sensul că remuneraţia stabilită pentru noul lichidator este mai mare decât remuneraţia stabilită de instanţă lichidatorului provizoriu, ceea ce ar conduce la creşterea cheltuielilor cu procedura, ceea ce ar prejudicia creditorii. A menţionat că nivelul remuneraţiei acordate lichidatorilor în dosarele de faliment nu are un cuantum stabilit printr-un act normativ, astfel încât nu se poate reţine în sarcina creditorului vreun aspect de nelegalitate prin luarea măsurii de înlocuire a lichidatorului şi stabilire a remuneraţiei acestuia. Remuneraţia stabilită noului lichidator nu numai că nu contravine niciunei dispoziţii legale, dar nici nu poate fi apreciată în mod subiectiv că ar fi fost de natură să-i prejudicieze pe ceilalţi creditori, care nici nu au contestat de altfel hotărârea adoptată, publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă [conform art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/2006].

Curtea de Apel Galaţi a apreciat că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare: Recurenta-creditoare SC R.U.I. SRL Bacău este creditor majoritar în procedura insolvenţei privind pe debitoarea S SC N.M.-L.D. S. SRL Focşani, deţinând o creanţă cu o pondere de 69% din totalul creanţelor. La data de 22 iunie 2011, în şedinţa adunării creditorilor, creditorul majoritar nu a confirmat lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, prin sentinţa de deschidere a procedurii, ci a hotărât desemnarea lichidatorului judiciar I.E. S.P.R.L. în locul lichidatorului judiciar provizoriu. Hotărârea creditorului majoritar de desemnare a unui lichidator judiciar în locul lichidatorului provizoriu nu a fost contestată de către niciun creditor în condiţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/2006. Potrivit art. 19 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, dacă în termenul stabilit la alin. (3) decizia adunării creditorilor sau a creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor nu este contestată, judecătorul-sindic, prin încheiere, va numi administratorul judiciar propus de creditori sau de creditorul ce deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, dispunând totodată încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinţa dc deschidere a procedurii.

In cauză, judecătorul-sindic, deşi nu a fost învestit cu nicio contestaţie împotriva hotărârii creditorului majoritar de desemnare a unui alt lichidator judiciar în locul celui desemnat provizoriu, a încălcat caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 19 alin. (4) mai sus enunţate („judecătorul-sindic va numi administratorul propus de crcditorul ce deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor”) efectuând, din oficiu, un control de oportunitate asupra

hotărârii adoptate de creditorul majoritar. In acest sens sunt argumentele reţinute în fundamentarea soluţiei, respectiv, costuri mai mari generate de retribuţia şi onorariul lichidatorului desemnat în comparaţie cu lichidatorul provizoriu. Circumscrierea acestor argumente cauzei ilicite prevăzută de art. 966 C. civ. este neavenită şi exccdc prevederilor legii speciale în limitele căreia trebuia soluţionată cauza conform regulii specialia generalibus derogant. Cum în cauză nici crcditorii nu pot contesta desemnarea lichidatorului judiciar pentru motive de oportunitate, ci doar pentru motive de

nelegalitate, judecătorul-sindic trebuia să soluţioneze cauza în limitele prevăzute de art. 19 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 85/2006, dispoziţii cu caracter special şi imperativ incidente în cauză. Neprocedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită dc suport legal a cărei reformare se impune, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin urmare, reţinând că hotărârea creditorului majoritar de desemnare a lichidatorului judiciar în locul celui provizoriu nu a fost contestată de niciunul dintre creditori, a admis recursul cu consecinţa modificării sentinţei recurate, în sensul că a confirmat lichidatorul desemnat de creditorul majoritar în locul celui desemnat provizoriu. A mai reţinut că pentru activitatea efectuată până la încetarea atribuţiilor sale, lichidatorul judiciar provizoriu este îndreptăţit să primească onorariul cuvenit pentru perioada de timp în care a desfăşurat activitatea în accastă calitate.